Inovație pentru Natură


Inovație pentru Natură – Politici eficiente și colaborare pentru o Rețea Funcțională de Arii Protejate
În perioada ianuarie 2026 – august 2028, Coaliția Natura 2000 România, în parteneriat cu Institutul pentru Politici Publice, implementează proiectul „Inovație pentru Natură – Politici eficiente și colaborare pentru o Rețea Funcțională de Arii Protejate”, finanțat prin Programul de Implicare Civică, sprijinit de Contribuția Elvețiană, având ca obiectiv reducerea disparităților economice și sociale în Uniunea Europeană.
CONTEXT: Deși suprafața de arii protejate și de conservare (APC) din România depășește 23% din teritoriul național, majoritatea acestora nu demonstrează o eficacitate reală în conservarea biodiversității și nici în generarea de beneficii pentru comunitățile locale. Multe arii protejate rămân doar nominale, fără structuri funcționale de management.
Cauzele acestei situații sunt multiple:
- reglementări legislative inadecvate;
- excluderea ONG-urilor din procesul administrării delegate;
- subfinanțarea cronică a sistemului;
- lipsa unor mecanisme clare de evaluare a eficienței și eficacității managementului APC;
- capacitate profesională limitată;
- un climat politic nefavorabil societății civile.
Obiectivele proiectului
Proiectul propune o abordare sistemică de reformare a politicilor publice de mediu, în vederea consolidării și extinderii rețelei naționale de arii protejate și de conservare. Aceasta se va realiza printr-un pachet coerent de propuneri legislative, ghiduri, mecanisme și instrumente, fundamentate pe o analiză comparativă aprofundată a modelelor de administrare a ariilor protejate din România și din alte state membre ale Uniunii Europene.
Pentru a susține aceste demersuri, Coaliția Natura 2000 va promova bune practici și rezultate relevante din experiențele europene de conservare, respectând principiile dezvoltării durabile și abordând teme-cheie precum:
- guvernanța ariilor protejate și de conservare;
- profesionalizarea sistemului;
- practicile de management;
- mecanismele de finanțare.
Grupuri țintă și parteneriat
Grupurile țintă ale proiectului includ:
ONG-uri active în domeniul biodiversității, administratori ai ariilor protejate și de conservare, ministere și alte autorități publice relevante, comunități locale, operatori economici, instituții financiare, precum și publicul larg.
Partenerul de proiect va contribui cu expertiza sa în domeniul politicilor publice, facilitând transformarea soluțiilor identificate de experți în inițiative legislative, ghiduri și strategii concrete, și va oferi consiliere echipei de proiect pentru recunoașterea și aprobarea acestora. De asemenea, partenerul va sprijini Coaliția Natura 2000 România în consolidarea legitimității și a prezenței sale în rândul decidenților publici.
Mai multe informații: https://natura2000.ro/elvetiene-inovatie-pentru-natura/

