Category: Stiri

shop_12-1

 

Apelul pentru înscrierea la Stagiul de mentorat și formare profesională pentru elaborarea avizelor administratorilor/custozilor în procedura de evaluare a impactului asupra mediului din cadrul proiectului “Să facem împreună legi pentru natură!” a fost foarte bine primit în rândurile administratorilor și custozilor ariilor protejate din România. Deși s-a înregistrat un număr foarte mare de înscriși ( peste 90), bugetul alocat este limitat și a trebuit sa facem o selecție a aplicanților.

Astfel, În urma înscrierilor s-au ales primele 45 de administrații și custodii și astăzi publicam lista finală cu cei 45 de participanți.

Activitate finanțată prin proiectul „Să facem împreună legi pentru natură!”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, aprilie 2016 – martie 2017, având o finanțare totală de 65.816,00 CHF, dintre care 59.216,00 CHF reprezintă finanțare nerambursabilă și 6.600,00 CHF contribuția proprie.

Vă mulțumim!

                  Inline image 1

 

De ani buni, Ministerul Mediului a făcut din excepție regulă și din derogare – rost de pradă pentru sezonul de vânătoare. Stabilirea cotelor de vânătoare la specii protejate pretextând pagubele realizate de unele exemplare s-a transformat în tradiție, iar anul acesta, reprezentanții Ministerului Mediului au ridicat miza introducând pisica și râsul pe lista vinovaților, două specii care în mod real nu fac pagube. Explicațiile științifice realizate de diverși cercetători aflați în conflict de interese – fiind în același timp vânători – a ieșit recent la lumină sub forma unui studiu slab aprofundat, care nu face nici măcar legătura directă între județul în care s-au stabilit pagubele și numărul de animale ce trebuiesc eliminate. Nu corelează nr de exemplare „vinovate” cu numărul de pagube și nici nu impune ca recoltarea – un alint duios pentru „împușcare” –  să fie una imediată, într-un timp eficient pentru ca exemplarele păguboase să fie identificate și capturate.
Cum se întâmplă lucrurile
În general, dacă la mijlocul lui iulie o ursoaică fură o oaie in județul Dâmbovița, în toamna sau în primăvara următoare – când se deschide unul din cele două sezoane de vânătoare – un alt urs mare și frumos (mascul, 10 ani, sute de puncte vânătorești…) este vânat în Covasna, de un vânător neamț, care plătește 10.000 de euro pe el. Dacă în timpul partidei este împușcat și un lup sau un râs, nu e nicio problemă: ele sunt tăiate de pe cota obținută în urma derogărilor.
Asta pentru că studiul impune uciderea a 13,8, respectiv 11,7  urși pentru o singură pagubă.
În concluzie, ce face Ministerul Mediului prin aceste derogări? Distribuie „marfa interzisă” pentru sezoanele de vânătoare, pe anumite fonduri de vânătoare.
Care sunt urmările pe termen lung
Întorcându-ne la ursoaica care fură oi, ea va fura în continuare, așa cum se întâmplă de mii de ani, de când oile sunt păscute la munte. Astfel, ea va contribui la viitorul ordin pentru derogări, întrucât nimeni nu dorește ca situația să se rezolve. Astfel se explică de ce recoltarea a 150 de urși în ultimii 5 ani din zona Harghita – Covasna nu a redus numărul de incidente și de pagube.
Întorcându-ne la povestea noastră, masculul cel impunător va ajunge trofeu pe un perete din Germania, iar carnea lui va intra în meniurile din restaurante. Puii lui cei mari și frumosi pe care i-ar fi putut dărui naturii nu se vor mai naște niciodată. Un alt mascul, mai slab și pricăjit îi va lua teritoriul și va duce mai departe zestrea genetică slabă. Acesta este managementul cinegetic responsabil pe care îl practică vânătorii.
Federația Coaliția Natura condamnă derogările la specii protejate și pisică sălbatică și susține reanalizarea Ordinului publicat pe site-ul mmediu.ro printr-un punct de vedere trimis către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Documentul de pozitie il gasiti aici

Implementarea legislației pentru conservarea naturii în ariile naturale protejate din România este parțială și de o calitate discutabilă. WWF publică astăzi un Raport care indică principalele probleme de implementare a legislației la nivel național, dar și progresele pe care le-a făcut până acum România și care trebuie continuate pentru a corecta derapajele, îmbunătăți starea naturii și a ne menține poziția încă privilegiată pe care o deținem în Europa la capitolul patrimoniu natural.

Raportul „Stadiul implementării Directivelor Natura 2000 în România” este publicat în contextul campaniei europene #NatureAlert1, demarată de WWF și alte organizații din domeniul conservării naturii în anul 2015, ca răspuns la riscul ca legislația de conservare a naturii să fie slăbită de Comisia Europeană, cu acordul miniștrilor de mediu din țările membre UE, la presiunea unor industrii cu impact nociv asupra naturii ce doresc condiții mai relaxate în privinţa protecţiei mediului pentru derularea afacerilor. Coaliția de campanie din care face parte și WWF a susținut cu numeroase argumente și exemple faptul că această legislație (vizând Natura 2000) răspunde nevoilor de protejare a naturii (este „fit for purpose”, în limbajul instituțional european), însă implementarea acesteia trebuie mult îmbunătățită pentru ca rezultatele să se vadă mai mult. Raportul publicat astăzi vine să întărească acest mesaj, arătând motivele pentru care starea naturii nu este una satisfăcătoare. Ultimul studiu european privind „Starea naturii în UE”2 a arătat că circa 40% din habitatele naturale și 80% din speciile de faună și floră din țara noastră sunt într-o stare nefavorabilă.

La elaborarea Raportului, WWF a utilizat informații disponibile public, informații obținute direct din activitatea curentă a organizației, precum și informații provenite din răspunsurile participanților instituționali (instituții publice, ONG-uri, asociații, sectorul de business) la consultarea publică (Fitness check) privind legislația Natura 2000 organizată de Comisia Europeană anul trecut.

Principalele concluzii ale Raportului

1. Deși România a reușit să transpună la nivel național legislația europeană pentru conservarea naturii (Directivele Natura 2000), aceasta nu este suficient de bine corelată cu legislația din alte domenii precum energia, transporturile sau agricultura, principalele domenii care cauzează și accelerează, în mod dovedit, degradarea și pierderea biodiversității. De exemplu, în agricultură se favorizează încă producția la scară mare/industrială și de tip monocultură care elimină toate calitățile și funcțiile benefice pe care natura le furnizează plantelor și solului, climei, biodiversității și, în final, oamenilor. Infrastructurile de transport (în special rutier și naval) nu integrează suficient măsuri de protejare a biodiversității (de exemplu, a carnivorelor mari sau a sturionilor care pentru a se reproduce și a-și procura hrana trebuie să migreze pe distanțe mari), infrastructura verde care să permită această migrație fiind aproape inexistentă în România. Producția de energie din surse regenerabile (în special microhidrocentralele) se bazează pe o legislație deficitară și învechită ce nu ține cont de impactul asupra naturii și pe evaluări/studii de mediu incorecte, efectuate de evaluatori slab calificați și remunerați de către investitorii înșiși.

2. România a desemnat până acum 583 de arii protejate Natura 2000, acoperind aproape 25% din teritoriul național, însă persistă unele lacune în domeniul gestionării efective a acestor zone valoroase. Există încă situri  Natura  2000 fără  custozi și fără plan de management (instrumentul principal în gestionarea ariilor protejate). Managementul ariilor protejate este afectat și de slaba bază științifică privind speciile și habitatele de pe teritoriul lor, absența de-a lungul timpului a fermității politice și slaba coordonare a rețelei Natura 2000 de la nivel central, sub-finanțarea și lipsa plăţilor compensatorii pentru proprietarii/administratorii de terenuri, nivelul scăzut de informare la nivel local cu privire la drepturile și obligațiile proprietarilor/concesionarilor de terenuri aflate pe suprafața ariilor protejate, precum și insuficienta participare publică în deciziile pentru avizarea de planuri/proiecte/activităţi pe suprafața acestor arii protejate.

3. Costurile aferente managementului siturilor Natura 2000 din România au fost estimate la cel puțin 412 mil. Euro/an, respectiv 503,9 mil. Euro/an pentru o acoperire optimă, or alocarea financiară din fondurile europene pentru perioada 2014-2020, pentru întreg sectorul biodiversității (deci nu numai Natura 2000), este de 203 mil. Euro/an. Asta deși ariile naturale protejate întorc comunităților locale și societății în general beneficii socio-economice și de sănătate publică inestimabile. La nivel european, beneficiile asociate rețelei Natura 2000 au fost estimate la 200-300 mld. Euro/an și 4.5-8 mil. de locuri de muncă, de pildă prin serviciile de turism și recreere.

4. Există o problemă de transparență în cazul investițiilor cu potențial impact semnificativ asupra integrității unui sit Natura 2000 și a comunităților locale. Tendința investitorului, din experiența WWF (mai ales în cazul microhidrocentralelor), este aceea de a minimiza impactul și de a discuta proiectul doar la nivelul autorităților publice care avizează un astfel de proiect. Obligația minimă legală de a afișa un anunț la ușa primăriei sau de a-l publica într-un ziar local de cele mai multe ori prea puțin citit de membrii comunităților locale, ori publicarea selectivă a unor astfel de informări pe website-urile autorităților de mediu nu pot asigura o informare suficientă sau implicare a celor interesați sau afectați.

Păstrarea legislației Natura 2000 – condiție esențială pentru protejarea naturii

Directivele Natura 2000 (Păsări și Habitate) reprezintă fundamentul legislativ al conservării naturii în Uniunea Europeană. Acestea au fost calificate de experți ca fiind unele dintre cele mai moderne și eficace acte normative de mediu din lume, iar acolo unde au fost corect aplicate și-au dovedit eficacitatea și potențialul. Grație acestora, Uniunea Europeană deține cea mai mare rețea ecologică din lume, iar specii-emblemă și importante din punct de vedere ecologic, precum râsul iberic sau lupul au fost scăpate de riscul imediat al dispariției.

În România, deficiențele constatate în privința aplicării lor îngreunează sau chiar împiedică eforturile de conservare și dezvoltarea durabilă, în limitele date de resursele naturale. WWF solicită factorilor de decizie susținerea legislației europene în forma actuală și adresarea problemelor de implementare subliniate.

WWF se îndreaptă în continuare și către oamenii preocupați de starea naturii, să sprijine misiunea de a salva legislația Natura 2000, folosind aplicația „Dă natura mai tare” de pe www.wwf.ro/danaturamaitare. Votul decisiv în privința legislației va fi dat în Consiliul Miniștrilor de mediu din UE, la Bruxelles, în decembrie 2016.

Note pentru editori:

1. Campania #NatureAlert (Alertă pentru natură) a fost demarată anul trecut în scopul prevenirii deschiderii spre revizuire a Directivelor Natura 2000 de către Comisia Europeană. Anul trecut, coaliția #NatureAlert formată din ONG-uri de pe tot cuprinsul UE și reprezentată în România prin WWF, SOR și Coaliția Natura 2000, a reușit să mobilizeze peste jumătate de milion de cetățeni europeni, 12 miniștri de mediu și Parlamentul European în sprijinul Directivelor Natura 2000 și a ideii de îmbunătățire a implementării lor la nivel național. Până acum, poziția Ministrului de mediu al României a fost una favorabilă menținerii legislației europene în forma actuală.

2. „Starea naturii în UE” este cel mai cuprinzător studiu privind starea naturii la nivel european și se realizează odată la 6 ani, iar ultima ediție se referă la perioada 2007-2012. Raportul tehnic complet:www.eea.europa.eu/publications/state-of-nature-in-the-eu/.

shop_12-1
Dragi custozi si administratori,

Federația Coaliția Natura2000 Romania și ProPark- Fundația pentru Arii Protejate au derulat începând din 21 septembrie înscrierile pentru Stagiu de mentorat și formare profesională pentru elaborarea avizelor administratorilor/custozilor în procedura de evaluare a impactului asupra mediului.
Cu surprindere și bucurie am asistat la o reacție foarte buna din partea administrațiilor și custodiilor pe care le reprezentați astfel încât după numai o săptămână 91 de persoane s-au înscris pentru mentorat și sesiunile de training. Întrucât numărul de înscriși depășește capacitatea tehnica și financiara a proiectului (45 de persoane) va anunțam ca am închis listele de înscrieri.
Lista organizatiilor care beneficiază în mod gratuit, in ordinea inscrierii in program o puteti gasi aici. Va fi selectat un singur membru din fiecare organizatie.

Pentru ca ne dorim ca un număr cât mai mare de persoane implicate in managementul ariilor protejate sa beneficieze de aceasta formare profesionala dorim sa suplimentam numarul de locuri pentru inca 15 persoane. Atfel va rugam sa ne transmiteți câți dintre voi pot participa la sesiunile de training din cele 3 locații( Cluj-Napoca, Piatra Neamt si Pitesti) prin resurse proprii ( transport, cazare, masa). Pe baza răspunsurilor dumneavoastră vom suplimenta numărul de locuri cu câte 5 pentru fiecare sesiune (in total 15 persoane). Vă rugăm să ne transmiteti optiunea dvs. pana pe data de 1 octombrie.

Pe 4 octombrie va vom transmite lista persoanelor selectate.

Activitate finantata prin proiectul „Să facem împreună legi pentru natură”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, aprilie 2016 – martie 2017, având o finanțare totală de 65.816,00 CHF, dintre care 59.216,00 CHF reprezintă finanțare nerambursabilă și 6.600,00 CHF contribuția proprie.

 

 

                  Inline image 1

 

shop_12-1

Federația Coaliția Natura 2000 lansează un program de training de scurtă durată pentru perfecționarea custozilor și administratorilor de arii naturale protejate în vederea elaborării avizelor în procedura de evaluare a impactului asupra mediului. Punând accent pe mentorat și formare profesională, programul se desfășoară în perioada 1 octombrie – 31 martie 2016 (Federația Coaliția Natura 2000 oferind persoanelor înscrise, punctual, consiliere gratuită după această perioadă).

 

În cadrul programului, între custozii și administratorii înscriși va exista o relație de mentorat asigurată de Coaliția Natura 2000, în baza unui suport de curs. După o perioadă minimă de o lună de mentorat (mail, telefon, suport de curs, deplasări pe teren), în cadrul programului vor fi organizate, împreună cu partenerul Propark – Fundația pentru arii protejate,trei sesiuni de formare „față în față”,în care beneficiarii vor parcurge împreună cu experții federației studii de caz, vor dezbate soluții, vor învăța din experiența grupului și vor fi emise avize pentru situații ipotetice.

 

Înscrierile încep în data 21 septembrie 2016 și se încheie odată cu ocuparea celor 45 de locuri bugetate în proiect (locurile pot fi suplimentate cu condiția ca beneficiarul să suporte cheltuielile de deplasare, cazare și masă).

Admiterea  în program se face în ordinea înscrierilor.

 

Beneficiarii eligibili pot fi numai custozii și administratorii de arii naturale protejate, indiferent de forma de organizare (instituții publice, regii, ONG-uri, spre exemplu).

 

Înscrieri: pornind din 21 septembrie 2016, la acest link: https://goo.gl/forms/Zl8LUq2vPF2BmN6j2

Agenda și detaliile despre sesiunile de instruire vor fi anunțate ulterior.

 

Costurile de mentorat, training, cazare, masă, deplasări sunt asigurate de Coaliția Natura 2000 și Propark prin proiectul „Să facem împreună legi pentru natură”, co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, aprilie 2016 – martie 2017, având o finanțare totală de 65.816,00 CHF, dintre care 59.216,00 CHF reprezintă finanțare nerambursabilă și 6.600,00 CHF contribuția proprie.

  

Despre proiectul Să facem împreună legi pentru natură!

 

Derulat în parteneriat cu Propark – Fundația pentru Arii Protejate, Societatea Ornitologică Română și Societatea Academică Română  – portalul România Curată, proiectul se concentrează pe îmbunătățirea cadrului legislativ din sectorul conservării biodiversității, având ca principal efect facilitarea și promovarea unui management eficient pentru ariile naturale protejate din România. Proiectul a debutat cu monitorizarea lucrărilor Camerei Deputaților, activitate ce este derulată împreună cu Societatea Ornitologică Română pe toată perioada proiectului. Procesul de monitorizare și amendare a inițiativelor legislative se va încheia cu o conferință națională pentru dezbaterea principalelor provocări la care este supus cadrul legal specific. Susținerea implementării corecte a legislației va fi facilitată de partenerul Propark – Fundația pentru Arii Protejate prin instruire, iar juristul Federației va oferi mentoratul  pentru 45 de reprezentanți ai administratorilor și custozilor de arii protejate dar și a agențiilor locale de protecția mediului. Totodată, proiectul va promova 24 de arii protejate din România prin înființarea unei pagini speciale pe portalul www.romaniacurata.ro  și publicarea unei serii de articole în presă, prin intermediul Societății Academice Române.

  

Mai multe despre activități:

 

Mentorat pentru elaborarea avizelor administratorilor in procedura de evaluare a impactului asupra mediului.

Pentru participanții la sesiunile de formare va fi oferită posibilitatea unui mentorat din partea consilierului juridic al Federației Coaliția Natura2000 România, Carmen Bârzan, care îi va ghida în elaborarea de avize pentru planuri și proiecte în ariile naturale protejate într-un mod care să îi protejeze de contestații și să reflecte toate resursele legislative pe care se pot baza.

Cum se desfășoară activitatea de mentorat?

Mentoratul se va realiza prin skype, telefon sau întalniri fizice, pe teren, în care vor fi discutate cazuri concrete de proiecte sau planuri pentru care se solicită aviz, conform suportului de curs. Administratorii vor întocmi o primă versiune a acestor avize, care va fi apoi discutată cu mentorul.  Mentorul va oferi consiliere pentru minim 45 de administratori, în functie de solicitările acestora și de lipsa experienței lor anterioare în acest domeniu.

 

Cum se desfășoară cele 3 sesiuni de instruire organizate pentru 45 de participanți, la nivel național, în trei zone geografice distincte?

 

Cele 3 sesiuni de instruire vor avea în vedere formarea de competențe privind: etapele procedurii de evaluare strategică de mediu, elaborarea şi evaluarea calităţii Raportului de mediu, evaluarea inițială, elaborarea măsurilor de evitare şi reducere a impactului, monitorizarea impactului şi a implementării măsurilor, elaborarea studiului EA, forme de impact şi evaluarea semnificaţiei impactului, formularea soluţiilor alternative, elaborarea măsurilor compensatorii, atunci când nu există soluţii alternative şi când impactul negativ persistă, cunoașterea aspectelor generale privind legislația specifică ariilor protejate.

 

Sesiunile de formare sunt interactive și vor avea minim 6 ore pe zi . Participanţii vor fi implicaţi activ, pe parcursul sesiunilor de instruire, prin discuţii şi dezbateri dar şi prin exerciţii de grup care să susţină informaţiile teoretice prezentate în materialele realizate.

 

Cele trei sesiuni vor fi organizate după cum urmează:

Sesiunea 1: Regiunea Nord-Vest:  Cluj Napoca, Noiembrie 2016

Sesiunea 2: Regiunea Sud: Pitești, Noiembrie 2016

Sesiunea 3: Regiunea Nord Est: Piatra Neamț/Vânători Neamț, Ianuarie 2017

  

FOARTE IMPORTANT!!!

 

Pentru absolvirea cursului, participanții vor trebui să demonstreze nivelul de cunoștințe acumulat, prin parcurgerea unui test final și întocmirea unei scurte documentații pentru  abordarea/rezolvarea unei situații problemă din cadrul ariei protejate în care își desfășoară activitatea.

 

Traineri care vor livra sesiunile de instruire au experiență practică în domeniul legislație în sprijinul ariilor protejate, evaluarea impactului de mediu și evaluarea strategică de mediu (EIA și SEA).

 

                  Inline image 1

 

shop_10-2

In acest weekend a avut loc primul atelier de instruire destinat celor 5 administrații de arii protejate selectate, pe tema “Relația cu comunitățile și dezvoltare antreprenorială durabilă” din cadrul proiectului  “Natură şi Tradiţii în sprijinul Dezvoltării Durabile” implementat de ProPark- Fundația pentru Arii Protejate. Cele 5 administrații de arii protejate, partenere în proiect au fost selectate în urma unui apel național lansat în perioada iunie-iulie 2016.
Atelierul a pus bazele teoretice pentru a putea demara procesul de mentoring personalizat celor 5 arii protejate care se va desfășura până la finalul anului.
Acivitățile de mentoring se vor realiza în interiorul ariei protejate implicând direct responsabilii administraţiei în exerciţii practice pe tema relația cu comunitățile.
În urma procesului de mentoring, administrațiile, sub coordonarea experților Fundaţiei ProPark, vor finaliza un plan de lucru  împreună cu comunităţile locale sau o strategie de lucru cu factorii interesaţi.
De asemenea, în cadrul procesului de mentoring, vor fi identificaţi şi acei antreprenori locali care încă practică meşteşuguri tradiţionale şi care vor fi cooptaţi în cadrul proiectului.
Aceste ateliere de lucru împreună cu activitatea de mentorat fac parte din proiectul “Natura şi Tradiţii în sprijinul Dezvoltării Durabile” care are ca scop creşterea capacităţii organizaţionale a cinci arii protejate din România de a-şi îndeplini rolul de facilitator în procesul de dezvoltare economică a comunităţilor din jurul ariilor protejate.
Bugetul proiectului este de 74.816 franci elvețieni (CHF), din care 7500 reprezintă cofinanţare din partea Fundaţiei ProPark.
Proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, fiind desfăşurat în perioada 1 Aprilie 2016 – 30 Septembrie 2017 în parteneriat cu Federaţia Coaliţia Natura 2000.

shop_07-1
ProPark -Fundația pentru Arii Protejate implementeaza în perioada 2016-2017  proiectul “Natura și tradiții în Sprijinul Dezvoltării Durabile.”
Scopul proiectului este  crearea unui cadru participativ pentru promovarea şi creşterea vizibilităţii ariilor protejate la nivel naţional dar şi a produselor sau servicilor realizate în comunităţile din jurul ariilor protejate.

Activităţile din cadrul proiectului se adresează personalului angajat în activităţi de management al ariilor protejate, în mod special responsabililor pentru relaţia cu comunităţile.

Schimbarea propusă de proiect se referă la creşterea capacităţii organizaţionale a cinci arii protejate din România de a-şi îndeplini rolul de facilitator în procestul de dezvoltare economică a comunităţilor din jurul ariei protejate.

Vă invităm să citiţi descrierea proiectului şi dacă sunteţi interesaţi sa deveniti parteneri in proiect, va rugam să completaţi formularul de înscriere.*

Mulţumim!

Persoana de contact:
Andra Croitoru
Manager proiect
E-mail: andra.croitoru@propark.ro
Telefon: 0728943511

Federatia Coalitia Natura 2000 alaturi de Jazz,Rogalski Damaschin Public Relations si Societatea Ornitologica Romana au obtinut in premiera Gold Lion in categoria Entertainment for Music – Use of an Artist as a Spokesperson/Ambassador in Partnership with a Cause la editia 2016 a Festivalului International de Creativitate Cannes Lions pentru campania Opreste Barbaria, Salveaza Ciocarlia!

Este pentru prima oara in ultimii ani cand agentii romanesti neafiliate si artisti independenti obtin aceasta distinctie participand la Cannes Lions cu o singura campanie, inscrisa intr-o singura categorie, marcand inceputul ofensivei agentiilor independente, care dispun de creativitate, energie si experienta pentru a face posibile rezultate cu impact pentru intreaga societate. Andreea Ilie, mezzosoprana la Filarmonica Banatul Timisoara, a fost vocea care a dat glas cauzei pasarilor cantatoare ale Romaniei si ambasadoarea campaniei.

Campania premiata la Cannes Lion a fost initiata de Jazz si Societatea Ornitologica Romana (SOR) si a condus intr-un timp record la modificarea Legii Vanatorii, interzicand total sau reducand cota de vanat pentru mai multe specii de pasari simbol pentru romani. Utilizand muzica in mod creativ, campania a creat presiune publica astfel incat politicienii sa tina cont de cerintele societatii civile, intr-o perioada in care agenda publica era dominata de alte subiecte decat Legea Vanatorii.

“Suntem fericiti ca un gest simplu si real, o cauza atat de frumoasa ne-a iesit. Am mai zis si o sa mai zicem: daca toti creativii din aceasta industrie si-ar alege cate o cauza, o indignare personala etc, si ar incerca sa-i gaseasca rezolvarea in lumea reala, atunci poate ca lumea chiar ar fi un loc mai bun. Asta e puterea comunicarii cu suflet. Sunt multe de facut si multe pe care le putem face noi. Nici nu trebuie sa cautam mult, povestile sunt langa noi, le traim deja. Multumim oamenilor care au crezut in cauza noastra si oamenilor din SOR si Natura 2000 care vor sa faca ceva in si pentru Romania”, a declarat Andreea Ghenoiu (Group Creative Director Jazz).

Campania a avut ecouri imediate in presa nationala si internationala, care a sustinut neconditionat intregul demers, creand un subiect de interes pentru publicul din Romania. Campania a fost premiata cu cinci trofee la Romanian PR Award, ca un exemplu stralucit de creativitate si eficienta pentru un impact social imediat.

In mediul online, campania a fost centrata in jurul site-ului, acolo unde vizitatorii au putut semna o petitie, au putut share-ui materialele video si audio si au putut descarca triluri ale celor mai indragite pasari cantatoare ale romanilor.

Campania s-a dus si in social media, mai multi artisti au adoptat-o si s-au alaturat sustinerii ei.

In urma campaniei, Legea Vanatorii a fost adoptata cu modificarile propuse de ONG-urile de mediu,  iar Ministerul Mediului a redus cota de vanatoare pentru ciocarlie, in timp ce unele pasari au disparut complet de pe lista celor care pot fi vanate.

Campania a fost posibila prin daruirea si implicarea unor oameni deosebiti care au crezut in cauza. In primul rand, mezzosoprana Andreea Ilie, fara vocea careia nu am fi reusit sa dam o voce pasarilor cantatoare ale Romaniei. Andreea Ilie a fost acompaniata magistral de fetele de la Sierra String Quartet.

Apoi Film Factor si operatorul Tudor Mircea care au adus povestea la viata. Si oamenilor de la Pukka care s-au ocupat de partea de programare a site-ului.

Anterior Cannes, campania a mai fost premiata la Webstock, Internetics, PR Award, Golden Hammer. A fost si in topul celor mai bune filme pebestadsontv.com, in aprilie 2015 si in topul celor mai populare si apreciate reclame din 2015, pe adsoftheworld.com.

 

Campania in cifre

  • Peste 300,000 vizualizari ale spotului video pe platforma Hotnews.ro
  • 15 stiri si reportaje la TV si radio, dintre care un reportaj la Pro TV in prime-time
  • 129 articole in presa online si pe bloguri
  • 16 aparitii in presa scrisa
  • 9,047 de semnaturi pe petitia online
  • 11,822 vizitatori unici pe site-ul salveazaciocarlia.ro
  • Peste 35,000 vizualizari ale spotului pe YouTube
  • 2,368 de share-uri pe Facebook
  • 92,408 reach organic pe pagina de Facebook intr-o luna
  • 293,205 afisari pe pagina de Facebook intr-o luna
  • 0 lei buget, insa multa energie si dedicare din partea initiatorilor si partenerilor

 

Echipele care au contribuit la realizarea campaniei:

Echipa Jazz:
Valentin Suciu – Creative & Director
Andreea Ghenoiu – Group Creative & Copywriter
Raluca Matei – Senior Art Director
Irina Pencea – Strategie
Mario Niculae – Ilustratie

Echipa Rogalski Damaschin:
Eliza Rogalski – Head of Strategy
Alina Damaschin – Creative Leader
Dorian Ilie – Communication Director
Cristiana Andrei – Social Media Director
Cristina Lica – Media Relations Consultant
Cristina Sterbet – Media Relations Consultant
Gabriela Garjoaba – Media Relations Consultant
Sorin Barariu – Media Relations Consultant
Andreea Adam – Social Media Consultant

Echipa Film Factor:
Tino Furtuna – Producator Executiv
Vlad Iorga – Producator
Andrei Tatu – Sunet
Ionut Grigore – Sunet

 

 

shop_03-2

București, 18 mai – WWF lansează astăzi campania „Dă natura mai tare!” prin care cetățenii pot împiedica slăbirea fundamentului conservării naturii în UE, Directivele Natura 2000. Cetățenii sunt invitați să folosească o aplicație online, disponibilă la www.wwf.ro/danaturamaitare , pentru a compune o melodie cu sunete din natură și pentru a o trimite, împreună cu un mesaj, către Ministrul Mediului și Comisia Europeană.  În contextul vulnerabilității sau chiar al pierderii biodiversității din România și din Europa, WWF se așteaptă ca cetățeni de pretutindeni să răspundă acestei chemări și astfel mii de mesaje să ajungă la persoanele de decizie ce se vor pronunța decisiv cu privire la viitorul acestor Directive în lunile imediat următoare.

Campania se derulează până la finalul lunii iunie în 15 țări europene1, iar în România este susținută și de Federația Coaliția Natura 2000.

Directivele Natura 2000 formează fundamentul conservării naturii în țările membre UE, fiind considerate drept dintre cele mai moderne și eficace acte normative în acest domeniu. Multe specii precum lupul sau râsul sunt ajutate să scape de pericolul dispariției, cu rezultate spectaculoase în unele părți ale continentului, cum este exemplul Spaniei. Grație acestora, Europa deține cea mai mare rețea ecologică din lume, rețeaua Natura 2000, care s-a înființat odată cu intrarea în vigoare a Directivei Păsări, în anul 1979. În România, 583 de arii naturale, ce acoperă aproape un sfert din teritoriul țării, sunt protejate prin Directivele Natura 2000. Cu toate acestea, Comisia Europeană le-a supus unui proces de evaluare care încă nu s-a încheiat.

Patrimoniul natural european, amenințat de insuficienta voință politică din țările membre UE

Genevieve Pons, Director la WWF European Policy Office subliniază cu această ocazie faptul că „patrimoniul natural imens pe care îl mai are Europa este în continuare amenințat din cauza insuficientei voințe politice la nivelul UE și la nivel național. Miniștrii din statele-membre și Comisia Europeană trebuie să-și asume angajamentul clar de a salva Directivele Natura 2000 și de a face tot posibilul pentru implementarea completă a acestora, așa încât natura să fie cu adevărat protejată iar cetățenii să poată beneficia și pe viitor de tot ceea ce natura oferă”.

Un studiu recent3 finanțat de Comisia Europeană recunoaște că societatea europeană este tot mai urbanizată și mai îndepărtată de natură, problemele de sănătate fizică provocate de sedentarism sunt în creștere, la fel ca  problemele de sănătate mentală precum depresia. Potrivit acestui studiu, cele peste 27.000 de arii naturale protejate ce formează rețeaua europeană Natura 2000 pot fi văzute ca centre de întreținere a sănătății în Europa.

Pons adaugă: „Poluarea atmosferică și sonoră și stresul afectează din ce în ce mai mulți oameni în Europa, în special în orașele în expasiune. Cu această campanie, dorim ca oamenii să-și amintească și să se bucure din nou de sunetul mării sau de ciripitul păsărilor și să fie motivați să trimită un mesaj fără echivoc politicienilor – despre natură și sănătatea noastră”.

Natura este într-o stare fragilă în Europa, inclusiv în România

Studiul „State of nature in the EU”4, publicat în mai 2015 de Comisia Europeană, a arătat că natura este într-o stare fragilă în Europa: jumătate dintre speciile de păsări sălbatice și numai 23% dintre speciile de animale și floră și 16% din habitatele sălbatice din țările UE au o stare favorabilă. Situația din România este însă mai bună în comparație cu media europeană privind starea habitatelor: țara noastră e dată ca excepție pozitivă alături de Cipru, Malta, Estonia și Slovenia întrucât circa 60% din fișele de evaluare arată o stare favorabilă. În coada clasamentului se află Marea Britanie, Danemarca și Olanda, care au raportat sub 10% habitate în stare favorabilă. Olanda și Marea Britanie sunt cele două țări care se opun vehement Directivelor Natura 2000 și insistă pentru schimbarea lor.

Principalele cauze pentru degradarea habitatelor în Europa sunt legate de: intensificarea agriculturii, lucrările de infrastructură ce nu țin cont de natură (transport, energie), dar și poluarea și supra-exploatarea (mai ales în cazul habitatelor marine).

Deși habitatele arată în general semne pozitive în România, speciile de floră și faună sunt în majoritatea cazurilor (cca. 60%) într-o stare nefavorabilă (numai cca. 20% sunt într-o stare favorabilă). Acest lucru ne plasează pe ultimele locuri, alături de Austria și Luxembourg, Belgia și Portugalia.

Diana Cosmoiu, Specialist regional în politici publice în cadrul WWF-România afirmă: “Atât în privința dezvoltării economice cât și a conservării naturii, România are avantajul lecțiilor învățate de țările din vestul Europei. O dezvoltare care nu ține cont de limitele ecosistemelor lasă în urmă un mediu antropizat care nu este deloc benefic societății pe termen mediu și lung. Este binecunoscut faptul că menținerea ecosistemelor naturale sănătoase aduce nenumărate beneficii nu doar de mediu, ci și economice sau sociale. Dacă dorim să păstrăm ultimele colțuri de natură sălbatică din Europa și beneficiile acestora, avem nevoie de o bună informare și implicare civică pentru influențarea deciziilor politice în favoarea omului și naturii. WWF pune la dispoziția cetățenilor un mijloc inedit de a-și manifesta creativitatea participând totodată activ într-o campanie de protecție a naturii cu miză națională și europeană”.

O campanie de jumătate de milion de cetățeni 

Campania actuală „Dă natura mai tare!” este parte din coaliția #NatureAlert (Alertă pentru natură) constituită anul trecut în scopul prevenirii deschiderii spre revizuire a Directivelor Natura 2000 de către Comisia Europeană. Anul trecut, coaliția #NatureAlert formată din ONG-uri de pe tot cuprinsul UE și reprezentată în România prin WWF, SOR și Coaliția Natura 2000, a reușit să mobilizeze peste jumătate de milion de oameni, 12 miniștri de mediu și Parlamentul European în sprijinul Directivelor Natura 2000 și a ideii de îmbunătățire a implementării lor la nivel național.

În cursul lunii iunie 2016, Comisia Europeană este așteptată să-și prezinte un prim punct de vedere în această chestiune, la o întâlnire de nivel înalt organizată de Președinția olandeză a Consiliului European la Amsterdam.

Note pentru editori:

  1. Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Franța, Ungaria, Grecia, Germania, Slovacia, Slovenia, Spania, Portugalia, România, Suedia, Olanda.
  2. Spotul de campanie: https://youtu.be/IPngsrxc_v4.
  3. Studiul „The health and social benefits of nature and biodiversity protection”: http://www.ieep.eu/assets/2018/Workshop_Summary_-_Health_and_Social_Benefits_of_Nature_sent_for_approval.pdf .
  4. „State of nature in the EU” este cel mai cuprinzător studiu privind starea naturii la nivel european și se realizează o dată la 6 ani, iar ultima ediție se referă la perioada 2007-2012. Raportul tehnic complet: www.eea.europa.eu/publications/state-of-nature-in-the-eu/.
  5. Fișă informativă EU Nature Campaign: atașat.

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați:

Diana Cosmoiu, Specialist regional politici publice, WWF-România dcosmoiu@wwfdcp.ro, 0725.433.576

Magor Csibi, Director WWF-România, mcsibi@wwfdcp.ro, 0730.098.722

 

Liviu Cioineag, Director executiv Federația Coaliția Natura 2000 România, liviu.cioineag@natura2000.ro, 0725.963.009

 

Despre WWF (World Wide Fund for Nature)

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

shop_05-3

Coaliția Natura 2000 anunță începerea proiectului „Să facem împreună legi pentru natură!”, proiectul este co-finanțat printr-un grant din partea Elveției prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă, aprilie 2016- martie 2017, având o finanțare totală de 65.816,00 CHF, dintre care 59.216,00 CHF reprezintă finanțare nerambursabilă și 6.600,00 CHF contribuția proprie.

Proiectul Federației Coaliția Natura 2000 se concentrează pe îmbunătățirea cadrului legislativ din sectorul conservării biodiversității, având ca principal efect facilitarea și promovarea unui management eficient pentru ariile naturale protejate din România. Proiectul va debuta cu monitorizarea lucrărilor Camerei Deputaților, activitate ce va fi derulată împreună cu Societatea Ornitologică Română pe toată perioada proiectului. Procesul de monitorizare și amendare a inițiativelor legislative se va încheia cu o conferință națională pentru dezbaterea principalelor provocări la care este supus cadrul legal specific. Susținerea implementării corecte a legislației va fi facilitată de partenerul Propark – Fundația pentru Arii Protejate prin instruire si mentorat pentru 45 de reprezentanți ai administratorilor și custozilor de arii protejate dar si a agențiilor locale de protecția mediului. Totodată, proiectul va promova 24 de arii protejate din România prin înființarea unei pagini speciale pe portalul www.romaniacurata.ro  și publicarea unei serii de articole de presă, prin intermediul Societății Academice Române.

Rezultatele acestui proiect însumează îmbunătățirea cadrului legislativ prin elaborarea a cel puțin 6 amendamente la proiectele de lege, peste 24 de articole pentru promovarea ariilor protejate si cel puțin 45 factori de decizie instruiți în implementarea corectă a legislației privind impactul asupra mediului. Vizibilitatea proiectului va fi asigurată în principal prin parteneriatul cu Societatea Academică Română, care va crea pe portalul www.romaniacurata.ro o secțiune specială pentru arii protejate. Acțiunile desfășurate în cadrul proiectului vor intra în atenția a peste 40.000 de persoane – custozi, administratori, funcționari din instituțiile de resort, parlamentari și politicieni, iubitori de mediu în general.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi:

Federația Coaliția Natura 2000 Romania, email office@natura2000.ro, persoana de contact Liviu Cioineag, telefon: 0725963009