Federația Coaliția Natura 2000 România a transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și ANMAP, o scrisoare de observații la proiectul de ordin pentru aprobarea Metodologiei de atribuire în administrare a ariilor naturale protejate. Totodată, în temeiul Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională, am solicitat organizarea unei dezbateri publice asupra proiectului.
Apreciem că proiectul consolidează garanțiile procedurale ale sesiunii de atribuire. Observațiile noastre vizează însă deciziile cu cel mai mare impact: ce arii intră în sesiune, când, cine le administrează direct și cum se evaluează rezultatele.
Printre principalele puncte ridicate:
ariile care nu necesită structuri de administrare special constituite, de la rezervații naturale și monumente ale naturii până la situri Natura 2000, rămân în administrarea ANMAP, în afara oricărei proceduri de atribuire;
decizia privind ariile scoase la administrare aparține în exclusivitate ANMAP, pe baza unor criterii generale, fără ponderi sau praguri; propunem criterii clare și uniforme pentru toate ariile, sub forma unui arbore de decizie sau a unei grile de punctaj;
proiectul nu stabilește când și cât de des se organizează sesiunile de atribuire;
ANMAP poate fi simultan autoritate și administrator, iar „separarea funcțională“ invocată nu este definită concret;
criteriile de performanță și procedura de evaluare a managementului nu sunt cunoscute în avans, iar ariile administrate direct de ANMAP nu sunt supuse acelorași standarde de raportare și evaluare.
Federația își menține poziția că administrarea ariilor naturale protejate trebuie să fie deschisă oricărei entități juridice care, potrivit legii, îndeplinește condițiile și le dovedește în urma unei evaluări obiective. Am solicitat Ministerului și o dezbatere publică, la care să prezentăm propuneri concrete de redactare.
Pe agenda ședinței se află modificarea Legii nr. 407/2006, transpunerea Directivei (UE) 2025/1237 privind statutul lupului, metodologia de monitorizare a ursului și a lupului, precum și cotele pentru urs (2028) și lup (2027). Sunt decizii cu efect direct asupra speciilor strict protejate și asupra siguranței comunităților care trăiesc lângă ele.
Scrisoarea semnalează mai multe probleme de procedură din pricina cărora refuzăm să participăm: consultări selective și preferențiale, absența documentelor de lucru, timpul insuficient de pregătire, o agendă prea încărcată pentru o singură ședință, roluri neclare și modul în care este tratată ordonanța privind lupul. Considerăm că deciziile adoptate fără o consultare reală sunt fragile juridic, ajung în instanță, subminează încrederea în instituții și nu pot fi aplicate în teren.
Propunem măsuri concrete, între care publicarea datelor din spatele cotelor și a minutelor, discuții separate pe fiecare subiect, un raport de consultare și grupuri de lucru echilibrate, în care să fie reprezentați cercetătorii, organizațiile de mediu, comunitățile și crescătorii de animale.
Considerăm că transparența nu îngreunează munca ministerului. Ea face deciziile mai solide și mai ușor de acceptat. Textul integral al scrisorii este mai jos.
În această perioadă se află în procedură legislativă la Senat două inițiative depuse de senatorul Tánczos Barna și de alți parlamentari UDMR: o propunere de modificare a Legii vânătorii nr. 407/2006 (L602/2026) și o propunere de completare a OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate (L603/2026). Este vorba de proiecte de lege care pot fi încă amendate sau respinse, iar Federația Coaliția Natura 2000 România a transmis parlamentarilor o scrisoare de poziție.
Susținem siguranța tuturor persoanelor care se întâlnesc sau interacționează cu ursul, instituirea unor măsuri de prevenție (precum garduri electrice, spray-uri anti urs) și acordarea unor despăgubiri previzibile și plătite la timp victimelor, precum și protecția juridică a celor care își apără viața în situații de pericol. Nimeni nu trebuie să se teamă de o condamnare penală pentru că a reacționat în fața unui pericol real. Instrumentele alese nu servesc însă aceste obiective, iar mai jos ne oprim la unul dintre aspectele care crează îngrijorare.
Ne referim la modificarea anexei nr. 2 la Legea nr. 407/2006 care propune reducerea valoarii de despăgubire pentru uciderea unui urs de la 40.000 la 500 euro, adică de 80 de ori.Valoarea din anexă se aplică tuturor uciderilor ilicite ale ursului, inclusiv braconajului, nu doar situațiilor de autoapărare, iar inițiatorii nu prezintă nicio evaluare sau raționament care să justifice noua sumă. O modificare de asemenea amploare ar trebui susținută de dovezi și de o metodologie de calcul transparentă.
Ursul brun nu este proprietatea unei persoane private, a unui partid și nici a unei organizații. El reprezintă parte a patrimoniului natural al României, protejat prin legislația națională și europeană. Reducerea drastică a valorii prejudiciului asociat uciderii ilegale transmite semnalul că acest patrimoniu este mai puțin valoros și că încălcarea legii produce consecințe reduse, de neglijat.
Contextul agravează problema. Piața trofeului de urs există și este scumpă: pentru un urs brun, taxa de trofeu poate ajunge la 10.000 de euro, în ofertele de vânătoare apărute pe internet imediat după promulgarea legii privind cote de prevenție. Cele două sume nu sunt de aceeași natură, una fiind o taxă de recoltare legală, alta o valoare de despăgubire, deci comparația nu e științifică. Ea arată totuși direcția: cu o despăgubire de 500 de euro, uciderea ilegală a unui urs ajunge să coste mai puțin decât varianta legală, iar cine e dispus să rişte poate face economie. La 40.000 de euro, cine ucide ilegal un urs se gândește de două ori înainte; la 500, suma nu mai descurajează. Ba chiar încurajează braconajul prin reducerea drastică a valorii prejudiciului.
România găzduiește una dintre cele mai importante populații de urs brun din Uniunea Europeană. Din această perspectivă, deciziile privind sancționarea uciderii ilegale au relevanță nu doar națională, ci și europeană. Orice diminuare semnificativă a mecanismelor de descurajare trebuie analizată cu atenție pentru a evita transmiterea unui semnal contrar obiectivelor de conservare asumate de România.
Reducerea nu aduce nimic victimelor. Cele două sume poartă ambele în mod confuzant denumirea de despăgubire, însă au funcții diferite: una compensează suferința omului rănit sau a familiei îndoliate, cealaltă repară un prejudiciu adus patrimoniului natural și descurajează uciderea ilegală. Reducerea valorii prejudiciului pentru uciderea ilegală a unui urs nu generează despăgubiri suplimentare pentru persoanele rănite, pentru familiile victimelor și nici pentru fermierii afectați de pagube. Dacă obiectivul este protecția victimelor, instrumentele adecvate sunt creșterea și accelerarea compensațiilor, investițiile în prevenție și clarificarea protecției juridice a celor care acționează în stare de necesitate.
Trebuie spus că nici valoarea actuală nu are o metodologie publică. De aceea nu cerem înlocuirea unei cifre cu alta, ci o metodă de calcul verificabilă, valabilă pentru toate mamiferele din anexele nr. 1 și 2. Valoarea de bază pornește de la cea mai mare dintre tariful legal Romsilva pentru exemplar și salariul mediu net lunar publicat de INS. Aceasta se înmulțește cu un coeficient pentru locul faptei (2 în aria naturală protejată) și cu unul pentru mijlocul folosit (2 pentru arma de foc), la care se adaugă costurile dovedite ale anchetei. Pentru o valoare de bază de 5.000 lei și costuri de anchetă de 1.000 lei, rezultatul variază între 6.000 lei, în afara ariei protejate și fără armă de foc, și 21.000 lei, în aria protejată și cu armă de foc. Orice modificare a valorilor, în sus sau în jos, ar urma să fie publicată pe specii, împreună cu efectul ei asupra descurajării faptelor ilegale.
Cu privire la excepția penală propusă:„nu constituie infracțiune fapta persoanei de rănire sau ucidere a unui animal ca reacție la atacul acestuia”
Expunerea de motive invocă dreptul la viață și la integritate fizică, dar textul propus nu conține această limită. Formula „ca reacție la atacul acestuia” poate acoperi atacul asupra unui bun (o turmă, un stup, un câine), un atac deja încheiat sau urmărirea ulterioară a animalului. Norma se aplică tuturor speciilor protejate, inclusiv păsărilor, care au un regim european propriu, deși întreaga justificare privește ursul. O excepție penală trebuie să fie cel puțin la fel de precisă ca scopul pe care îl invocă.
Propunem în locul ei o normă de corelare cu starea de necesitate din Codul penal, identică în ambele acte, care protejează persoana atacată. Starea de necesitate din art. 20 din Codul penal acoperă deja situația persoanei care înlătură un pericol imediat pentru viața, integritatea sau sănătatea sa ori a altuia. Legea specială nu trebuie să înlocuiască această instituție cu o excepție generală, ci să o facă vizibilă, previzibilă și ușor de aplicat.
Ce cerem parlamentarilor
O reducere de 80 de ori a valorii prejudiciului creează și un precedent problematic. Dacă o astfel de reducere este justificată în cazul ursului brun, una dintre cele mai valoroase specii strict protejate din România, este legitim să ne întrebăm care ar fi fundamentul pentru menținerea valorilor actuale pentru alte specii protejate.
Astfel, cerem să nu fie susținută adoptarea celor două propuneri în forma actuală și ca orice vot favorabil să fie condiționat de retragerea reducerii valorii ursului, de introducerea metodei publice de calcul, de înlocuirea excepției penale cu norma de corelare și de rescrierea despăgubirilor în funcție de gravitatea vătămării. Rămânem la dispoziția comisiilor pentru dezbateri și amendamente.
Textul complet al scrisorii de poziție, cu propunerile de amendamente și metoda de calcul, poate fi consultat în documentul atașat.
București, 29.10.2026 – Federația Coaliția Natura 2000 a transmis Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor o scrisoare deschisă prin care solicită informații despre stadiul elaborării Planului Național de Restaurare a Naturii (PNRN) și despre motivele pentru care proiectul acestuia nu a fost transmis Comisiei Europene în termen.
Potrivit articolului 16 din Regulamentul (UE) 2024/1991 privind restaurarea naturii, statele membre trebuiau să transmită proiectele planurilor naționale de restaurare până la 1 septembrie 2026. Conform informațiilor comunicate public de minister la începutul lunii septembrie, România nu respectase acest termen, documentul fiind încă în curs de elaborare.
În scrisoare, Federația adresează ministerului întrebări referitoare la:
structura responsabilă de elaborarea și transmiterea planului;
calendarul actualizat de finalizare și transmitere;
cauzele întârzierii și evaluarea responsabilităților;
măsurile de remediere;
corelarea cu proiectul de elaborare a planului, finanțat cu aproximativ 17 milioane de lei;
comunicarea cu Comisia Europeană;
mecanismele de consultare a publicului și a comunității științifice.
„Considerăm că respectarea obligațiilor asumate de România în cadrul Uniunii Europene, precum și asigurarea unui proces transparent, participativ și fundamentat științific pentru elaborarea Planului Național de Restaurare a Naturii reprezintă condiții esențiale pentru atingerea obiectivelor europene de restaurare a ecosistemelor”, a declarat Daniel Bucur, președintele Federației Coaliția Natura 2000 România.
Scrisoarea constituie și cerere de informații în temeiul Legii nr. 544/2001, iar Federația va face publice răspunsurile primite.
Scrisoarea deschisă poate fi citită integral mai jos.
Despre Federația Coaliția Natura 2000 România
Federația Coaliția Natura 2000 România reunește peste 20 de organizații neguvernamentale active în domeniul protecției naturii, conservării biodiversității și implementării rețelei Natura 2000 în România. Înființată informal în 2003 și cu personalitate juridică din 2013, Coaliția aduce împreună profesionisti (studii superioare, masterat, doctorat) in domeniile silvicultura, biologie, ecologie, botanica, geografie, agricultura cu specializari in managementul ariilor protejate, reconstructie ecologica, inventariere si monitorizare specii si habitate, solutii de coexistenta om – fauna, studiul conectivitatii spatiale, reintroducerea speciilor disparute, dezvoltare durabila si implicarea comunitatilor locale in planificarea strategica, pentru a susține un cadru legal solid pentru conservarea biodiversității și managementul ariilor protejate din România. Coaliția este un partener de dialog recunoscut de autoritățile naționale, inclusiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și contribuie activ la implementarea directivelor europene privind habitatele și păsările sălbatice.
Ediția a XIV-a a festivalului are loc între 19 și 23 octombrie, la Casa de Cultură din Voluntari. Filmul va fi văzut de un public format în mare parte din elevi și evaluat de două jurii: unul de profesioniști din domeniul cinematografiei și unul format din 20 de elevi. Ne bucură mult că oamenii din spatele unui festival dedicat educației pentru mediu au considerat că Ținutul Buzăului merită arătat tinerilor, cu vulcanii noroioși de la Pâclele, trovanții de la Ulmet, bisericile rupestre și Focul Viu de la Terca.
Filmul face parte din seria „Frumusețile României”, realizată în cadrul proiectului „Guvernanță participativă prin implicarea societății civile în protecția naturii din România”. Dacă nu ați văzut încă documentarele, le găsiți gratuit pe canalul nostru de YouTube https://youtu.be/D5up2f0tt4k?si=28t5vPEI30IEde_I
Iar dacă v-a plăcut seria, vă recomandăm să rămâneți pe fază: pregătim deja următoarele povești filmate în ariile protejate ale României. De data aceasta pornim în Drumeții cu profesioniștii naturii. Mai multe, în curând.
Seria „Frumusețile României” a fost realizată de Federația Coaliția Natura 2000 România în parteneriat cu Asociația Pro Democrația Club Brașov, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014–2021.
default
În 8 septembrie 2026, Senatul a adoptat, în calitate de cameră decizională, legea care transpune în dreptul românesc Directiva (UE) 2024/1069, cunoscută drept directiva anti-SLAPP. Pentru jurnaliști, organizații de mediu și cetățenii care sesizează abuzuri, este cea mai importantă schimbare procedurală din ultimii ani. Explicăm de unde vine această reglementare, ce aduce, cum arată versiunea românească și ce a rămas pe dinafară.
Ce este un SLAPP
Acronimul vine din engleză, Strategic Lawsuit Against Public Participation, și a fost formulat la sfârșitul anilor 1980 de cercetătorii americani George Pring și Penelope Canan, care au observat un tipar: procese introduse nu pentru a fi câștigate, ci pentru a fi purtate. Miza reclamantului nu este hotărârea, ci procedura însăși, cu costurile, durata și consumul emoțional pe care le impune celui chemat în judecată. Reclamantul este, de regulă, un actor cu resurse, o companie, un dezvoltator sau un demnitar, iar pârâtul un jurnalist, o organizație neguvernamentală sau un cetățean care a semnalat o problemă; instrumentul tipic este cererea de despăgubiri de sute de mii de euro pentru un articol, o postare sau o sesizare adresată autorităților. Efectul urmărit depășește persoana dată în judecată: un singur asemenea proces transmite un mesaj tuturor celor care ar fi tentați să vorbească despre același subiect, iar autocenzura care rezultă este adevărata victorie a reclamantului, indiferent de soluția instanței.
Drumul către directiva europeană
Momentul care a transformat SLAPP dintr-o preocupare de specialitate într-o temă politică europeană a fost asasinarea jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, în octombrie 2017, la data morții căreia erau pe rol peste patruzeci de procese împotriva ei. Directiva adoptată ulterior poartă informal numele ei. La 27 aprilie 2022, Comisia a prezentat propunerea de directivă, însoțită de Recomandarea (UE) 2022/758 pentru cazurile pur interne, iar după aproape doi ani de negocieri textul a fost votat de Parlamentul European la 27 februarie 2024, adoptat de Consiliu la 19 martie 2024 și publicat în Jurnalul Oficial la 16 aprilie 2024, cu termen de transpunere la 7 mai 2026. În paralel, Consiliul Europei a adoptat, la 5 aprilie 2024, Recomandarea CM/Rec(2024)2 privind combaterea SLAPP, care extinde standardele la toate cele 46 de state membre ale organizației, inclusiv în materie penală și administrativă, unde directiva Uniunii nu ajunge.
De ce contează pentru cei care apără natura
Apărătorii mediului sunt, alături de jurnaliștii de investigație, ținta predilectă a acestor proceduri, iar directiva o recunoaște explicit: definiția chestiunii de interes public enumeră „mediul sau clima” în primul rând. Convenția de la Aarhus, ratificată de România prin Legea nr. 86/2000, obligă deja statele, la articolul 3 alineatul (8), să se asigure că persoanele care își exercită drepturile de acces la informație, participare și justiție nu sunt „penalizate, persecutate sau hărțuite în niciun fel”; directiva dă, pentru prima dată, acestei obligații de principiu un conținut procedural concret. În România, cele mai vizibile exemple vin tocmai din domeniul forestier: platforma România Curată a fost dată în judecată de o fostă deputată, pentru articole despre influența exercitată asupra legislației silvice, și de Romsilva împreună cu un director al său, cu o cerere de despăgubiri de 200.000 de euro, pentru dezvăluiri privind legăturile cu tăierile ilegale. Pentru o federație care sesizează autoritățile, contestă acte administrative și comunică public despre presiunile asupra ariilor protejate, riscul nu este teoretic: o organizație cu buget modest poate fi paralizată de un singur proces disproporționat, chiar dacă îl câștigă în final.
Principalele dispoziții ale directivei
Directiva se aplică în materie civilă și comercială, în cauzele cu implicații transfrontaliere, noțiune definită generos, astfel încât să acopere și situațiile în care actul de mobilizare publică privește o chestiune relevantă pentru mai multe state membre sau este accesibil online dincolo de granițe. Este un instrument de armonizare minimă, iar preambulul încurajează expres statele să aplice aceleași garanții cauzelor pur interne, care reprezintă marea majoritate a situațiilor. Cheia de boltă este articolul 4, cu cele trei definiții: „mobilizarea publică”, orice declarație sau activitate exercitată în temeiul libertății de exprimare, de întrunire și asociere ori a libertății artelor și științelor, atunci când privește o chestiune de interes public; „chestiunea de interes public”, definită prin exemple, de la mediu și sănătate publică până la activitățile persoanelor publice; și „procedurile judiciare abuzive”, cele care nu urmăresc exercitarea reală a unui drept, ci împiedicarea sau sancționarea mobilizării publice, exploatând adesea un dezechilibru de putere, identificabile după indicii precum pretențiile disproporționate, multiplicarea procedurilor sau tacticile de rea-credință.
Pe această fundație sunt așezate patru categorii de garanții: cele procedurale, adică cererea pârâtului de a obliga reclamantul la o cauțiune, dreptul organizațiilor de a interveni în sprijinul pârâtului și regula că modificarea cererii sau renunțarea la judecată nu pot fi folosite pentru a ocoli protecția; respingerea timpurie a cererilor vădit neîntemeiate, cu sarcina probei răsturnată asupra reclamantului și cu o cale de atac; remediile, adică plata integrală a cheltuielilor de judecată, inclusiv onorariile, și sancțiuni efective, proporționale și disuasive; și dimensiunea externă, prin refuzul recunoașterii hotărârilor din state terțe și dreptul persoanei vizate de a cere despăgubiri în fața instanțelor din statul de domiciliu. Directiva mai cere colectarea de date, formarea profesioniștilor dreptului și un punct unic de informare pentru cei vizați.
Transpunerea în România: un proiect adoptat fără amendamentele societății civile
Proiectul a fost elaborat de un grup de lucru al Ministerului Justiției, supus dezbaterii publice în iunie 2025 și aprobat de Guvern în februarie 2026. Camera Deputaților l-a adoptat tacit la 20 aprilie 2026, fără dezbatere și fără vot, iar Senatul, cameră decizională, l-a votat la 8 septembrie 2026, cu 74 de voturi pentru, 3 împotrivă și 29 de abțineri (L276/2026). La data acestui articol, legea urmează să fie promulgată și publicată în Monitorul Oficial. Ceea ce merită reținut din acest parcurs nu este calendarul, ci felul în care Parlamentul a tratat contribuțiile celor pe care legea îi privește direct.
Societatea civilă a fost prezentă în fiecare etapă. În februarie 2026, 37 de organizații, coordonate de Asociația LiderJust și Fundația Konrad Adenauer, printre care Greenpeace România, Bankwatch România, APADOR-CH și Context.ro, au transmis Parlamentului un set de amendamente, iar Uniunea Națională a Barourilor și-a formulat propriile propuneri, inclusiv pentru avocații supuși presiunilor pentru clienții pe care îi apără. Propunerile nu schimbau arhitectura proiectului, ci îi dădeau eficacitate reală. Se cerea ca instanța să poată constata din oficiu caracterul abuziv al unei proceduri, nu doar la cererea pârâtului, pentru că pârâții cei mai vulnerabili sunt tocmai cei care nu cunosc instrumentele pe care le au la dispoziție. Se cerea ca amenda judiciară să fie obligatorie, nu facultativă. Se cerea ca pârâtul căruia i se respinge cererea de respingere rapidă să poată ataca această soluție odată cu fondul. Se cerea ca definiția mobilizării publice să menționeze expres sesizările adresate autorităților, cea mai frecventă formă de implicare a cetățenilor și a organizațiilor de mediu. Se cerea ca garanțiile să se aplice și proceselor aflate deja pe rol și ca Avocatul Poporului să ofere sprijin direct, juridic și financiar, nu doar informații pe un site.
Multe dintre aceste propuneri de fond nu se regăsesc în textul adoptat. Fiecare mecanism funcționează exclusiv la cererea pârâtului, amenda rămâne o facultate a instanței, încheierea prin care se respinge cererea de respingere rapidă este definitivă, sesizările adresate autorităților nu apar în definiție, legea nu conține nicio dispoziție tranzitorie, iar Avocatului Poporului i se atribuie doar un rol de informare și de participare la campanii și la formarea magistraților. Dezbaterile din Senat au consemnat opinii potrivit cărora România ar fi putut merge mai departe, dar ele nu s-au tradus în text. O reglementare menită să protejeze participarea publică a fost adoptată fără ca participarea publică la elaborarea ei să lase vreo urmă. Totuși există și e bine că e.
Ce prevede legea română
Legea are douăzeci de articole, grupate în șase capitole, și urmează îndeaproape arhitectura directivei, cu o opțiune importantă chiar la articolul 1: se aplică atât cauzelor interne, cât și celor transfrontaliere, dincolo de minimul european. Sunt acoperite acțiunile civile, inclusiv cererile reconvenționale și măsurile provizorii, dar nu materia fiscală, vamală și administrativă, arbitrajul și materia penală, inclusiv acțiunea civilă exercitată în procesul penal. Definițiile de la articolul 2 reproduc aproape cuvânt cu cuvânt textul directivei. Pârâtul poate cere, cu judecată de urgență, obligarea reclamantului la o cauțiune care să acopere cheltuielile de judecată și eventualele despăgubiri (articolul 7), respingerea rapidă a cererii ca vădit neîntemeiată, până la soluționarea în primă instanță, reclamantul având cinci zile să răspundă și sarcina de a dovedi că acțiunea nu este vădit neîntemeiată (articolele 8 și 9), precum și remediile din capitolul IV: publicarea hotărârii pe cheltuiala reclamantului, despăgubiri materiale și morale printr-o cerere scutită de taxă de timbru, amendă judiciară între 10.000 și 100.000 de lei și plata cheltuielilor de judecată. Articolul 6 permite asociațiilor și altor organizații cu un interes legitim să sprijine apărările pârâtului, cu acordul acestuia, sau să depună înscrisuri, fără a deveni părți, o dispoziție de interes direct pentru o federație care va putea interveni în sprijinul organizațiilor membre. Capitolele finale reglementează hotărârile din state terțe, rolul Avocatului Poporului, ajutorul public judiciar, publicarea hotărârilor și raportarea anuală a datelor de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Tema
Directiva (UE) 2024/1069
Legea română (L276/2026)
Domeniu de aplicare
Materie civilă și comercială cu implicații transfrontaliere (art. 2 și 5); armonizare minimă (art. 3)
Materie civilă, atât cauze interne, cât și transfrontaliere (art. 1); exclude penalul, contenciosul administrativ, fiscalul și arbitrajul
Definiții
Mobilizare publică, chestiune de interes public, proceduri abuzive (art. 4)
Preluate aproape literal (art. 2), inclusiv mediul și clima ca domenii de interes public
Cauțiune
Instanța poate obliga reclamantul la cauțiune (art. 10)
La cererea pârâtului; încheiere atacabilă cu apel în 5 zile; nedepunerea suspendă judecata (art. 7)
Respingere timpurie
Cât mai devreme; sarcina probei la reclamant; cale de atac (art. 11–13)
Până la soluționarea în primă instanță; reclamantul răspunde în 5 zile; respingerea cererii pârâtului nu este atacabilă separat (art. 8–9)
Intervenția organizațiilor
Asociațiile pot sprijini pârâtul sau furniza informații (art. 9)
Pot sprijini apărările pârâtului, cu acordul său, sau depune înscrisuri (art. 6)
Cheltuieli potrivit art. 451–455 C. proc. civ. (art. 13); amendă judiciară 10.000–100.000 lei, facultativă (art. 12)
Despăgubiri și publicare
Nu sunt impuse expres; preambulul trimite la dreptul național
Despăgubiri materiale și morale, scutite de taxă de timbru (art. 11); publicarea hotărârii pe cheltuiala reclamantului (art. 10)
Sprijin și date
Punct unic de informare, formare, colectare de date (art. 18–21)
Avocatul Poporului, ajutor public judiciar (OUG 51/2008), publicarea hotărârilor, raportare anuală de către CSM (art. 16–19)
Principalele corespondențe între directivă și legea de transpunere, în forma adoptată de Parlament.
Ce aduce în plus și ce rămâne de urmărit
Pe mai multe planuri legea merge dincolo de directivă: aplicarea la cauzele interne, fără de care textul ar fi rămas practic fără obiect în România, despăgubirile exprese, publicarea hotărârii, amenda cu plafon precizat, scutirea de taxă de timbru și dreptul organizațiilor de a sprijini pârâtul. Limitele sunt însă tocmai cele pe care amendamentele respinse încercau să le corecteze, iar consecințele lor sunt concrete: un pârât care nu își cunoaște drepturile sau nu își permite un avocat nu va beneficia de nimic, pentru că instanța nu poate acționa în locul lui; un reclamant a cărui procedură a fost constatată ca abuzivă poate scăpa fără amendă; un pârât căruia i s-a refuzat respingerea rapidă trebuie să parcurgă întregul proces pe fond, exact ceea ce urmărea reclamantul. Rămânerea în materia civilă lasă neacoperite plângerile penale și contenciosul administrativ, deși Recomandarea Consiliului Europei le are în vedere. Iar în lipsa dispozițiilor tranzitorii, regula articolului 24 din Codul de procedură civilă, potrivit căreia legea nouă de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea ei în vigoare, lasă cel mai probabil în afara noilor garanții tocmai procesele aflate pe rol, inclusiv cele care au motivat mobilizarea din ultimii doi ani.
Ce urmează
O lege bună pe hârtie devine un instrument real abia prin practica instanțelor și prin cunoașterea ei de către cei pe care îi protejează. Schimbarea esențială este că un judecător român are, pentru prima dată, un cadru care îi permite să numească un proces abuziv drept ceea ce este și să îl oprească devreme, cu costuri pentru cel care l-a inițiat. Pentru organizațiile de mediu, mesajul este unul de încurajare: sesizările și pozițiile publice formulate în interesul naturii beneficiază acum de o protecție explicită. Federația va urmări promulgarea legii, primele hotărâri pronunțate în temeiul ei și modul în care instituțiile desemnate își îndeplinesc noile atribuții și va pune la dispoziția organizațiilor membre informațiile necesare pentru a-și cunoaște și folosi aceste drepturi.
Surse
Directiva (UE) 2024/1069 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 aprilie 2024 (JO L, 2024/1069, 16.4.2024); Recomandarea (UE) 2022/758 a Comisiei; Recomandarea CM/Rec(2024)2 a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei; Legea privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive îndreptate împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică, în forma adoptată de Parlament (L276/2026); comunicatele Ministerului Justiției, UNBR și UZPR; amendamentele celor 37 de organizații ale societății civile (ActiveWatch, februarie 2026); România Curată (septembrie 2026); European Anti-SLAPP Monitor.
Seceta nu mai este o problemă abstractă sau una care îi privește doar pe specialiști. În această vară, în Bihor, zeci de localități s-au confruntat cu restricții la alimentarea cu apă, iar scăderea debitelor râurilor pune presiune deopotrivă pe comunități, pe agricultură și pe ecosisteme.
În fața acestor realități, România are nevoie de investiții consistente și predictibile în gospodărirea apelor. Avem nevoie de infrastructură sigură, de întreținerea și reabilitarea celei existente și, mai ales, de o strategie prin care apa disponibilă în perioadele umede să poată fi păstrată pentru perioadele secetoase.
Întrebarea esențială este: cum păstrăm apa cât mai mult timp în sistem? Iar răspunsul nu trebuie să fie unul singur. Pentru a-l găsi, merită să pornim de la cauze, nu doar de la efecte.
De ce se agravează seceta
Europa Centrală este una dintre regiunile europene cele mai expuse din punct de vedere climatic. Cercetările recente arată că agravarea secetelor nu se explică doar prin scăderea precipitațiilor: creșterea temperaturilor atmosferice accelerează evaporarea apei din sol și din vegetație, astfel încât aceeași cantitate de ploaie „ține” tot mai puțin.
La acest fenomen global se adaugă, în România și mai ales în zonele de câmpie, efectul cumulat al lucrărilor de îndiguire și de ameliorare realizate în ultimul secol. Suprafața zonelor umede și a terenurilor inundate temporar a scăzut foarte mult, iar apele pluviale sunt evacuate aproape instantaneu de pe majoritatea terenurilor agricole – deopotrivă arabil și pajiști. Consecința este scăderea nivelului pânzei freatice, care afectează nu doar agricultura și biodiversitatea, ci și accesul comunităților la apă potabilă.
Mai mult, cele două procese se alimentează reciproc. Pe măsură ce seceta pedologică se agravează, scade potențialul de evapotranspirație al peisajului; asta reduce aportul de vapori de apă în atmosfera locală și slăbește circuitul mic al apei, care contribuie la formarea precipitațiilor.
Un peisaj care nu mai reține apa își reduce singur șansele de a primi ploaie.
Această înlănțuire are o consecință practică directă: dacă o parte importantă a problemei vine din faptul că peisajul și-a pierdut capacitatea de a reține apa, atunci o parte a soluției trebuie să fie redarea acestei capacități.
Există soluții de stocare a apei care nu implică baraje
Atunci când vorbim despre retenția apei, ne gândim cel mai adesea la acumulări, baraje, diguri sau poldere. Există însă și o altă categorie de soluții, care folosește capacitatea naturală a peisajului de a absorbi, stoca și elibera treptat apa. Acestea sunt cunoscute drept soluții bazate pe natură sau măsuri naturale de retenție a apei.
Comisia Europeană le definește ca „soluții inspirate și sprijinite de natură, care sunt eficiente din punctul de vedere al costurilor, oferă simultan beneficii de mediu, sociale și economice și contribuie la consolidarea rezilienței”. Sunt recunoscute ca soluții multifuncționale, cu beneficii conexe adesea mai mari decât ale măsurilor tehnice tradiționale.
Ce anume stocăm și unde
Resursa principală este apa mare de primăvară – debitele crescute rezultate din topirea zăpezii și din precipitațiile de sezon. Este exact apa care astăzi părăsește cel mai repede peisajul. Obiectivul este același pe care îl formulează și administrațiile bazinale: ce se strânge în sezonul umed să fie disponibil în sezonul secetos. Diferă doar locul în care păstrăm apa.
În loc să o concentrăm într-un singur punct – barajul – o putem redistribui într-o rețea cât mai densă de zone de stocare, crescând capacitatea întregului peisaj: lunci inundabile, zone umede, soluri, acvifere și brațe laterale ale râurilor. De exemplu:
reconectarea luncilor inundabile permite apei să se reverse controlat în spațiile naturale ale râului și să fie eliberată lent ulterior;
reconstrucția zonelor umede – mlaștini, bălți, brațe moarte ale râurilor de odinioară – reface o rețea de stocare care a existat deja în aceste peisaje;
inundarea temporară a pajiștilor existente, în sezonul umed, crește rezerva de apă din sol fără a scoate terenul din uz;
schimbarea voluntară și compensată a categoriei de folosință pentru terenurile arabile de calitate inferioară situate în zonele joase, predispuse la inundare, acolo unde producția agricolă este oricum nesigură;
reținerea apei în sol și refacerea capacității de infiltrare păstrează apa în peisaj pentru mai mult timp;
reîncărcarea acviferelor permite stocarea apei în subteran, unde pierderile prin evaporare sunt mult mai mici;
în zonele agricole, perdelele forestiere, agrosilvicultura, culturile de acoperire și creșterea materiei organice din sol cresc capacitatea solului de a păstra apa.
Un avantaj esențial al multora dintre aceste soluții este că pot contribui la același obiectiv de retenție a apei fără să afecteze conectivitatea longitudinală, laterală și temporală a râurilor.
Aceasta este o diferență importantă. Un râu nu este o conductă prin care curge apa: conectivitatea sa permite migrația speciilor, transportul sedimentelor și funcționarea ecosistemului. Soluțiile de retenție laterală și în subteran pot păstra apa în peisaj, menținând în același timp râul conectat.
Există însă și o a doua diferență, la fel de importantă pentru agricultură. Stocarea apei în albia majoră a râurilor, în acumulări permanente sau în poldere uscate, nu rezolvă în sine seceta pedologică – adică tocmai deficitul de apă din sol, care afectează direct producția agricolă, silvicultura și biodiversitatea. Apa devine util disponibilă pentru culturi, păduri și pajiști atunci când se află în profilul de sol și în pânza freatică, pe suprafețe cât mai mari – nu concentrată într-un singur punct.
Nu este doar o idee teoretică
Soluțiile de acest tip nu sunt experimentale. Sunt implementate de ani buni, la scară, de administrații publice din state membre ale Uniunii Europene.
Reactivarea brațelor moarte ale Dunării – Slovacia
În aval de Bratislava, organizația BROZ a reabilitat mai multe brațe moarte ale fluviului, rezultate în urma tăierii meandrelor. Reactivarea lor a condus nu doar la retenție suplimentară de apă și la reducerea riscului de inundații, ci și la creșterea biodiversității, prin crearea unor locuri favorabile de reproducere pentru specii de pești, amfibieni și nevertebrate.
Guvernul olandez a reconfigurat peste 30 de locații de-a lungul Rinului. În loc să înalțe digurile – ceea ce creștea presiunea apei – autoritățile au mutat digurile mai departe de maluri, au creat canale paralele de deversare și au coborât nivelul luncilor inundabile, permițând naturii să preia surplusul fără riscuri pentru comunități.
Schema Pickering – „Slowing the Flow”, Marea Britanie
Orașul Pickering suferea de inundații repetate. În loc să construiască un baraj de beton, autoritățile au implementat măsuri de reținere naturală: sute de îndiguiri permeabile din bușteni (leaky dams) în pădurile din amonte, reîmpădurirea versanților și restaurarea turbăriilor. Structurile din lemn lasă apa să curgă normal, dar blochează și încetinesc viiturile mari.
Regiunea în care ne confruntăm astăzi cu probleme de secetă face parte din același sistem hidrologic al Câmpiei Panonice care se întinde și în Ungaria, una dintre regiunile europene cel mai puternic afectate de secetă.
Un studiu publicat în 2026 în revista Geography and Sustainability analizează refacerea hidrologică a zonelor umede din Câmpia Ungară și arată că, în anumite zone, aceasta poate contribui simultan la reîncărcarea apelor subterane și la creșterea productivității agricole.
Studiu în Câmpia Ungară, 2026367–552 m³ de apă reîncărcată pe hectar +20–28% producție de porumb în zonele de tranziție dintre terase și zonele umede
Mesajul important este că retenția apei în natură nu trebuie privită ca o competiție între oameni și natură. În condițiile potrivite, aceeași măsură poate însemna mai multă apă disponibilă pentru agricultură, o rezervă mai bună pentru perioadele secetoase, reducerea riscului de inundații și ecosisteme mai reziliente.
România are nevoie de o strategie pentru întregul sistem
Această abordare devine cu atât mai importantă pe măsură ce schimbările climatice modifică regimul hidrologic. Nu mai este suficient să ne întrebăm cum evacuăm cât mai repede apa în timpul viiturilor sau cum o acumulăm într-un anumit punct. Trebuie să ne întrebăm cum păstrăm apa în întregul bazin hidrografic, astfel încât să poată fi disponibilă și câteva luni mai târziu.
Asta înseamnă să analizăm împreună infrastructura existentă și infrastructura naturală și să alegem, pentru fiecare bazin și fiecare problemă, combinația de măsuri care oferă cea mai mare reziliență. Nu există o soluție universală. Uneori va fi nevoie de infrastructură hidrotehnică. Alteori, soluția cea mai eficientă poate fi refacerea unei lunci, a unei zone umede sau a capacității solului de a reține apa. În multe situații, cele două abordări funcționează cel mai bine împreună.
O oportunitate pe care România nu ar trebui să o rateze
Direcția recentă de creștere a investițiilor în gospodărirea apelor poate reprezenta o oportunitate importantă pentru România. Este esențial însă ca aceste investiții să fie gândite într-o manieră suficient de largă încât să includă întregul spectru de soluții disponibile pentru retenția apei.
În acest context, este important ca noile resurse financiare destinate gospodăririi apelor să poată susține, acolo unde sunt adecvate, și soluții precum restaurarea luncilor și zonelor umede, retenția apei în sol, reîncărcarea acviferelor sau reconectarea unor spații naturale de stocare.
Nu putem răspunde problemelor hidrologice ale secolului XXI exclusiv cu paradigma infrastructurii hidrotehnice concepute pentru condițiile climatice și de utilizare a terenurilor ale secolului trecut.
România și-a asumat deja refacerea râurilor și a ecosistemelor
Această discuție nu are loc în afara politicilor europene sau a angajamentelor asumate de România.
Regulamentul european privind refacerea naturii stabilește obiectivul ca, la nivelul Uniunii Europene, să fie readuse la starea de râuri cu curgere liberă cel puțin 25.000 km de râuri până în 2030, inclusiv prin eliminarea, cu prioritate, a barierelor care nu mai au o funcție utilă. Regulamentul prevede, de asemenea, măsuri privind refacerea și reumidificarea unor ecosisteme precum turbăriile, precum și refacerea funcțiilor naturale ale luncilor inundabile. Același obiectiv exista deja în Strategia UE privind biodiversitatea pentru 2030, care vorbește explicit despre înlăturarea în primul rând a barierelor depășite și despre refacerea luncilor și a zonelor umede.
Acest obiectiv nu înseamnă că România trebuie să renunțe la infrastructura hidrotehnică funcțională și nici că orice baraj trebuie eliminat. Înseamnă însă că politica apei trebuie să țină cont simultan de nevoia de stocare a apei și de nevoia de a menține sau reface funcțiile naturale ale râurilor.
Este, în fond, o chestiune de coerență a politicilor publice: dacă investim în adaptarea la schimbările climatice, dar în același timp trebuie să refacem conectivitatea râurilor și ecosistemele care funcționează ca „bureți” ai peisajului, cele două obiective trebuie proiectate împreună.
Ce propunem
Solicitările de mai jos sunt formulate ca pași realizabili în cadrul instituțional existent, nu ca schimbări de sistem.
Un grup de lucru multidisciplinar. Solicităm crearea unui grup de lucru comun – Ministerul Mediului, ANAR, Ministerul Agriculturii, autoritățile de amenajare a teritoriului, mediul academic și organizațiile de mediu – pentru elaborarea unui Ghid național tehnic de implementare a soluțiilor bazate pe natură și lansarea a trei proiecte-pilot în bazine hidrografice critice. Rolul grupului ar fi ca, pornind de la date concrete, de la literatura științifică și de la bunele practici din alte țări, să schițeze sisteme integrate de retenție a apei bazate pe stocarea în zone umede, păduri, pajiști și terenuri arabile predispuse la secetă.
Două scenarii obligatorii în studiile de fezabilitate. Modificarea legislației astfel încât orice studiu de fezabilitate pentru lucrări de infrastructură în domeniul apelor să conțină obligatoriu două scenarii, evaluate prin indicatori financiari identici: Scenariul A – soluția convențională (diguri, baraje, regularizări rigide); Scenariul B – soluția bazată pe natură sau hibridă (lunci inundabile, zone umede, perdele forestiere ripariene). În lipsa Scenariului B, studiul de fezabilitate să fie considerat incomplet, la fel ca în cazul oricărui alt capitol obligatoriu.
Un plan național de implementare a soluțiilor bazate pe natură la nivelul orașelor, care să identifice oportunitățile de adoptare a acestor soluții și să stabilească un nivel minim obligatoriu.
Co-finanțarea prin Administrația Fondului pentru Mediu a proiectelor municipale de infrastructură verde-albastră: grădini de ploaie, bazine de retenție naturalizate și pavaje permeabile.
Comunitățile locale trebuie să fie parte din decizie Comunitățile locale nu trebuie omise din procesul de planificare și implementare a măsurilor de adaptare la schimbările climatice. Ele sunt printre cele mai afectate de efectele schimbărilor climatice și, în același timp, cunosc cel mai bine vulnerabilitățile și nevoile propriilor teritorii. În tot mai multe teritorii afectate de secetă, inundații sau degradarea ecosistemelor, comunitățile cer cu o intensitate crescândă aplicarea unor astfel de soluții, care pot genera simultan beneficii pentru mediu, economie și calitatea vieții.
Federația Coaliția Natura 2000 România este pregătită să facă parte dintr-un asemenea grup de lucru, să contribuie cu expertiză tehnică și cu exemple concrete de soluții deja implementate în România și să lucreze împreună cu instituțiile responsabile pentru identificarea unor proiecte-pilot, inclusiv în bazinul Crișurilor și în Câmpia de Vest.
Federația Coaliția Natura 2000 România, împreună cu Institutul pentru Politici Publice, semnalează că amendamentele aprobate elimină o parte dintre instrumentele esențiale prin care obiectivele de conservare ar fi urmat să fie atinse
București, 11 august 2026. Federația Coaliția Natura 2000 România, care reunește organizații neguvernamentale active în protecția ariilor naturale și conservarea biodiversității, și Institutul pentru Politici Publice atrag atenția asupra consecințelor amendamentelor menținute în Legea privind aprobarea Strategiei naționale și a Planului național de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026-2030, adoptată de Camera Deputaților în data de 5 august 2026, în calitate de for decizional.
Federația a realizat o analiză comparativă între textul adoptat și varianta transmisă Parlamentului, convenită cu Comisia Europeană. Analiza arată că o parte semnificativă dintre mecanismele prin care Strategia ar fi urmat să fie pusă în aplicare a fost eliminată, iar unele obiective rămase în textul Strategiei nu mai au corespondent în Planul național de acțiune.
Adoptarea era necesară. Conținutul conta la fel de mult
Cu puțin timp în urmă, Coaliția a solicitat public adoptarea rapidă a Strategiei, în forma convenită cu Comisia Europeană, fără amendamente care să-i dilueze conținutul. Adoptarea unui act era esențială: Strategia reprezintă un jalon asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar neîndeplinirea lui ar fi atras penalități financiare semnificative.
Actul a fost adoptat. Însă, în forma finală, o parte dintre instrumentele care ar fi transformat obiectivele în măsuri aplicabile nu mai există. Îndeplinirea formală a unui jalon nu produce, prin ea însăși, efectele pentru care jalonul a fost stabilit.
Ce arată analiza comparativă
Țintele de protecție au fost reduse fără fundamentare științifică. Suprafața protejată scade de la 30% la 25%, iar protecția strictă de la 10% la 5%. La dosar nu a fost depus niciun studiu, nicio analiză de impact și nicio justificare tehnică. Valoarea de referință pentru anul 2025 era de aproximativ 25% – Strategia pentru perioada 2026–2030 nu mai prevede, prin urmare, un progres măsurabil față de situația existentă la momentul elaborării ei.
Textul reproduce inexact angajamente internaționale asumate de România. Planul de acțiune afirmă că Ținta 3 din Cadrul Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal ar prevedea „cel puțin 25%”. Ținta 3 prevede 30%. Similar, pragul de 5% protecție strictă este atribuit Strategiei UE privind Biodiversitatea pentru 2030, care prevede 10%. Un act normativ care descrie inexact documentele invocate drept temei ridică o problemă de claritate și previzibilitate a normei.
Obiective rămase în Strategie nu mai au corespondent în Planul de acțiune. Finanțarea publică stabilă pentru biodiversitate este enunțată în continuare ca prioritate, însă acțiunile care ar fi operaționalizat-o au fost eliminate: linia bugetară distinctă și alocarea a minimum 20% din veniturile Fondului pentru Mediu. Studiul de cartografiere a zonelor incompatibile cu dezvoltarea hidrocentralelor rămâne descris în Strategie, dar acțiunea corespondentă lipsește din Plan, iar textul introduce o excepție pentru proiectele deja aprobate.
Au fost eliminate instrumente de guvernanță și capacitate administrativă. Între acestea: auditul modului de administrare a ariilor naturale protejate, cadrul metodologic pentru co-administrare cu universități, institute de cercetare și organizații neguvernamentale, precum și ținta de protecție strictă pentru parcurile naționale.
Poziția Coaliției
O strategie este un instrument, nu un obiectiv în sine. Rostul ei este să producă efecte: să stabilească cine ce face, până când și cu ce resurse. Un instrument din care au fost eliminate mecanismele de implementare nu devine mai flexibil, ci încetează să funcționeze. Consecințele unei strategii fără mecanisme de implementare nu se văd imediat, dar se acumulează, iar costul lor va fi suportat, ca de fiecare dată, de oameni și de natură.
Biodiversitatea nu înseamnă doar protejarea speciilor sau a habitatelor, ci infrastructura naturală de care depind direct economia și viața de zi cu zi a românilor: păduri care reduc riscul de inundații, polenizatori fără de care agricultura ar pierde miliarde, ecosisteme care asigură apă potabilă și susțin turismul local. Strategia nu este o frână pentru dezvoltare, ci un set de reguli prin care economia românească se poate dezvolta împreună cu mediul, nu pe seama lui.
Federația Coaliția Natura 2000 România pune analiza comparativă la dispoziția publicului interesat. Rămânem disponibili pentru dialog tehnic pe parcursul implementării Strategiei și vom monitoriza modul în care obiectivele rămase în text sunt transpuse în practică.
Despre Federația Coaliția Natura 2000 România
Federația Coaliția Natura 2000 România reunește peste 20 de organizații neguvernamentale active în domeniul protecției naturii, conservării biodiversității și implementării rețelei Natura 2000 în România. Înființată informal în 2003 și cu personalitate juridică din 2013, Coaliția aduce împreună expertiză complementară în politici publice, cercetare, educație și dezvoltare comunitară, pentru a susține un cadru legal solid pentru conservarea biodiversității și managementul ariilor protejate din România. Coaliția este un partener de dialog recunoscut de autoritățile naționale, inclusiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și contribuie activ la implementarea directivelor europene privind habitatele și păsările sălbatice.
Federația Coaliția Natura 2000 România a transmis, la 30 iulie 2026, o scrisoare de poziție prin care s-a opus ferm propunerii legislative de modificare a art. 38 din O.U.G. nr. 57/2007, inițiativă care ar elimina avizul Academiei Române din procedura de acordare a derogărilor de la regimul de protecție strictă a speciilor, înlocuindu-l cu o validare internă a autorității care emite chiar derogarea.
Comisia de Mediu a Consiliului Economic și Social a dezbătut propunerea și a adoptat o poziție în linie cu argumentele transmise de Federație. Este un pas important, dar unul preliminar: avizul comisiei urmează să fie validat de plenul CES, iar decizia finală asupra propunerii legislative revine Parlamentului. Poziția noastră a fost transmisă și Senatului României, unde inițiativa se află în continuare în procedură.
Continuăm să monitorizăm inițiativa și vom reveni cu informații pe măsură ce procedura avansează.
Federația Coaliția Natura 2000 România atrage atenția asupra necesității adoptării urgente, fără amendamente care să-i afecteze conținutul, a Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030
București, 30.07.2026, Federația Coaliția Natura 2000 România, care reunește organizații neguvernamentale active în protecția ariilor naturale și conservarea biodiversității, solicită tuturor factorilor de decizie implicați – Guvern, Parlament, ministere de resort – să trateze cu prioritatea cuvenită adoptarea Strategiei Naționale pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030, indiferent de forma juridică prin care aceasta va fi aprobată.
De ce este esențială această Strategie
România găzduiește o diversitate biogeografică excepțională la nivel european: cele mai importante populații de carnivore mari de pe continent, suprafețe extinse de pajiști seminaturale cu înaltă valoare naturală și o rețea vastă de zone umede și păduri virgine sau cvasivirgine, în special în Carpați.
Biodiversitatea nu înseamnă doar protejarea speciilor sau a habitatelor, ci și infrastructura naturală de care depind direct economia și viața de zi cu zi a românilor: păduri care reduc riscul de inundații, polenizatori fără de care agricultura ar pierde miliarde, ecosisteme care asigură apă potabilă și susțin turismul local. Strategia nu este un document pentru protecția naturii de dragul naturii, ci un instrument pentru gestionarea acestui capital natural – o infrastructură care, lăsată nefuncțională, ne face mai vulnerabili la secetă, inundații și costuri economice tot mai mari.
Un asemenea patrimoniu natural necesită un cadru de protecție unitar, modern și previzibil, iar Strategia Națională pentru Conservarea Biodiversității 2026-2030 este exact acest instrument. Ea asigură:
Coerență și conformitate internațională – un cadru aliniat la responsabilitățile asumate de România prin Convenția privind Diversitatea Biologică și la direcțiile Cadrului Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal, precum și la Strategia UE privind Biodiversitatea pentru 2030, reflectând angajamentul țării noastre de a contribui la oprirea și inversarea pierderii biodiversității până în 2030.
O abordare adaptată realității naționale, capabilă să mențină funcționalitatea ecosistemelor, să sprijine practicile agricole și silvice favorabile biodiversității, să asigure utilizarea durabilă a resurselor naturale și să recunoască rolul comunităților locale în conservarea patrimoniului natural.
Restaurare activă, nu doar conservare pasivă – Strategia nu se limitează la protejarea ariilor deja desemnate, ci vizează refacerea ecosistemelor degradate și a coridoarelor ecologice, esențială pentru a contracara degradarea și fragmentarea habitatelor provocate de schimbările de utilizare a terenurilor, infrastructura de transport, expansiunea urbană și intervențiile asupra cursurilor de apă.
Integrare sectorială – conservarea și restaurarea biodiversității sunt integrate în politicile majore privind agricultura, silvicultura, gospodărirea apelor, energia și transporturile, astfel încât impactul antropic să fie evaluat riguros încă din faza de planificare a proiectelor.
Miza financiară
Dincolo de miza ecologică, adoptarea Strategiei reprezintă un jalon obligatoriu asumat de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (Jalonul 31). Neîndeplinirea acestui angajament până la 31 august 2026 atrage penalități financiare estimate la peste 972 de milioane de euro – bani care ar afecta întreaga economie a țării, nu doar sectorul de mediu.
Apelul Coaliției
Federația Coaliția Natura 2000 România nu ia poziție cu privire la disputele instituționale care au dus la retragerea Hotărârii de Guvern din 23 iulie. Ceea ce ne preocupă este consecința practică: în lipsa unui cadru strategic aprobat, România riscă să mențină un domeniu esențial – conservarea biodiversității – într-o zonă nedefinită, fără priorități clare de acțiune și fără finanțare corespunzătoare, exact în perioada în care presiunile asupra ecosistemelor naturale sunt tot mai mari.
Solicităm Parlamentului adoptarea rapidă a proiectului de lege depus la Senat, în forma convenită cu Comisia Europeană, fără amendamente care să-i dilueze conținutul sau să pună în pericol jalonul asumat. Solicităm totodată tuturor instituțiilor implicate să trateze acest subiect cu responsabilitatea pe care o merită un patrimoniu natural unic în Europa.
Strategia nu este o frână pentru dezvoltare, ci un set de reguli prin care economia românească se poate dezvolta împreună cu mediul, nu pe seama lui.
Despre Federația Coaliția Natura 2000 România
Federația Coaliția Natura 2000 România reunește peste 20 de organizații neguvernamentale active în domeniul protecției naturii, conservării biodiversității și implementării rețelei Natura 2000 în România. Înființată informal în 2003 și cu personalitate juridică din 2013, Coaliția aduce împreună expertiză complementară în politici publice, cercetare, educație și dezvoltare comunitară, pentru a susține un cadru legal solid pentru conservarea biodiversității și managementul ariilor protejate din România. Coaliția este un partener de dialog recunoscut de autoritățile naționale, inclusiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și contribuie activ la implementarea directivelor europene privind habitatele și păsările sălbatice.