Starea biodiversității în România: concluziile Coaliției Natura 2000 după dialogul cu Comisia Europeană
România se numără printre statele membre ale Uniunii Europene cu cel mai valoros patrimoniu natural, dar și cu unele dintre cele mai mari dificultăți în protejarea acestuia. În urma întâlnirii din 20 ianuarie 2026 cu delegația Comisiei Europene, organizată în cadrul procesului Semestrului European, Coaliția Natura 2000 România a transmis o serie de constatări și recomandări privind starea biodiversității și guvernanța conservării naturii. Documentul de față sintetizează aceste mesaje-cheie, într-un format accesibil publicului larg și presei.
Context
La data de 20 ianuarie 2026, Federația Coaliția Natura 2000 România a participat la o întâlnire de lucru cu delegația Comisiei Europene, organizată în cadrul procesului Semestrului European. Acest mecanism prin care Comisia Europeană evaluează evoluțiile economice, sociale și de mediu din statele membre stă la baza formulării Recomandărilor Specifice de Țară (Country-Specific Recommendations – CSR-uri), care indică principalele priorități de reformă și investiții.
Contribuțiile societății civile, sub forma analizelor, recomandărilor și observațiilor formulate de organizații cu expertiză în domeniu, fac parte din acest proces de evaluare. Documentul de față reprezintă o sinteză accesibilă publicului larg și presei a principalelor constatări și recomandări transmise Comisiei Europene de către Coaliție, privind starea biodiversității și guvernanța conservării naturii în România.
- De ce contează biodiversitatea pentru România
România deține unul dintre cele mai valoroase patrimonii naturale din Uniunea Europeană. Peste 25% din teritoriul național este inclus în arii naturale protejate, iar ecosisteme precum pădurile naturale, pajiștile semi-naturale, zonele umede sau populațiile de carnivore mari sunt esențiale nu doar pentru natură, ci și pentru bunăstarea oamenilor.
Biodiversitatea susține servicii ecosistemice vitale: apă curată, protecție împotriva inundațiilor și secetei, soluri fertile, climă mai stabilă, dar și economii locale bazate pe agricultură, turism și resurse naturale. Cu toate acestea, declinul biodiversității continuă, iar mecanismele instituționale menite să o protejeze sunt, în mare parte, ineficiente.
- Arii protejate pe hârtie, conservare care nu funcționează în realitate
Deși România a desemnat un sfert din teritoriul său ca arii protejate, majoritatea acestora nu beneficiază de management real. În afara parcurilor naționale și naturale, cele mai multe situri sunt administrate centralizat de Agenția Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP), o instituție nouă, moștenitoarea unor instituții cronic subfinanțate și subdimensionate.
Această centralizare a dus la apariția a ceea ce este cunoscut drept fenomenul de „arii protejate pe hârtie”: arii protejate care există legal, dar unde lipsesc monitorizarea, măsurile de conservare și implicarea comunităților locale.
În același timp, organizațiile neguvernamentale, care înainte de 2018 administrau arii protejate și atrăgeau finanțări europene semnificative, sunt în continuare excluse din administrare, deși dispun de expertiză, capacitate și acces la fonduri externe.
- Blocaje instituționale și conflicte de interese
Unul dintre cele mai grave obstacole pentru conservarea biodiversității este modul de funcționare al instituțiilor responsabile. În prezent, ANMAP cumulează roluri incompatibile:
- administrează arii protejate,
- elaborează planuri de management,
- își aprobă propriile planuri,
- avizează activități care afectează ariile pe care le gestionează.
Această concentrare de atribuții slăbește transparența și controlul independent și contravine bunelor practici europene.
În plus, lipsa concursurilor reale pentru funcțiile de conducere și politizarea managementului instituțional afectează capacitatea profesională a sistemului și descurajează specialiștii.
- Finanțare ratată pentru natură
România dispune, cel puțin teoretic, de resurse financiare importante pentru biodiversitate. În practică însă:
- din 370 milioane euro alocați prin PNRR pentru biodiversitate, absorbția a fost de aproximativ 5 la sută;
- proiectele dedicate conservării din Programul de Dezvoltare Durabilă au fost blocate;
- din Fondul de Mediu, mai puțin de 0,2% din buget a fost direcționat către biodiversitate în ultimul deceniu, deși strategiile naționale prevăd un prag de 20%.
Această subfinanțare cronică contrastează puternic cu alocările masive pentru alte domenii și transmite un mesaj clar: biodiversitatea nu este tratată ca o prioritate nici măcar pe listele secundare, în ciuda angajamentelor europene.
- Zone de protecție strictă: angajamente fără aplicare
România și-a asumat atingerea obiectivului european de 10% din teritoriu sub protecție strictă, inclusiv prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Cu toate acestea, modificările legislative propuse recent restrâng excesiv definiția protecției stricte, excluzând habitate semi-naturale valoroase, precum pajiștile tradiționale.
Fără un cadru legal coerent și fără mecanisme de compensare pentru proprietari, acest obiectiv riscă să rămână doar pe hârtie, iar încrederea comunităților locale să fie grav afectată.
- Conflicte om–urs și eșecul prevenției
Gestionarea populației de urs brun a devenit un exemplu emblematic de derapaj în aplicarea legislației europene. În locul prevenirii conflictelor – prin gestionarea deșeurilor, garduri electrice sau sisteme de avertizare – politica publică se bazează tot mai mult pe intervenții letale.
Cotele de așa-zisă „prevenție” sunt utilizate în practică pentru vânătoare de trofee, fără evaluări individuale și fără garanții privind menținerea stării favorabile de conservare a speciei, așa cum cere Directiva Habitate.
Această abordare nu rezolvă problema siguranței publice și subminează încrederea în statul de drept.
- Pajiști în declin, date lipsă, transparență scăzută
Pajiștile naturale și semi-naturale – printre cele mai bogate ecosisteme ale României – dispar într-un ritm alarmant, prin conversii agricole, împăduriri neadecvate, abandon sau supra-pășunat.
În paralel, lipsa datelor publice accesibile și reale privind ariile protejate, biodiversitatea și deciziile de mediu face imposibil controlul public și o informare corectă a cetățenilor. Date finanțate din bani publici, inclusiv studii științifice, rămân inaccesibile, subminând încrederea și fundamentarea politicilor.
Concluzie: biodiversitatea, un test de guvernanță
Starea biodiversității din România nu este doar o problemă de mediu, ci un indicator al calității guvernanței. Lipsa de leadership, blocajele instituționale, subfinanțarea și excluderea actorilor competenți transformă conservarea într-un exercițiu formal.
Recomandările transmise Comisiei Europene subliniază necesitatea unor reforme structurale: deschidere către societatea civilă, finanțare adecvată, profesionalizarea instituțiilor și respectarea angajamentelor europene.
