Vânătoarea ciocârliilor – o chestiune de etică
Vânătoarea ciocârliei de câmp ridică o întrebare importantă pentru societatea românească: ne dorim să facem profit pe seama unei specii care este simbol național, aflate în declin ”exportând” dreptul de vânătoare unor vânători străini?
Membrii Federației Coaliția Natura 2000 consideră imorală și nejustificată continuarea vânătorii acestei specii emblematice. Federația Coaliția Natura 2000 crede în importanța folosirii metodelor și datelor științifice în calcularea cotelor de vânătoare și consideră absolut necesară respectarea principiilor precauției și al prevenției în deciziile privind vânarea păsărilor. Aceste principii sunt asumate de Statul Român în Strategia Națională și Planul de Acțiune Pentru Conservarea Biodiversității 2010 — 2020.
Astfel, considerăm oportune și necesare următoarele:
- modificarea valorii cotei de recoltă pentru ciocârlia de câmp la zero, pentru anul 2019
- scoaterea acestei specii protejate de pe lista speciilor de interes cinegetic
- deschiderea unei dezbateri tehnice între instituțiile statului, reprezentanții societății civile și alți factori interesați privind lista speciilor de păsări de interes cinegetic, metodologiile de aprobare a cotelor de vânătoare pentru acestea și armonizarea intereselor vânătorești cu cele de conservare.
Mai multe detalii sunt disponibile în documentul Pozitia Federatiei – Vanatoarea ciocarliilor.
[huge_it_gallery id=”7″]