1. Context strategic și juridic

Instituțiile care guvernează România trebuie să își fundamenteze politicile, strategiile și direcțiile de acțiune astfel încât să asigure fiecare cetățean că dreptul la un mediu sănătos este un drept real, nu un privilegiu. Această abordare presupune acceptarea, nu cu resemnare, ci cu încredere și maturitate, a faptului că biodiversitatea reprezintă o componentă structurală și fundamentală a infrastructurii naturale pe care comunitățile noastre își construiesc viitorul.

Autoritățile au responsabilitatea de a evalua și discerne, în interesul public general, evoluțiile recente în materie de finanțare a biodiversității, inclusiv direcțiile trasate prin Roadmap towards Nature Credits, care indică o orientare tot mai clară către mecanisme voluntare și finanțare mixtă public-privată, bazate pe principiul adiționalității. În acest context, modul în care România structurează procesul de desemnare a zonelor de protecție pentru biodiversitate, precum și mecanismele adiacente de susținere pe termen lung a obiectivelor asumate, va influența direct capacitatea de accesare a resurselor financiare disponibile la nivel european și global.

Maturitatea politică pe care dorim să o demonstrăm impune ca România să își respecte angajamentul de a contribui la atingerea obiectivului european de protejare a cel puțin 30% din suprafața terestră și marină, dintre care 10% sub protecție strictă, în conformitate cu EU Biodiversity Strategy for 2030. Această contribuție nu este doar una politică, ci face parte din arhitectura strategică a Uniunii Europene privind tranziția verde, reziliența climatică și refacerea capitalului natural.

Documentele de orientare ale Comisiei Europene privind desemnarea ariilor protejate subliniază necesitatea implicării proprietarilor de teren, existența unor mecanisme compensatorii adecvate și integrarea nevoilor de finanțare în planificarea fondurilor europene (PAC, EMFAF, FEDR, Fondul de Coeziune, Interreg, Horizon Europe). Aceste elemente nu sunt accesorii, ci reprezintă condiții structurale pentru implementarea sustenabilă și echilibrată a obiectivelor de conservare.

2. Premise comune

Premisa de la care pornim este obligația fundamentală a statului de a proteja condițiile de viață ale societății adică aer, apă, sol și ecosisteme funcționale, iar pentru aceasta este necesară considerarea pe termen lung a următoarelor:

I. Biodiversitatea și ecosistemele naturale reprezintă un bun public strategic ce asigură bunuri colective și externalități dincolo de sistemul economic vizibil în cadrul sistemului actual. Biodiversitatea și funcționarea ecosistemelor constituie infrastructură ecologică indispensabilă sănătății publice, securității resurselor și rezilienței economice. Prin urmare, conservarea lor servește interesului general și are implicații intergeneraționale și multisectoriale. Din această perspectivă, interesul public poate justifica instituirea unor restricții asupra exercitării dreptului de proprietate.

II. Conservarea naturii este o formă de securitate publică și de protejare a patrimoniului natural. Tocmai de aceea, atunci când statul impune restricții (și frecvent trebuie să o facă) asupra folosirii unor proprietăți în numele acestui interes comun, statul are datoria să împartă echitabil această sarcină. Echitatea cere ca beneficiul colectiv să fie însoțit de compensare corectă, transparentă și predictibilă, astfel încât costul conservării să fie împărțit solidar, nu externalizat către cei mai expuși. Acest principiu este aplicabil indiferent dacă restricțiile vizează conservarea biodiversității, protejarea patrimoniului arheologic sau realizarea unei infrastructuri strategice.

III. România trebuie să mențină eligibilitatea pentru mecanismele emergente de finanțare bazate pe performanță și adiționalitate. Aceste mecanisme susțin măsuri care generează beneficii suplimentare față de obligațiile legale existente. În contextul dezvoltării instrumentelor europene și internaționale precum creditele de carbon, creditele de biodiversitate și mecanismele de finanțare mixtă, este esențial ca o parte a angajamentelor de conservare să poată fi asumate etapizat și demonstrabil, astfel încât să rămână eligibile pentru atragerea capitalului privat. O abordare exclusiv coercitivă, fără spațiu pentru angajamente voluntare și mecanisme de piață, poate limita accesul la resurse financiare esențiale pentru implementarea pe termen lung a obiectivelor de conservare.

IV. În același timp, procesul de desemnare a ariilor protejate trebuie să fie fundamentat pe principii științifice clare și pe evaluări riguroase ale impactului ecologic și social. Dimensiunea și configurarea acestor arii trebuie să fie adecvate obiectivelor de conservare urmărite, astfel încât să asigure menținerea proceselor ecologice esențiale, conectivitatea habitatelor și funcționalitatea pe termen lung a ecosistemelor.

Eficiența protecției nu derivă exclusiv din statutul juridic al unei suprafețe, ci din coerența ecologică și din capacitatea reală de management. O delimitare realizată pe baze științifice solide contribuie atât la credibilitatea procesului, cât și la maximizarea beneficiilor ecologice și socio-economice asociate conservării.

3. Model etapizat de implementare

Cum spuneam, criteriul principal pentru desemnarea zonelor cu regim de protecție trebuie să aibă în primul rând fundamente strategice și științifice. Cu toate acestea, politicile publice din ultimii ani au condus la cel mai redus grad de acceptanță a măsurilor de conservare în rândul comunităților afectate și al autorităților locale. Continuarea desemnării zonelor cu regim de protecție, indiferent de natura restricțiilor, fără să existe mecanisme compensatorii funcționale și adecvate, va conduce fie la adâncirea percepției negative asupra conservării (în fapt, la îngreunarea proceselor de management al conservării biodiversității), fie la practici care aduc în mod direct deservicii conservării.

Pentru ca politicile publice de conservare să aibă succes și pentru a integra perspectivele existente (în principal în jurul acordului prealabil al proprietarului), se propune un model etapizat, care să asigure atât legitimitate socială, cât și coerență strategică.

3.1. Fundamentare științifică și evaluare socio-economică

Procesul trebuie să înceapă cu identificarea zonelor prioritare pe baza unei metodologii transparente, fundamentate pe principii științifice, de proporționalitate și reprezentativitate ecologică. România are suficiente valori naturale ca să poată îndeplini cerințele UE, iar dintre acestea o prioritizare a terenurilor aflate în proprietatea publică a statului, inclusiv fondul forestier administrat de RNP și ecosistemele acvatice gestionate de Administratia Nationala Apele Romane, poate reduce presiunea socială și juridică în etapa inițială.

În paralel, este esențială realizarea unei evaluări socio-economice riguroase, în special pentru suprafețele aflate în proprietate privată. Aceasta trebuie să includă estimarea costurilor directe și indirecte, analiza impactului asupra comunităților dependente de resurse naturale și cuantificarea necesarului financiar pentru compensații. O astfel de evaluare nu este doar o bună practică, ci o condiție pentru fundamentarea oricărui act normativ. Mai mult, o evaluare socio-economică ar permite statului, pe de-o parte, să etapizeze procesul desemnării, ținând cont de bugetul măsurilor compensatorii, iar pe de altă parte să permită evaluarea eficacității politicilor publice, a gradului de acceptanță din rândul comunităților și al măsurilor de conservare.

3.2. Operaționalizarea mecanismelor financiare

Principala problemă rămâne cea a mecanismelor financiare, dintre care cea mai vizibilă și cea mai de impact este reprezentată de plățile compensatorii. Obligatorii moral și legal  pentru a asigura implicarea proprietariilor de terenuri pe termen lung, structurarea unor mecanisme financiare de suport/compensare ar consolida percepția proprietarilor de terenuri ca fiind contributori net la conservarea biodiversității.

Considerăm necesară elaborarea și implementarea unei strategii coerente și sustenabile de finanțare a ariilor protejate, aliniată standardelor internaționale. Aceasta trebuie să asigure existența unor structuri administrative funcționale și dimensionate adecvat, dezvoltarea infrastructurii necesare managementului eficient, implementarea de programe educaționale și de conștientizare, precum și sprijin pentru dezvoltarea economică a comunităților locale din proximitatea ariilor cu protecție integrală. Totodată, strategia trebuie să includă mecanisme clare și predictibile de compensare a proprietarilor privați ale căror terenuri forestiere sunt supuse regimului de protecție strictă.

3.3. Desemnare etapizată și menținerea adiționalității

Desemnarea propriu-zisă poate fi realizată etapizat. În prima fază, accentul poate fi pus pe proprietatea publică, unde statul are capacitatea de a integra obiectivele de conservare în indicatorii de performanță și strategiile instituționale, inclusiv prin asumări voluntare.

Această abordare permite aplicarea practică a măsurilor de protecție fără a elimina complet spațiul pentru angajamente voluntare, menținând astfel criteriul de adiționalitate necesar pentru accesarea mecanismelor de tip carbon credits sau biodiversity credits.

Pentru proprietatea privată, desemnarea trebuie să fie precedată de o consultare substanțială și informată, desfășurată cu bună-credință, precum și de existența unui cadru compensatoriu operațional și predictibil.

4. Acordul proprietarului și interesul public

Una dintre principalele divergențe care domină spațiul public vizează condiționarea desemnării de acordul explicit al proprietarului.

Din punctul de vedere al Coaliției, acordul proprietarului este dezirabil și trebuie urmărit printr-un proces participativ real și transparent. Totuși, în anumite situații, interesul public și dreptul universal la un patrimoniu natural poate prevala fără a institui un drept de veto individual, cu condiția respectării proporționalității și a existenței unor mecanisme compensatorii funcționale, juste și predictibile.

5. Concluzie

Coaliția susține o abordare care să combine rigoarea științifică, echitatea socială și realismul financiar. Desemnarea zonelor de protecție strictă nu trebuie nici amânată indefinit, nici realizată în absența unor mecanisme compensatorii credibile.

În esență, miza acestui demers nu este doar atingerea unor obiective administrative, ci consolidarea unui cadru de guvernanță care să garanteze protejarea dreptului la un mediu sănătos și conservarea patrimoniului natural în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. În acest cadru, dreptul de proprietate rămâne fundamental, însă limitările pot fi legitime atunci când sunt necesare și proporționale pentru protejarea bunurilor publice, iar echitatea cere ca sarcinile conservării să nu fie împinse disproporționat către un număr restrâns de proprietari, ci să fie însoțite de compensații transparente, funcționale și predictibile.

Un model etapizat, fundamentat pe evaluare socio-economică, activarea finanțărilor publice și private și menținerea criteriului de adiționalitate, oferă o cale de mijloc care răspunde atât obligațiilor europene, cât și preocupărilor legitime ale proprietarilor și comunităților locale.

România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai valoros patrimoniu natural, dar și cu unele dintre cele mai mari dificultăți în protejarea acestuia. În urma întâlnirii din 20 ianuarie 2026 cu delegația Comisiei Europene, organizată în cadrul procesului Semestrului European, Coaliția Natura 2000 România a transmis o serie de constatări și recomandări privind starea biodiversității și guvernanța conservării naturii. Documentul de față sintetizează aceste mesaje-cheie, într-un format accesibil publicului larg și presei.

Context

La data de 20 ianuarie 2026, Federația Coaliția Natura 2000 România a participat la o întâlnire de lucru cu delegația Comisiei Europene, organizată în cadrul procesului Semestrului European. Acest mecanism prin care Comisia Europeană evaluează evoluțiile economice, sociale și de mediu din statele membre stă la baza formulării Recomandărilor Specifice de Țară (Country-Specific Recommendations – CSR-uri), care indică principalele priorități de reformă și investiții.

Contribuțiile societății civile, sub forma analizelor, recomandărilor și observațiilor formulate de organizații cu expertiză în domeniu, fac parte din acest proces de evaluare. Documentul de față reprezintă o sinteză accesibilă publicului larg și presei a principalelor constatări și recomandări transmise Comisiei Europene de către Coaliție, privind starea biodiversității și guvernanța conservării naturii în România.

1. De ce contează biodiversitatea pentru România

România deține unul dintre cele mai valoroase patrimonii naturale din Uniunea Europeană. Peste 25% din teritoriul național este inclus în arii naturale protejate, iar ecosisteme precum pădurile naturale, pajiștile semi-naturale, zonele umede sau populațiile de carnivore mari sunt esențiale nu doar pentru natură, ci și pentru bunăstarea oamenilor.

Biodiversitatea susține servicii ecosistemice vitale: apă curată, protecție împotriva inundațiilor și secetei, soluri fertile, climă mai stabilă, dar și economii locale bazate pe agricultură, turism și resurse naturale. Cu toate acestea, declinul biodiversității continuă, iar mecanismele instituționale menite să o protejeze sunt, în mare parte, ineficiente.

1.  Arii protejate pe hârtie, conservare care nu funcționează în realitate

Deși România a desemnat un sfert din teritoriul său ca arii protejate, majoritatea acestora nu beneficiază de management real. În afara parcurilor naționale și naturale, cele mai multe situri sunt administrate centralizat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), o instituție nouă, moștenitoarea unor instituții cronic subfinanțate și subdimensionate.

Această centralizare a dus la apariția a ceea ce este cunoscut drept fenomenul de „arii protejate pe hârtie”: arii protejate care există legal, dar unde lipsesc monitorizarea, măsurile de conservare și implicarea comunităților locale.

În același timp, organizațiile neguvernamentale, care înainte de 2018 administrau arii protejate și atrăgeau finanțări europene semnificative, sunt în continuare excluse din administrare, deși dispun de expertiză, capacitate și acces la fonduri externe.

1.  Blocaje instituționale și conflicte de interese

Unul dintre cele mai grave obstacole pentru conservarea biodiversității este modul de funcționare al instituțiilor responsabile. În prezent, ANMAP cumulează roluri incompatibile:

• administrează arii protejate,
• elaborează planuri de management,
• își aprobă propriile planuri,
• avizează activități care afectează ariile pe care le gestionează.

Această concentrare de atribuții slăbește transparența și controlul independent și contravine bunelor practici europene.

În plus, lipsa concursurilor reale pentru funcțiile de conducere și politizarea managementului instituțional afectează capacitatea profesională a sistemului și descurajează specialiștii.

1.  Finanțare ratată pentru natură

România dispune, cel puțin teoretic, de resurse financiare importante pentru biodiversitate. În practică însă:

• din 370 milioane euro alocați prin PNRR pentru biodiversitate, absorbția a fost de aproximativ 5 la sută;
• proiectele dedicate conservării din Programul de Dezvoltare Durabilă au fost blocate;
• din Fondul de Mediu, mai puțin de 0,2% din buget a fost direcționat către biodiversitate în ultimul deceniu, deși strategiile naționale prevăd un prag de 20%.

Această subfinanțare cronică contrastează puternic cu alocările masive pentru alte domenii și transmite un mesaj clar: biodiversitatea nu este tratată ca o prioritate nici măcar pe listele secundare, în ciuda angajamentelor europene.

•  Zone de protecție strictă: angajamente fără aplicare

România și-a asumat atingerea obiectivului european de 10% din teritoriu sub protecție strictă, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Cu toate acestea, modificările legislative propuse recent restrâng excesiv definiția protecției stricte, excluzând habitate semi-naturale valoroase, precum pajiștile tradiționale.

Fără un cadru legal coerent și fără mecanisme de compensare pentru proprietari, acest obiectiv riscă să rămână doar pe hârtie, iar încrederea comunităților locale să fie grav afectată.

•  Conflicte om–urs și eșecul prevenției

Gestionarea populației de urs brun a devenit un exemplu emblematic de derapaj în aplicarea legislației europene. În locul prevenirii conflictelor – prin gestionarea deșeurilor, garduri electrice sau sisteme de avertizare – politica publică se bazează tot mai mult pe intervenții letale.

Cotele de așa-zisă „prevenție” sunt utilizate în practică pentru vânătoare de trofee, fără evaluări individuale și fără garanții privind menținerea stării favorabile de conservare a speciei, așa cum cere Directiva Habitate.

Această abordare nu rezolvă problema siguranței publice și subminează încrederea în statul de drept.

•  Pajiști în declin, date lipsă, transparență scăzută

Pajiștile naturale și semi-naturale – printre cele mai bogate ecosisteme ale României – dispar într-un ritm alarmant, prin conversii agricole, împăduriri neadecvate, abandon sau supra-pășunat.

În paralel, lipsa datelor publice accesibile și reale privind ariile protejate, biodiversitatea și deciziile de mediu face imposibil controlul public și o informare corectă a cetățenilor. Date finanțate din bani publici, inclusiv studii științifice, rămân inaccesibile, subminând încrederea și fundamentarea politicilor.

Concluzie: biodiversitatea, un test de guvernanță

Starea biodiversității din România nu este doar o problemă de mediu, ci un indicator al calității guvernanței. Lipsa de leadership, blocajele instituționale, subfinanțarea și excluderea actorilor competenți transformă conservarea într-un exercițiu formal.

Recomandările transmise Comisiei Europene subliniază necesitatea unor reforme structurale: deschidere către societatea civilă, finanțare adecvată, profesionalizarea instituțiilor și respectarea angajamentelor europene.

Brasov, 13 aprilie 2011: Planul de investitii pentru zona Padina-Pestera ar putea sa fie amendat de Comisia Europeana, daca se devedeste ca legislatia va fi incalcata. Coalitia ONG Natura 2000 Romania a inceput din vara 2010 demersurile pentru strangerea de date pentru dosarul de infringement pe cazul Bucegi sit Natura 2000.

Desi Planul de Urbanism Zonal a fost aprobat prin aviz de mediu in 2007, pentru Bucegi, care a devenit intre timp Sit Natura 2000 conform legii, fiecare investitie trebuie sa treaca separat prin procedura de evaluare adecvata. In baza acestor rezultate se va vedea daca habitatele si sau speciile pentru care a fost desemnat situl vor fi afectate si se vor dispune masurile corespunzatoare, chiar si de stoparea investitiei.

„Se declara ca se aduc bani prin investitii care vor imbunatatii viata oamenilor din zona, dar se distruge tot ceea ce-i defineste pe acesti oameni. Modul in care se desfasoara aceasta investitie, „vitala” pentru zona, nu face decat sa elimine pentru totdeauna tocmai elementele naturale ce definesc Bucegiul si nu in ultimul rand pe noi ca si natiune. Daca acest proiect va fi implementat, va schimba ireversibil fata acestui masiv, distrugand pana si ultimul peisaj natural din Bucegi; aceasta este trista realitate”, a declarat Erika Stanciu, membru in Consiliul reprezentativ al Coalitiei ONG Natura 2000 Romania.

Organizatiile membre ale coalitiei au demarat culegerea de informatii pentru completarea dosarului de infringement ce va fi trimis Comisiei Europene in cel mai scurt timp. „Din 2007 Coalitia ONG Natura 2000 Romania a facut numeroase sesizari organelor abilitate sa ia masuri pentru supravegherea si reglementarea acestei situatii, momentan fara vreun rezultat palpabil. Construirea unui caz de infringement pe legislatia europeana nu este un proces simplu: trebuie sa ai documente si fapte reale, autentice, sa arati in ce mod s-a incalcat legilatia, etc. In baza lor Comisia isi incepe propriile investigatii si decide daca va face ceva”, a adaugat Erika Stanciu.

Daca Comisia Europeana va dispune initierea procedurii de infringement pe acest caz, proiectul din zona nu numai ca nu va primi fonduri comunitare pentru implementare, dar Romania va fi pasibila de amenda, si vom fi chiar in situatia de a se bloca toate fondurile dedicate tarii noastre, pana la remedierea situatiei.

Nota:

1. Mai multe amanunte despre Coalitia ONG Natura 2000 Romania gasiti pe www.natura2000.ro
2. Pentru mai multe detalii, documente si studii despre acest caz, va rugam sa ne contactati.
   Alina Alexa, Responsabil Comunicare Coalitie, 0730.098.102 / office@natura2000.ro

Braşov, 4 Noiembrie 2010: Administraţia Parcului Natural Putna-Vrancea va face apel, azi 4 Noiembrie 2010, la decizia Tribunalui Vrancea pentru revizuirea hotărârii emisă de acesta, hotărâre care încalcă legislaţia în vigoare referitoare la regimul ariilor protejate. Conform actelor normative (Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 2007, Ordinul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr.1964 din 2007) în aceste arii naturale protejate nu se poate construi decât în zonele de dezvoltare durabilă sau în alte zone doar în condiţii excepţionale (situaţii de interes naţional, de securitate sau sănătate publică, etc.) şi doar dacă respectivele proiecte nu afectează mediul-habitatele şi speciile projetate.

În 2009, investitorii locali, proprietari ai unui teren din extravilanul comunei Tulnici, situate în zona de management durabil a parcului, au dat în judecată Administraţia Parcului pentru refuzul de a da aviz de construcţie a unui complex turistic pe aceste terenuri şi a unui pod peste râul Putna. Aceste zone, conform studiilor de specialitate, au o valoare de conservare mult mai ridicată faţă de zonele locuite aferente satelor Lepşa şi Gresu, iar protejarea lor este principalul motiv pentru care această arie protejată a fost constituită. Valoarea Parcului Natural Putna-Vrancea este confirmată şi de apartenţa acestuia la reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000, ca şi sit de importanţă comunitară.

Pe baza legislaţiei în vigoare, Consiliul Ştinţiific al parcului a dat aviz negativ acestui proiect, considerând că existenţa lui ar avea urmări dezastruoase asupra speciilor şi habitatelor din parc: prin construirea unui pod şi a unui complex turistic se facilitează accesul masiv şi necontrolat al turiştilor spre rezervaţia Cheile Tişiţei, din apropiere, la habitate şi specii vulnerabile, se reduce din habitatul de interes comunitar de Fâneţe montane, cod Natura 2000 – 6520, şi se degradează peisajul prin apariţia de noi infrastructuri. În planul de management al Parcului aflat în proces de aprobare la Ministerul Mediului, se menţionează că râul Putna formează un baraj natural între zona de dezvoltare durabilă (unde se poate construi) şi cea de management durabil (unde se aplică măsuri sporite de protecţie a naturii).

Coaliţia ONG Natura 2000 România îşi manifestă îngrijorarea faţă de această situaţie, care încurajează nerespectarea legii şi  „legalizează” abuzurilor în ariile naturale protejate. „ Acest tip de ameninţare la adresa ariilor protejate din România este foarte periculos. Mai ales când tocmai o judecătorie, care ar trebui să fie de partea legii, ia astfel de hotărâri, omiţând prevederile legale, fapt care slăbeşte încrederea cetăţenilor în puterea pe care o are litera legii, în domeniul ariilor protejate, ” a declarat Florentina Florescu, specilist arii protejate din cadrul Coaliţiei.  “În următoarele zile Coaliţia va trimite scrisori autorităţilor statului pentru a sesiza cazul cu care se confruntă Administraţia Parcului Natural Putna” , a mai adăugat Florentina Florescu.

Situaţia ariilor protejate din România este foarte gravă: pe lângă lipsa resurselor umane şi financiare, abuzurile şi nerespectarea legislaţiei în vigoare, se adaugă şi alte presiuni. Actualmente dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor din sau din jurul ariilor naturale protejate, se face fără a se lua în considerare existenţa şi nevoile de protecţie ale acestor arii. Deşi există modele practice şi soluţii de dezvoltare durabilă, cea mai mare parte a proiectelor nu au o perspectivă sănătoasă asupra mediului, iar acest lucru contribuie la distrugerea ireversibilă a patrimonului natural, singura adevărată bogăţie a ţării.

Notă pentru editori:

– Pentru mai multe amănunte despre situaţia actuală din Parc, vă rugăm să luaţi legătura cu Şeful Parcului, Ion Militarul, tel. 0729.040.870

– Pentru mai multe detalii despre Coaliţia ONG Natura 2000 România vă rugăm să accesaţi site-ul www.natura2000.ro sau să luaţi legătura cu Responsabilul de comunicare, Alina Alexa, tel.: 0724.006.005, alina.natura2000@gmail.com