Opreşte barbaria, salvează ciocârlia!

Federaţia Coaliţia Natura 2000 a demarat în primăvara 2015 o puternică campanie de advocacy şi PR intitulată „Opreşte barbaria, salvează ciocârlia!”. Campania a pornit pe fondul inițierii proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – Pl-X nr. 280/2013, adoptat de Camera Deputaţilor în 25 februarie 2015 şi trimis spre promulgare Președintelui.  Această  Lege in formatul adoptat inițial de către Parlament aduce prejudicii grave dreptului de proprietate garantat constituțional în România și va atrage automat avizul de Infringement al Comisiei Europene pentru încălcarea Directivei 2009/147/CE privind Conservarea Păsărilor Sălbatice prin prelungirea perioadelor de vânătoare la mai multe specii de păsări si suprapunerea cu perioadele de migrație prenupțială si cuibărit.

Aceasta lege a fost inițial abordată în Parlament, prin trimiterea de observații punctuale către grupul parlamentar PNL, cu care mai mulți reprezentanți ai organizațiilor membre aveau contacte informale. Deoarece votul din Camera Deputaților, care a cuprins tot spectrul partidelor politice a arătat susținerea largă de care se bucura modificările aduse de lege, strategia adoptată de Federație a fost expunerea publică îmbinată cu sesizarea Președintelui pentru obținerea reexaminării legii.

Astfel pe 4 martie 2015 a fost transmisă o Scrisoare Deschisă catre Președintele Klaus Iohannis și către presă, cu principalele observații ale Federației.Deschiderea subiectului către presă a avut ca rezultat informarea indirectă și a altor categorii de factori interesaţi – cum a fost Federația proprietarilor de păduri și pășuni din România Nostra Silva, care a transmis ulterior o solicitare de reexaminare Președintelui.

Prin expunerea media, echipa proiectului a câștigat și implicarea pro bono a agențiilor de comunicare Rogalski Damaschin și Jazz Communications, care au creat și susținut o campanie publică in sprijinul activităților de advocacy ale Federației. Astfel, in cadrul campaniei Oprește barbaria, salvează ciocârlia!  a fost creat site-ul www.salvează ciocârlia.ro, au fost transmise comunicate de presa, a fost creat un spot video al campaniei și a fost susținută comunicarea cu agențiile media, bloggeri și portaluri on-line. Acoperirea obținută a fost importantă, cu 9.000 de semnatari ai petiției on-line in doar o luna și 200.000 de persoane informate direct numai prin intermediul Facebook.

Subiectul a ajuns pe agenda publică, reprezentanții Federatiei au participat la emisiuni radio si TV. Voluntari din cadrul organizațiilor membre au sprijinit propagarea mesajelor in mediul on-line prin toate canalele cunoscute sau accesibile.

Inventarea „trillfie” şi vedetele implicate 

Andreea Ilie, una dintre cele mai cunoscute mezzosoprane ale României și protagonista spotului video al campaniei a donat un trillfie și a provocat toți cântăreții să se alăture campaniei. De asemenea, Adela Popescu, una dintre cele mai îndrăgite actrițe din România, s-a alăturat campaniei și a donat un trillfie pe pagina ei de Facebook pentru salvarea ciocârliei. Videoclipul postat de Adela a strâns peste 48,000 de vizualizări în online. Irina Loghin, Nicolae Voiculeț, dar și Sierra String Quartet au mai cântat pentru ciocârlie. Ideea de trillfie a fost preluată și de principalele posturi de radio, unde mai mulți MC au donat și ei un trillfie, fluierând în direct, asemenea păsărilor cântătoare pentru a susține cauza.

Presedintele a retrimis legea in Parlament pentru reexaminare. Federația a sesizat și Comisia Europeana – DG Environment, transmițându-le informații privind situația creată. Ca urmare a acestei inițiative, CE a trimis o scrisoare către Ministerul Mediului pe această temă, ceea ce a contribuit la schimbarea poziției ministerului la discuțiile și consultările din Comisia de Mediu a camerei Deputaților.

Pe 28 aprilie 2015 am trimis o Scrisoare Deschisă către deputați, care a fost semnată de 37 de organizații, din Federație și din Coaliția de Mediu. 

Reprezentanții Federației au participat la discuțiile din Comisia de Mediu a Camerei, in urma cărora s-a decis acceptarea reexaminării, revenirea la perioadele de vânătoare pentru 11 specii de păsări, eliminarea unei specii de pe lista păsărilor vânate și eliminarea prevederilor ce incălcau dreptul de proprietate.

Ecouri internaționale pentru campanie

Imediat după startul campaniei au început să apară și reacții internaționale. Spotul a fost unul dintre cele mai apreciate videoclipuri pe www.bestadsontv.com – unde în luna mai a fost în topul celor mai bune clipuri, dar și pe www.adsoftheworld.com, acolo unde a generat peste 700 de reacții – shares, comments, tweets. De asemenea, bloggerii din Marea Britanie au preluat povestea ciocârliei, www.mygreenpod.com, unul dintre cele mai mari bloguri de mediu din Marea Britanie relatând pe larg despre campanie și despre impactul negativ al proiectului de lege. Jurnaliști de la BBC Wildlife Magazine și La Reppublica au publicat articole în edițiile print ale revistei, respectiv cotidianului din Italia. Și cele mai mari organizații internaționale de protecție a animalelor, printre care PETA și Birdlife International, și-au exprimat public sprijinul pentru campanie și oprirea legii în forma propusă.

In continuarea acestei campanii, membrii voluntari ai Federației aşteaptă convocarea grupului de lucru creat de Ministerul Mediului pentru a dezbate și elabora legislația subsecventă Legii Vânătorii.

Cea mai premiată campanie de mediu în 2015
În noiembrie, în cadrul Galei PR România, campania PR desfăşurată de Jazz Communications și Rogalski și Damaskin a fost premiată cu  trei premii de aur și doua de argint.

Iată categoriile:
Digital Media – aur
Comunicarea proiectelor de mediu – aur
Buget -, Creativitate + – aur
Media Relations – argint
Public Affairs, Advocacy, Lobby – argint 

Campania în cifre

  • Peste 300,000 vizualizări ale spotului video pe platforma Hotnews.ro
  • 15 știri și reportaje la TV și radio, dintre care un reportaj la Pro TV in prime-time
  • 129 articole în presa online și pe bloguri
  • 16 apariții în presa scrisă
  • 9,047 de semnături pe petiția online
  • 11,822 vizitatori unici pe site-ul www.salveazaciocarlia.ro
  • Peste 35,000 vizualizări ale spotului pe YouTube
  • 2,368 de share-uri pe Facebook
  • 92,408 reach organic pe pagina de Facebook într-o lună
  • 293,205 afișări pe pagina de Facebook într-o lună
  • 0 lei buget, însă multă energie și dedicare din partea inițiatorilor și partenerilor

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *