Ariile protejate din România

https://natura2000.ro/wp-content/uploads/2023/11/Categorii-MGMT-04-1024x768.png

Categoriile de management ale Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) oferă o structură globală și uniformă pentru clasificarea ariilor protejate în funcție de obiectivele și nivelul de intervenție necesar pentru conservarea biodiversității și a ecosistemelor. Aceste categorii, numerotate de la I la VI, includ:

  1. Categoria Ia: Rezervație naturală strictă
    • Zonele din această categorie sunt destinate conservării integrale a naturii, fără intervenții umane. Ele servesc drept laboratoare naturale unde procesele ecologice evoluează fără perturbări semnificative din partea omului.
  2. Categoria Ib: Zonă de menținere a naturii în starea sa naturală
    • Acest tip de zonă permite intervenții umane minime, având scopul de a menține procesele naturale și de a proteja ecosistemele și speciile, dar permite și cercetarea științifică și educația.
  3. Categoria II: Parc național
    • Aceste arii protejate sunt destinate conservării ecosistemelor naturale și a biodiversității, împreună cu promovarea educației și recreării în conformitate cu principiile conservării durabile.
  4. Categoria III: Monument natural
    • Include zonele care conțin caracteristici naturale remarcabile, cum ar fi formațiuni geologice, peisaje sau habitate pentru specii rare, și care sunt protejate pentru valoarea lor științifică sau estetică.
  5. Categoria IV: Zonă de management al habitatelor sau speciilor
    • Aceste arii sunt gestionate pentru a conserva habitate specifice sau specii în special, iar intervențiile umane sunt permise pentru menținerea condițiilor necesare pentru acestea.
  6. Categoria V: Peisaj marin și terestru protejat
    • Include zonele gestionate pentru conservarea peisajelor naturale și culturale, promovând utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și oferind oamenilor șansa de a experimenta și înțelege valorile naturale ale zonei.
  7. Categoria VI: Zonă protejată pentru gestionarea resurselor durabile
    • Înglobează ariile protejate gestionate pentru utilizarea sustenabilă a resurselor naturale și culturale, având ca scop atât conservarea biodiversității, cât și asigurarea beneficiilor socio-economice durabile pentru comunități.

Aceste categorii oferă un cadru util și global pentru clasificarea și gestionarea diverselor tipuri de arii protejate, asigurând un echilibru între conservare, utilizare durabilă și dezvoltare umană.

 

Rețeaua Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea acestor bogății naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice. 

 



Din 1992 Uniunea Europeană promovează ca instrument principal de conservare a naturii dezvoltarea rețelei de arii protejate Natura 2000, care vizează țările membre UE dar și țările candidate. Inițial, s-a planificat terminarea procesului de desemnare a siturilor din rețea până în anul 2000 însă acest proces a fost mai mult sau mai puțin întârziat, în diferite țări.

Realizarea Rețelei Natura 2000 se fundamentează pe două directive ale Uniunii Europene, Directiva Habitate și Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectare și desemnare a siturilor și protecția acestora, iar Statele Membre au dreptul de a reglementa modalitățile de realizare practică și de implementare a prevederilor din Directive, la nivel național. După aderare, în legislația românească aceste două Directive au fost transpuse prin Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice , cu modificările ulterioare. Natura 2000 este o rețea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC - Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei Habitate și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA - Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări. Aceste situri sunt identificate și declarate pe baze științifice (conform procedurilor celor două Directive) cu scopul de a menține într-o stare de conservare favorabilă o suprafață reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate (enumerate în Anexa I a Directivei Habitate) și populații reprezentative de specii ale Europei (enumerate în Anexa II a Directivei Habitate și în Anexa I a Directivei Păsări).
 
DE REȚINUT: La definirea acestor situri NU s-a plecat de la ideea unei protecții stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, în numeroase situri Natura 2000 activitățile umane de gospodărire a resurselor naturale pot exista. În multe cazuri supraviețuirea până în prezent a habitatelor și a speciilor din siturile Natura 2000 se datorează în special tehnicilor agricole tradiționale, care au contribuit la gospodărirea durabilă a pădurilor, pășunilor sau fâneţelor.

În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 sunt menţinute activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.

În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 sunt menţinute activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.

Managementul acestor zone trebuie să ţină cont de faptul că Natura 2000 este, în primul rând, un instrument de conservare a biodiversităţii. Totuşi, planurile de management pot include acele activităţi economice care ajuta la menţinerea şi protejarea naturii şi a mediului.

În siturile Natura 2000 pot fi permise activităţi agricole tradiţionale, unele dintre acestea necesare pentru menţinerea peisajelor (de exemplu, pajiştile montane), cultivarea şi obţinerea produselor ecologice - legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe, activităţi de vânătoare şi pescuit, cu condiţia ca siturile Natura 2000 să îşi păstreze obiectul conservării.

Exploatarea terenurilor agricole nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale de interes comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000.

Aceste activităţi trebuie să respecte măsurile minime de management pentru speciile de interes comunitar, de exemplu:

  • respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat;
  • exploatarea masei lemnoase - în funcţie de habitatul / specia pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000;
  • construcţii din materiale tradiţionale, în acord cu arhitectura zonei;
  • activităţi de promovare şi dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe ecoturism.

Nu vor fi permise în zonele protejate construcţii şi lucrări de infrastructură care afectează habitatele/speciile pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000. Excepţie fac acele lucrări care sunt importante pentru siguranţa oamenilor sau de importanţă naţională. Conform legislației in vigoare, activităţile din siturile Natura 2000 se vor supune procedurii de evaluare a impactului de mediu, dacă lucrările prevăzute afectează habitatele şi/ sau speciile pentru care acea arie a fost declarată sit Natura 2000.

Evaluarea impactului asupra mediului nu va fi însă necesară pentru activităţile zilnice; de asemenea, declararea unei zone ca sit Natura 2000 nu va afecta dreptul de proprietate asupra terenurilor. În cazul în care vor exista activităţi care trebuie oprite, datorită declarării unei zone drept sit Natura 2000, fermierii, proprietarii, administratorii şi concesionarii de terenuri vor primi plăţi compensatorii.

Pe lângă conservarea capitalului natural, reţeaua Natura 2000 oferă oportunităţi importante pentru dezvoltare economică durabilă, atât prin posibilitatea atragerii de fonduri, cât şi printr-un management economic eficient în beneficiul oamenilor şi al naturii.


Pe teritoriul Uniunii Europene (UE27), au fost identificate 9 regiuni biogeografice. Între țările membre și candidate la UE, România deține cea mai mare diversitate biogeografică. Pe teritoriul României se găsesc 5 regiuni biogeografice: continentală (cea mai comună), alpină (în țările cu zone montane), panonică (se găsește în Ungaria și țările vecine), pontică (doar în România și Bulgaria), stepică (doar în România).

Până la 1 mai 2004, țările membre UE au propus ca situri Natura 2000 cca. 14% din suprafața lor. Datorită bogăției naturale mai mari din Estul Europei, cele 10 state noi membre ale UE au propus în medie ca aproximativ 20% din suprafața lor să fie situri Natura 2000. România, prin valoarea ridicată a biodiversității pe care o deține aduce o contribuție importantă la Rețeaua Ecologică Europeană Natura 2000.

Până la sfârșitul anului 2007 aproximativ 26.000 situri au fost desemnate în întreaga Uniune, acestea acoperind aproximativ o cincime din suprafaţa UE, o suprafață echivalentă cu de două ori suprafața Germaniei.

Lista propunerilor de situri Natura 2000 pentru Romania include:

  • 108 SPA – uri – 11,89% din suprafața țării, desemnate prin H.G. 1.284/2007 (anexe) 
  • 273 SCI – uri – 13,21% din suprafața țării, desemnate prin O.M. nr. 1.964/2007 (anexe) 

Suprafața totală a propunerilor de situri Natura 2000 (pSCI + SPA) reprezintă 17,84% din suprafața țării. O buna parte din aceste situri se suprapun peste ariile naturale protejate de interes național (parcuri naționale, parcuri naturale și rezervații).

La Seminariile Biogeografice care au avut loc în luna iunie 2008, Comisia Europeană a acceptat lista propunerilor, dar a cerut ca până în septembrie 2008 să se completeze listele speciilor și habitatelor din siturile propuse, iar până în septembrie 2009 să se mai desemneze situri pentru câteva specii și habitate care nu sunt suficient de bine protejate.

De menționat că pe teritoriul României se află peste jumătate din suprafața Munților Carpați, cei mai extinși și mai sălbatici munți din Europa, identificați ca una dintre cele mai importante ecoregiuni la nivel global, ce găzduiește aproape jumătate din populația de carnivore mari a Europei (urs, lup, râși), și Delta Dunării, care este cea mai importantă zonă umedă din Europa, adăpostind colonii de pelicani și alte sute de specii de păsări.

Puteți găsi mai jos listele complete ale siturilor Natura2000, precum și formularele standard pentru ele, centralizate la nivelul anului 2011: