28 aprilie 2015

SCRISOARE DESCHISĂ

Membrilor Camerei Deputaţilor a Parlamentului României

 

Stimaţi  Deputaţi,

Noua Lege a Vânătorii aflată în procedură de reexaminare la Camera Deputaţilor este un atac la drepturile constituţionale şi la adresa naturii din ţara noastră. Ne adresăm dumneavoastră în calitate de reprezentanţi aleşi ai cetăţenilor pentru a acţiona cu responsabilitate şi a opri adoptarea acestei legi  în forma ei actuală.

Legea pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 aduce prejudicii grave dreptului de proprietate şi dreptului la un mediu sănătos,  garantate constituțional în România și va atrage automat avizul de Infringement al Comisiei Europene pentru încălcarea Directivei 2009/147/CE privind Conservarea Păsărilor Sălbatice.

Principalele probleme:

  1. Încălcarea dreptului de proprietate – prin excluderea proprietarilor si a asociaţiilor de proprietari de terenuri de la atribuirea directa in gestiune a fondurilor cinegetice şi introducerea dreptului de servitute pentru vânătorii români şi străini pentru toate proprietăţile din fondurile de vânătoare.
  2. Încălcarea dreptului la un mediu sănătos – prin prelungirea perioadei de vânătoare la 18 specii de păsări şi dublarea cotelor de vânătoare, ceea ce va produce un dezechilibru în cadrul populaţiilor acestor specii în România şi va da liber braconajului.
  3. Încălcarea articolului 7 alin. (4) din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind Conservarea Păsărilor Sălbatice transpus în legislaţia naţională prin Ordonanța de urgență nr. 102/2010 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 care a avut ca scop reglementarea perioadelor de vânătoare pentru a răspunde avizului de Infringement al Comisiei Europene pentru România – prin prelungirea perioadei legale de vânătoare la 5 specii de păsări din Anexa 1.

Ce înseamnă braconajul vânătorilor străini în România:

2001: politia italiana a capturat nu mai putin de 12 tone de pasari cantatoare

2009: in Balta Mare a Brailei, un braconier italian a fost prins cu peste 2.000 de ciocarlani

2010: in  Braila, 15 braconieri italieni au fost prinsi cu mii de ciocarlii, ciocarlani si prepelite

2011: vamesii unguri au interceptat un transport de 11.000! de ciocarlii vanate in Romania

2013: un italian a fost prins in Ialomita cu 5.400 de ciocarlii braconate

În numele societăţii civile şi al iubitorilor de natură din România, vă solicităm să votaţi pentru reexaminarea Legii vânătorii şi pentru eliminarea din acest proiect a prevederilor care contravin Constituţiei şi legilor europene.

Nu dorim o tara in care barbaria este singura atitudine fata de natură!

Opreşte Barbaria Salvează Ciocârlia !

Lista semnatarilor

membrii Federatiei Coaliția  Natura 2000 Romania şi ai Coaliţiei pentru  Mediu

  1. Asociația “ALTITUDINE”
  2. Asociația “ASOCIATIA PENTRU PROTECTIA LILIECILOR DIN ROMÂNIA”
  3. Asociația “ASOCIATIA RANGERILOR DIN ROMÂNIA”
  4. Asociația “CENTRUL PENTRU ARII PROTEJATE SI DEZVOLTARE DURABILĂ BIHOR”
  5. Asociația “GRUPUL MILVUS”
  6. Asociația “NATURA TRANSILVANIEI”
  7. Asociația “Organizația GeoEcologica ACCENT”
  8. Asociația “PESCARILOR SPORTIVI “AQUA CRISIUS”
  9. Asociația “SOCIETATEA CARPATINĂ ARDELEANĂ SATU-MARE”
  10. 10.Asociația “SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ / BIRDLIFE ROMANIA”
  11. Asociația “WWF PROGRAMUL DUNĂRE CARPATI ROMÂNIA”
  12. Fundaţia  ECO Civica
  13. Asociația pentru Dezvoltare Comunitara Durabila „ALUTUS”
  14. Fundația “CONSERVATION CARPATHIA”
  15. Fundația “PROPARK – Fundația pentru Arii Protejate”
  16. Asociația “Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis”
  17. Clubul de Cicloturism “Napoca”
  18. Asociația “Floarea Reginei” Sinaia
  19. Asociația ECOS Dolj
  20. Fundația Acțiunea Ecologică
  21. Asociația Ecologică TURISMVERDE
  22. Asociația Strawberrynet
  23. Asociația pentru Dezvoltare “DUNAREA DE JOS”, Calarăși
  24. Asociația Sighișoara Durabilă
  25. Viitor Plus
  26. Asociația Română de Permacultură
  27. Asociația BioSilva
  28. Fundația Activity Reșița
  29. Asociația Mai Bine Iași
  30. Asociația Salvați Dunărea și Delta
  31. Terra Mileniul III
  32. Asociația GreenItiative
  33. Asociația AGENT GREEN
  34. Asociația Ecoteca
  35. Asociația Kogayon
  36. Asociația 2 Celsius
  37. Asociația Bankwatch România

Bucureşti, 23 aprilie – WWF- România și Federația Coaliția Natura 2000 România avertizează că Râul Alb, situat în Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului şi în situl Natura 2000 Strei-Haţeg, este pe punctul de a fi distrus prin proiectul “Construire  şi Exploatare de Microhidrocentrale pe Râul Alb” al S.C. ABI AUTOMOTION S.R.L., pe baza unui cumul de avize flagrant ilegale, incluzând scoaterea ilegală de teren din circuitul silvic. Acest caz arată că România nu a învățat destul de pe urma gravelor greșeli administrative care au distrus râurile de pe ambele versante ale Munților Făgăraș- Capra, Buda, Otic, Sebeș, Sâmbăta, Vistrișioara și Dejani-Lupșa sau ale Munții Țarcu – Șucu, Olteana, Bistra Mărului,  ș.a.m.d.

Federația Coaliția ONG Natura 2000, al cărei membru este și WWF, a solicitat în instanță anularea proiectului, în luna aprilie 2015, cu suspendarea lucrărilor până la soluționarea cazului. Nu în ultimul rând, în urmă cu o săptămână, Coaliția de Mediu a trimis Ministerului mediului o Petiție (având în spate peste 90 de mii de semnaturi) prin care solicită stoparea lucrărilor. În pofida tuturor acestor demersuri, investitorul a demarat lucrările și, mai mult decât atât, a interzis în mod abuziv accesul în perimetrul respectiv, deși vorbim de un spațiu public. Atragem astfel atenția asupra faptului că este necesară o voință politică fermă care să sprijine adoptarea unor modificări legislative privind conservarea reală a ecosistemelor râurilor și a ariilor naturale protejate, modificări solicitate încă din 2013. În caz contrar, astfel de cazuri vor continua să distrugă cele mai valoroase zone de natură salbatică ale țării noastre.

Un proiect marcat de ilegalități de la un capăt la altul

 Proiectul presupune construirea unui drum de la zero și această lucrare implică afectarea gravă a albiei minore şi chiar dinamitări de versant. Avem de a face cu un abuz, prin activitățile de defrișare pentru scoaterea definitivă/temporară a terenului din fond forestier, care au început de câteva zile prin marcarea copacilor care urmează să fie tăiați și prin activitatile de îndiguire, desfasurate pentru un interes privat, fără a avea justificare legală în sensul dat de O.G. 57/2007 Art. 27 alin. (1) ”Scoaterea definitiva sau temporară din circuitul agricol sau silvic de terenuri de pe raza ariei naturale protejate, (…) se poate face numai pentru obiective care vizează asigurarea securităţii naţionale, asigurarea securităţii, sănătăţii oamenilor şi animalelor şi prevenirea catastrofelor naturale sau pentru obiectivele destinate cercetării ştiinţifice şi bunei administrări a ariei naturale protejate.”

 Administraţia Bazinală Mureş a emis două avize de gospodărire a apelor (12/06.02.2013 şi 63/17.04.2013), fără să ţină cont de avizul de mediu (nr. 10938/10.12.2012) la „Strategia Energetică a României pentru perioada 2007-2020, actualizată pentru perioada 2011-2020”, care interzice amplasarea microhidrocentralelor în siturile de interes comunitar care au fost propuse pentru protejare speciilor de peşti, vidră şi rac, precum este situl Strei-Haţeg. De asemenea, se încalcă Directiva Cadru privind Apa, pentru că în urma deteriorărilor hidromorfologice grave, starea ecologică a Râului Alb se poate estima că va scădea sub o stare ecologică bună. Aceasta cu atât mai grav cu cât Râul Alb trebuie să fie trecut în registrul zonelor protejate, conform Directivei de mai sus. Prin afectarea gravă a ecositemului acvatic şi alterarea albie minore, se incalcă şi prevederile Legii nr. 107/1996 (Legea Apelor).

  În urma devierii râului prin aducţiune, lunca inundabilă de pe tronsonul din aval va înceta să existe. Dispariţia unei suprafeţe considerabile de zonă inundabilă, deci de zonă umedă, extrem de valoroasă ecologic, pentru a plasa o hidrocentrală cu o putere instalată de doar 0.45 MW (tronsonul II), constituie o încălcare clară a principiului utilizării raţionale a zonelor umede de pe teritoriul statelor semnatare, prevăzut în Convenţia Ramsar.

 Proiectul nu a respectat prevederile legale privind consultarea publicului. În anul 2013, când s-a emis avizul Natura 2000, nu au fost postate pe site-ul A.P.M. Hunedoara nici anunţul privind decizia de încadrare, nici decizia de încadrare, nici studiul de evaluare adecvată. Mai mult decât atât, proiectul a fost avizat de către APM Hunedoara fără evaluarea impactului asupra mediului.

Prin distrugerea unui văi cu valoare de unicat, prin efectul semnificativ asupra mai multor specii pentru care a fost declarat situl Natura 2000 incluzând specii de pesti, racul de ponoare sau vidra, se încalcă flagrant O.U.G. nr. 57/2007 şi Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor.

 Studiul de evaluare adecvată efectuat de o persoană fizică autorizată fără calitate de ecolog/biolog conține nenumărate date false grave, contrazise de cercetările din teren raportate de biologul Călin Dejeu.  Un exemplu în acest sens este concluzia că „având în vedere că vidra nu s-a mai întâlnit în zonă de peste un deceniu, nu se pune problema impactului proiectului asupra speciei.” Vidra apare inclusiv în documentele fondului de vânătoare din zonă, iar prezența ei a fost demonstrată cu date din teren. Astfel de exemple pot continua.

 Consiliul Judeţean Hunedoara a emis pentru hidrocentrala Coroieşti Autorizaţia de construire nr. 43/22.05.2014 iar ulterior, în 25.07.2014, titularul a solicitat de la A.P.M. Hunedoara revizuirea actelor de reglementare. Deci conform normelor metodologice aprobate prin Ordinul 839/12.10.2009, autorizaţia şi-a pierdut valabilitatea. Şi totuşi investitorul a  demarat lucrările în teren.

 De ce ne mobilizăm pentru Râul Alb?

 Dincolo de problema unui precedent primejdios cauzat de ilegalitățile comise până acum, Râul Alb este un caz reprezentativ pentru situația întregii biodiversități pe care România încă o mai are și care constituie o bază pentru viitor. Valea Râului Alb constituie o „perlă ascunsă” din patrimoniul natural al ţării, fiind o zonă conservată până acum aproape perfect din punct de vedere geomorfologic şi hidromorfologic. De la izvoarele de la peste 2000 m  până la aprox. 780 m altitudine nu există niciun drum de acces, iar pe cursul de apă nu sunt balastiere sau regularizări şi nici măcar nu s-a făcut plutărit în trecut. Valea este importantă şi din punct de vedere ştiinţific şi ar trebui conservată ca etalon.

Un râu este un sistem viu, iar pe râurile de munte biodiversitatea este extrem de bogată. Pe Râul Alb, ca în multe râuri alpine, conviețuiesc microorganisme, alge, mușchi, spongieri, insecte și larve de insecte, pești și amfibieni și, foarte important, racul de ponoare, specie de interes european. Microhidrocentralele fragmentează habitatele râurilor, afectând o bogată fauna de nevertebrate acvatice precum și migrația peștilor pentru depunerea icrelor. Distrug și habitatele ripariene (de pe maluri), cum ar fi pădurile galerii de anin iubitoare de apă, de care depind specii de nevertebrate, animale și păsări. Pe unde se construiesc microhidrocentrale, apa cristalină a râurilor și pârâurilor de munte devine un amestec de noroi și piatră, în care orice formă de viață dispare. Ca rezultat al actului emis  de APM Hunedoara care permite efectuarea de activități restrictionate prin norme juridice imperative, se produc pagube iminente cu consecințe catastrofale, greu sau chiar imposibil de înlăturat atât pentru mediu cât și pentru flora și fauna zonei.

Acesta nu reprezintă o excepție pentru modul ilegal în care autoritățile locale hunedorene (în special APM Hunedoara) tratează ultimele colțuri de sălbăticie ale acestui județ, autorizând proiecte de amenajări hidroenergetice cu încălcarea flagrantă a legislației naționale și europene privind conservarea naturii. Cazuri similare, cum ar fi cazul amenajări de pe râul Taia au fost semnalate atât autorităților responsabile din România cât și Comisiei Europene de la care încă se mai așteaptă o decizie, România riscând plata unor amenzi substanțiale pentru încălcarea legislației Europene.

 

 WWF-România și Federația Coaliția Natura 2000 pot pune la dispoziție o serie de alte informații și documente despre cazul de față, la cerere.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactaţi:

 Diana Cosmoiu, Specialist Politici Publice WWF, email dcosmoiu@wwfdcp.ro,

Luminița Tănăsie, Director Federația Coaliția Natura 2000, email office@natura2000.ro

Ioana Bețieanu, manager comunicare WWF, email ibetieanu@wwfdcp.ro, tel.0730 098 716

Despre WWF

Înfiinţată în anul 1961, WWF este una dintre cele mai importante organizaţii internaţionale care derulează proiecte pentru conservarea naturii, în peste 100 de ţări. Misiunea WWF la nivel global este să oprească degradarea mediului înconjurător şi să construiască un viitor în care oamenii trăiesc în armonie cu natura. Mai multe detalii la: www.wwf.ro.

Despre Federația Coaliția Natura 2000

Federația Coaliția Natura 2000 România acționează informal din 2003, când 55 de membrii, organizații nonguvernamentale din domeniul protecției naturii, s-au reunit pentru a-și consolida puterea de acțiune la nivel național și local, și pentru a contribui la desemnarea siturilor Natura 2000 în România. Din 2013, federația are personalitate juridică și 15 membri înregistrați oficial. Printr-un parteneriat al organizațiilor nonguvernamentale, ce oferă reprezentativitate și forță la nivel național, Federația acționează în domeniile: arii protejate, conservarea biodiversității, implementarea rețelei Natura 2000 în România. În perioada iunie 2014-aprilie 2016 Federaţia derulează proiectul Capacitate si Implicare pentru Ariile Naturale Protejate din România , proiect finaţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

 

Bucureşti, 22 aprilie 2015. Societatea Ornitologică Română și Federația Coaliția Natura 2000 România lansează astăzi campania Oprește barbaria, salvează ciocârlia! ca reacție a societății civile din România la masacrul păsărilor ce poate fi declanșat de noua formă propusă a Legii Vânătorii aprobată de Camera Deputaților la sfârșitul lunii februarie. Vânătoarea pe terenurile proprietate privată fără acordul proprietarilor, majorarea perioadei de vânătoare pentru anumite specii de păsări cu până la trei luni și deschiderea vânătorii de păsări în rândul străinilor sunt principalele modificări aduse de proiectul de lege.
Inițiatorii campaniei „Oprește barbaria, Salvează ciocârlia!” cheamă toți românii iubitori de natură să se alăture demersului și să semneze petiția pentru oprirea proiectului de lege în forma propusă și să transmită un mesaj puternic și convingător parlamentarilor că natura este importantă și că decimarea speciilor de păsări nu reprezintă voința românilor.
VIDEO – Urmărește clipul campaniei „Oprește barbaria, salvează ciocârlia!”
Semnează PETIȚIA
„Patru sunt principalele probleme ale Legii Vânătorii în forma propusă și aprobată de Camera Deputaților. Prima este că se încalcă dreptul la proprietate garantat de Constituție deoarece se permite vânătoarea pe terenurile proprietate privată fără acordul proprietarilor, a doua este că pentru 18 specii de păsări perioada de vânătoare este majorată cu până la trei luni, fapt ce duce la periclitarea unor specii pentru că vânătoarea se va suprapune peste perioada de împerechere. Cea de-a treia problemă este că numărul de exemplare care pot fi vânate va fi stabilit prin Ordin de ministru fără consultarea custozilor ariilor protejate și a altor organizații interesate de conservarea faunei. Ultima mare prolemă este că legea deschide vânătoarea păsărilor cântătoare în rândul străinilor, care, după cum știm din experiență, fac adevărate băi de sânge. Prin campania „Oprește barbaria, Salvează ciocârlia!” ne dorim să transmitem un mesaj clar românilor și parlamentarilor că legea în forma propusă este periculoasă pentru tot ce înseamnă natură în România și că ea trebuie respinsă”, a declarat Luminiţa Tănasie din partea Federaţiei Coaliţia Natura2000 România.
„Actualul cadrul legislativ al vânătorii prezintă o serie de probleme, care duce la un impact negativ major asupra speciilor de păsări din România, iar adoptarea unor noi reglementări prin noua formă propusă va crea și mai multe probleme, haos și confuzie”, a completat Luminița Tănăsie.

Ciocârlia de câmp se mai vânează doar în șase țări din UE, printre care și România
Ciocârlia de câmp, una dintre cele mai iubite păsări din România și inspirație pentru mari muzicieni ai lumii, printre care și George Enescu prin Rapsodia Română nr. 1, este alături de graur, sturzul cântător, pițigoi, privighetoare, gâsca cu gât roșu și alte 18 specii, pe lista păsărilor care ar putea fi puternic afectate de noile prevederi ale legii.
În Uniunea Europeană ciocârlia de câmp se mai vânează doar în șase țări – Grecia, Italia, Franța, Cipru, Malta și România, în restul țărilor fiind interzisă vânarea speciei din cauza declinului puternic generat de intensificarea agriculturii din ultimii 25 ani, numărul acestor păsări reducându-se cu 50%, conform BBC Nature. Un alt motiv pentru declinul speciei este braconajul în scopuri comerciale, limbile acestor păsări fiind considerate delicatese și vândute astfel restaurantelor din Europa.
Liber la masacru pentru străini
În forma propusă, Legea Vânătorii va deschide piaţa către vânătorii străini care vor putea vâna în România doar în baza permisului de vânătoare. Mai mult, se vor introduce facilități pentru transportarea vânatului în afara țării, ceea ce va conduce la un masacru în rândul păsărilor cântătoare.
„România este una dintre ultimele țări din UE care mai permite vânătoarea acestui tip de păsări. Dacă până acum străinii puteau vâna doar pe bază de invitație de la un administrator român de fond cinegetic, acum străinii pot organiza ei singuri vânători de păsări, adevărate măceluri. De exemplu, în 2009, în Balta Mare a Brăilei, un braconier italian a fost prins cu 2000 de ciocârlani. În 2010, în județul Brăila au fost prinși 15 braconieri italieni cu mii de ciocârlii, ciocârlani și prepelițe. În 2011, vameșii unguri au interceptat un transport de 11.000 de ciocârlii vânate în România și care plecau în Italia. În 2013, un alt italian a fost prins în Ialomița cu 5.400 de ciocârlii braconate. Este clar că dacă continuăm așa, vom mai auzi și vedea păsări cântătoare doar la muzeu”, a concluzionat Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt din partea Societății Ornitologice Române.
Păsările cântătoare, simbol cultural și inspirație pentru marii muzicieni ai lumii
Păsările cântătoare au fost întotdeauna valoroase și datorită inspirației pe care au oferit-o marilor artiști ai lumii. De exemplu, Mozart, care a avut timp de trei ani un graur, i-a introdus cântecul în opera sa, Concertul pentru Pian nr. 17. O altă piesă celebră a lui Mozart, “Gluma muzicală” imită cântecul specific al graurului. De asemenea Beethoven, în “Simfonia pastorală” a transpus pe note cântecul privighetorii, cucului și pitpalacului.
Printre alți compozitori care s-au inspirat din cântecul păsărilor se numără Vivaldi (La Primavera și The Goldfinch), Prokofiev (The Bird din opera Peter and the Wolf), Camille Saint-Saens (The Swan), Tchaikovsky (Swan Lake), Handel (The Cockoo and the Nightingale), Schubert (The Raven), Stravinsky (Dance of the Firebird).
De asemenea, păsările cântătoare au fost adevărate simboluri sociale și surse de inspirație pentru cultura contemporană. Ciocârlia de câmp a fost simbolul rezistenței soldaților britanici din Primul Război Mondial, cântecul acesteia dându-le speranță în tranșee. Graurul este singura pasăre din istorie care a reușit să oprească ceasul Big Ben din Londra. În 1946 acul minutar al ceasului nu s-a mai putut mișca deoarece un număr mare de grauri s-a așezat pe el. Sturzul cântător este pasărea care era folosită ca mesager de piticii din cartea The Hobbit. În filmul cu același nume, sturzul cântător este pasărea care ciocnește în stâncă și îl trezește pe dragonul Smaug.
Note pentru editori
Descarcă informații despre varianta propusă a proiectului de lege
Cine susține proiectul de lege?
Propunerea legislativă este iniţiată de parlamentarii Florin Iordache, Ion Mocioalcă, Florin Pâslaru, Angel Tîlvăr, Petru Gabriel Vlase, Aurel Vlădoiu, Ioan Chelaru, Ion Rotaru (PSD), Kelemen Atilla-Béla-László (UDMR),Bogdan Ciucă (PC) și a fost adoptată de Camera Deputaţilor în 25 februarie, cu 303 voturi “pentru”, 11 “împotrivă” şi 16 abţineri.
Proiectul de modificare şi completare a Legii nr.407/2006 – Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic fusese respins de Senat în septembrie 2013.
Contacte de presă:
• Luminița Tănăsie, Director Executiv, Federația Coaliția Natura 2000 România, luminitatanasie2012@gmail.com, telefon 0725 963 009
• Marina Drugă, Dr. Biolog, Expert legislație de mediu, Societatea Ornitologică Română, marina.cazacu@sor.ro, 0729 097 969
• Cristina Șut, Biolog, Expert legislație de mediu, Societatea Ornitologică Română, cristina.sut@sor.ro
• Ovidiu Bufnilă, Purtător de Cuvânt, Societatea Ornitologică Română, ovidiu.bufnila@sor.ro, telefon 0745 76 84 48
• Dorian Ilie, Consumer PR Director, Rogalski Damaschin Public Relations, dorian.ilie@rogalski.ro telefon 0743 12 12 35

Despre campania Oprește barbaria, Salvează Ciocârlia!

Campania Oprește barbaria, Salvează Ciocârlia! este inițiată de Societatea Ornitologică Română și Federația Coaliția Natura 2000 România cu sprijinul Jazz Communication, Rogalski Damaschin Public Relations, Factor și Pukka.

Despre Societatea Ornitologică Română

Societatea Ornitologică Româna (SOR) este o organizație neguvernamentală, nonprofit, care derulează activități pentru protecția păsărilor și naturii cu sprijinul membrilor, voluntarilor, pe baza de donații și proiecte. Are răspândire națională prin sucursale și grupuri școlare, din 1997 fiind partener al BirdLife International – o rețea mondială care cuprinde 105 organizații naționale pentru conservarea păsărilor și a naturii. Estea cea mai longevivă organizație neguvernamentală de medu din România, fiind înființată în 1990.

Despre Federația Coaliția ONG Natura 2000 România

Federația Coaliția Natura 2000 România acționează informal din 2003, când 55 de membrii, organizații nonguvernamentale din domeniul protecției naturii, s-au reunit pentru a-și consolida puterea de acțiune la nivel național și local, și pentru a contribui la desemnarea siturilor Natura 2000 în România. Din 2013, federația are personalitate juridică și 15 membri înregistrați oficial. Printr-un parteneriat al organizațiilor nonguvernamentale, ce oferă reprezentativitate și forță la nivel național, Federația acționează în domeniile: arii protejate, conservarea biodiversității, implementarea rețelei Natura 2000 în România. În perioada iunie 2014-aprilie 2016 Federaţia derulează proiectul Capacitate si Implicare pentru Ariile Naturale Protejate din România , proiect finaţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org

Despre Jazz Communication

Jazz crede că ideile bune povestite cu multă emoție sunt cele care care îi fac pe oameni să reacționeze. Prâslea cel Voinic al agențiilor din România, crescând în 3 ani cât alții în mulți ani, Jazz are o echipă de 20 de oameni talentați care concepe și pune în practică idei de comunicare manifestate în orice mediu pentru Provident, Idea Bank, Lay’s, Star, Krax, Grand Entertainment, Muller Romania, GSK, Vichy România, Medlife, World Vision și alții.

Despre Rogalski Damaschin Public Relations

 Rogalski Damaschin Public Relations susține că este posibil ca prin comunicare întreaga comunitate să evolueze, într-o perioadă în care consumatorii au așteptări din ce în ce mai mari de la branduri, companii şi lideri. Misiunea agenţiei este să creeze un impact social și economic pozitiv, prin idei care inspiră schimbarea în bine. Astfel, agenția promovează în practica şi limbajul curent al PR-ului conceptul de “good advocacy”, care desemnează o comunicare militantă, onestă și creativă, de natură să genereze conținut valoros și rezultate pozitive atât pentru companii, cât şi pentru consumatori.  Agenţia se structurează în două arii de specialitate: consumer PR, coordonată de Alina Damaschin, în calitate de Creative Leader şi corporate PR, divizie coordonată de Eliza Rogalski, în calitate de Strategy Leader.

Vrei să fii Specialist în Arii Protejate?

Vrei să îți organizezi mai bine munca, astfel încât să fii printre cei mai buni în această meserie?

 

ProPark-Fundația pentru Arii Protejate lansează o nouă provocare pentru cei implicați în managementul ariilor protejate: un program complet de pregătire a viitorilor specialiști în arii protejate, care combină experiențe de învățare în mediul online cu sesiuni de curs față în față.

Astfel, în 2015 și 2016 oferim 45 de burse pentru 45 viitori specialiști în arii protejate.

Bursele vor fi oferite în două sesiuni distincte pe parcursul anului 2015 și a unei sesiuni în 2016; fiecare sesiune va fi organizată pentru un număr de 15 participanți.

Prin acest program de formare profesională veți dobândi cunoștințe și competențe pentru administrarea eficientă a ariilor naturale protejate, promovarea lor ca zone model pentru conservarea și utilizarea durabilă a resurselor naturale precum și creșterea nivelului de acceptare a ariilor protejate în rândul comunităților și a publicului larg.

Cele trei sesiuni sunt planificate astfel:

Aprilie-Iunie 2015: derularea a 2 sesiuni  online, pe platforma de învățare www.proparktraining.ro și parcurgerea celor 14 module de învățare pe parcursul a 8 săptămâni, absolvirea examenului final;

Iunie-Iulie, respectiv Septembrie-Octombrie 2015: derularea a 2 sesiuni față în față (10 zile de curs față în față în două perioade distincte), absolvirea examenului final;

Ianuarie-Martie 2016:  derulare sesiune finală, online și față în față.

 

Programul de instruire se va desfășura în trei etape:

  • înscrierea și selecția participanților pe baza criteriilor anunțate;
  • parcurgerea sesiunilor online cu o durată de 33 ore, pe platforma online proparktraining.ro și finalizarea programului;
  • parcurgerea sesiunilor față în față, cu o durată de 60 ore, absolvirea examenului  și obținerea certificatului de absolvire eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale,  pentru ocupația Specialist în Arii protejate, cod COR 213306 .

Cine poate participa?

  • custozii şi personalul administraţiilor de arii naturale protejate,
  • voluntarii implicaţi în administrarea ariilor naturale protejate,
  • alte persoane interesate să se implice în adminstrarea ariilor naturale protejate,
  • personalul responsabil cu activitățile privind biodiversitatea, ariile naturale protejate din cadrul APM-urilor şi din cadrul Comisariatelor judeţene ale Gărzii Naţionale de Mediu, ale Inspectoratelor teritoriale de Regim Silvic,
  • reprezentanți ai primăriilor și consiliilor județene interesați să se implice în managementul ariilor naturale protejate,
  • studenți, masteranzi la facultățile de geografie, ecologie și protecția mediului, biologie, silvicultură, științe și ingineria mediului etc.

Criterii de selecție:

 

 

Notă: ProPark își rezervă dreptul de a solicita documente, clarificări ulterioare referitoare la recomandări, lucrări efectuate și/sau rapoarte de activitate relevante pentru acest domeniu.

Cele trei sesiuni de formare profesională sunt livrate în cadrul proiectului “Creșterea oportunităților de educație în domeniul dezvoltării durabile pentru managerii de arii protejate din România”, proiect   finanțat de  DBU – Deutsche Bundesstiftung Umwelt. Proiectul este o oportunitate de a oferi instruire inovativă/ alternativă și instrumente de evaluare a competențelor pentru personalul din ariile protejate folosind sistemele informatice moderne. În urma absolvirii programului de formare profesională participanții vor primi certificat de absolvire pentru ocupația Specialist arii protejate, cod COR 213306, eliberat  de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerul Educației Naționale.

 

Toate costurile de curs (cazare, masa, transport, training) sunt acoperite prin intermediul proiectului.

Date de contact:

Georgiana Andrei, Manager proiect

Telefon: 0723172933

Email: georgiana.andrei@propark.ro

home-4_05

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Președinte al României Klaus Iohannis                    

Stimate Domnule Președinte,

Coaliţia Natura2000 România vă solicită în numele membrilor ei să trimiteţi spre revizuire Parlamentului proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 – Pl-X nr. 280/2013, adoptat de Camera Deputaţilor în 25 februarie 2015 şi trimis spre promulgare. Această  Lege aduce prejudicii grave dreptului de proprietate garantat constituțional în România și va atrage automat avizul de Infringement al Comisiei Europene pentru încălcarea Directivei 2009/147/CE privind Conservarea Păsărilor Sălbatice.

În forma sa actuală, proiectul conține prevederi care încalcă drepturile constituționale si legislația națională care transpune directive europene obligatorii pentru Romania ca stat membru UE, pe trei domenii principale:

  1. Încălcarea dreptului de proprietate – prin excluderea proprietarilor si a asociaţiilor de proprietari de terenuri de la atribuirea directa in gestiune a fondurilor cinegetice şi introducerea dreptului de servitute pentru vânători pentru toate proprietăţile din fondurile de vânătoare.
  1. Încălcarea prevederilor Ordonanței de urgență nr. 102/2010 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 care a avut ca scop reglementarea perioadelor de vânătoare pentru a răspunde avizului de Infringement al Comisiei Europene pentru România – prin prelungirea perioadei legale de vânătoare la 5 specii de păsări din Anexa 1.

Avizul CE este explicat chiar în preambulul legii care tocmai a fost modificată:

În conformitate cu art. 258 primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Comisia Europeană a emis avizul motivat privind un caz de “infringement”, referitor la faptul că, prin stabilirea unor perioade de vânătoare care nu asigură un regim complet de protecție, România nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 7 alin. (4) din Directiva 2009/147/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind conservarea păsărilor sălbatice (versiunea codificată). În aceste condiții, Comisia Europeană invită România să ia măsurile necesare pentru a se conforma avizului motivat până la data de 1 decembrie 2010, sub sancțiunea declanșării procedurii de infringement împotriva României cu consecințe deosebite, atât financiare, cât și administrative.

  1. Încălcarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările ulterioare, ce transpune prevederile Directivei Habitate a UE – prin eliminarea prevederilor care asigură managementul și evaluarea speciilor de interes cinegetic din ariile naturale protejate în conformitate cu prioritățile de conservare a biodiversității din aceste zone.

Vă transmitem anexat toate observațiile noastre la articolele propuse în proiectul de Lege, grupate pe cele trei domenii problematice  identificate. Toate acestea justifică retrimiterea legii către Parlament, pentru a realiza un proiect de lege care să corespundă atât cadrului legislativ național cât și european.

Coalitia Natura2000 România este o federație de organizații neguvernamentale care au ca scop să contribuie la managementul eficient al ariilor naturale protejate în România și la sprijinirea acțiunilor de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice la nivel national. Membrii federației sunt custozi de arii naturale protejate, cu experiență de peste 10 ani în conservarea naturii în România.

Domnule Președinte, facem apel la dumneavoastră ca garant al respectării Constituției și ca promotor al poziției României în Uniunea Europeană, pentru a cere Parlamentului rediscutarea și modificarea acestui proiect de Lege.

Vă mulțumim.

Observatiile Coalitiei Natura2000 la Legea Vânătorii_martie2015

services_10

În această săptămână Guvernul supune dezbaterii publice proiectul de HG pentru aprobarea bugetului Administrației Fondului de Mediu pe anul 2015. Conform acestui proiect, pentru programul Conservarea biodiversității și Administrarea ariilor naturale protejate este alocată suma de 6 milioane de lei. Ariile naturale protejate –parcurile naționale, parcurile naturale, rezervațiile și siturile Natura2000 – reprezintă aproape 23% din teritoriul țării, pentru a căror administrare a fost estimată și comunicată oficial către UE suma de minim 412 milioane de Euro pe an.

România este de mai mulți ani singura țară din Uniunea Europeană care nu are o linie bugetară la nivel național pentru finanțarea managementului ariilor naturale protejate.

Conform OUG 57/2007, resursele financiare necesare bunei administrări a ariilor naturale protejate de interes internațional, comunitar și național se asigură din bugetul autorității publice centrale pentru protecția mediului și pădurilor.  Menținerea rețelei de situri Natura2000 este o obligație asumată de România alături de celelalte state membre UE. Totodată Hotărârea de Guvern nr.80/2012 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului recunoaște ariile naturale protejate ca fiind bunuri de interes național.

Aceste bunuri de interes național sunt date spre administrare către Regia Națională a Pădurilor, organizații neguvernamentale, consilii județene, societăți comerciale. În prezent sunt 287 de administrații și custozi care depun eforturi foarte mari pentru a găsi surse de finanțare și a asigura fondurile minime necesare pentru managementul acestor zone. În perioada 1999 – 2014, respectiv de la înființarea primelor administrații de parcuri naționale și naturale până în prezent, cu excepția Rezervației Biosferei Delta Dunării, nu s-au alocat fonduri de la bugetul de stat pentru managementul ariilor naturale protejate.

“Coaliția Natura2000 solicită Guvernului o alocare bugetară responsabilă bazată pe estimările reale pentru un Program Naţional pentru managementul ariilor naturale protejate. Administrarea este subfinanțată peste tot în țară iar consecințele se văd în toate cazurile de exploatări și activități ilegale care sunt reclamate. Mai mult, în România nu există nici o autoritate cu capacitate calificată să coordoneze și să supravegheze administrarea acestor zone, administratorii își fac sau nu treaba în funcție de interesele lor principale, de expertiza și de resursele pe care reușesc să le atragă. Este nevoie de o Agenție pentru Ariile Naturale Protejate din România, este nevoie de o asumare a responsabilității de către stat pentru aceste bunuri de interes național care, dacă ne gândim bine, constituie baza vieții noastre de fiecare zi ”a declarat Luminiţa Tănasie, director executiv al Coaliţiei Natura2000 România.

În Cadrul de Acțiune Prioritară pentru rețeaua Natura2000 (Prioritized Action Framework) – document elaborat de România și comunicat Comisiei Europene o dată cu semnarea Acordului de Parteneriat pentru perioada 2014-2020, costurile pentru managementul siturilor incluse în rețea au fost estimate la minim 412 milioane de Euro pe an. În același timp, rezultatele proiectului finanțat de Fondul Global de Mediu (GEF) „Îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemului de arii protejate din Carpați” (”Improving the Financial Sustainability of the Carpathian System of Protected Areas”) – finalizat în 2014 – propun soluții pentru acoperirea costurilor minime de administrare a ariilor protejate din Carpați prin cuantificarea serviciilor pe care acestea le aduc utilizatorilor de resurse naturale. Aceste soluții nu au fost niciodată puse în practică.

Coaliția Natura2000 România este o federație de organizații neguvernamentale care au ca scop să contribuie la managementul eficient al ariilor naturale protejate în România și la sprijinirea acțiunilor de conservare a habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatice la nivel national. Membrii federației sunt custozi de arii naturale protejate, cu experiență de peste 10 ani în conservarea naturii în România.

Coaliţia Natura2000 România derulează proiectul “Capacitate şi Implicare pentru Ariile Naturale Protejate din România” finanţat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România cu suma de 135.170 Euro.

Referinţe:

  • HG privind aprobarea bugetului AFM pe 2015 link
  • Rezultatele proiectului „Îmbunătățirea sustenabilității financiare a sistemului de arii protejate din Carpați” link

Contact:
Luminiţa Tănasie

  • Director executiv, Coaliţia Natura2000 România, Tel: +40 371 092 553
  • Mobil: 0725963009, office@natura2000.ro, www.natura2000.ro

Braşov, România: 18.11.2014

Federaţia Coaliţia Natura 2000 România şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la proiectul Exploatarea minereurilor auro-argintifere din perimetrul Certej, într-o scrisoare deschisă înaintată astăzi Ministrului Mediului şi Schimbărilor Climatice Graţiela Gavrilescu.

 Proiectul de exploatare minieră de la Certej

Proiectul Exploatarea minereurilor auro-argintifere din perimetrul Certej, Hunedoara este implementat de SC Deva Gold SA şi a început să se deruleze pe un amplasament de 108,7 hectare în interiorul sitului Natura20000 ROSPA 0132 Munţii Metaliferi, arie naturală protejată de importanţă comunitară, inclusă în reţeaua ecologică europeană Natura2000.

Proiectul de exploatare a minereurilor este prevăzut a se desfăşura pe o perioadă estimativă de 16 ani, urmând a se folosi 1653 tone pe an de cianură de sodiu, pentru procesarea a aproximativ 45 de tone de minereu, cu o concentraţie de 1,8 grame de aur pe tonă.

Titularul proiectului deţine un Acord de Mediu revizuit pentru aceste lucrări iar într-un comunicat de presă al Gărzii Naţionale de Mediu din 21 octombrie 2014, în urma efectuării unor controale pe şantier, se menţionează că “Situatia din teren a aratat că, până la data controlului, SC Deva Gold SA a efectuat circa 6% din totalul lucrarilor prevăzute în Obiectivul “Organizare de şantier”, ce implică printre altele realizarea unor drumuri industriale de acces şi săparea şanţurilor de scurgere pluvială pe o lungime de aproximativ 1700 m.

Propunerea de amplasare a uzinei de procesare: harta proiectului Exploatarea minereurilor auro-argintifere din perimetrul Certej, Hunedoara

 Lipsa de transparenţă în procesul de avizare a proiectului

În ciuda constatării facută de Garda Naţională de Mediu cu privire la legalitatea şi conformitatea lucrărilor, în procesul de obţinere a Acordului de Mediu şi a autorizaţiei de construcţie au fost sesizate diferite nereguli.

Emiterea acordului de mediu pentru proiectul Certej de către Agenţia Regională de Mediu Timişoara în 2012 a fost un proces netransparent, însăși publicarea acestui act pe site-ul instituției realizându-se cu întârziere de două luni. În noiembrie 2013 Agenţia de Protecţia Mediului Hunedoara a publicat o decizie de revizuire a acordului de mediu existent, în ciuda faptului că exista pe rol o acţiune în instanţă de anulare a acordului, înaintată de Agenţia Naţională de Protecţia Mediului.

Astfel, pe 27 noiembrie 2014, Mining Watch România a înaintat o nouă sesizare către Inspectoratul de Stat în Construcții pentru sancționarea Primăriei și oprirea lucrărilor: “Având în vedere că subscrisa nu a putut avea acces la documentaţia care a stat la baza autorizaţiei de construire menţionate nici direct, la sediul instituţiei emitente, nici ca urmare a cererii scrise adresate instituţiei, acesta este singurul aspect de nelegalitate (lipsa avizului de specialitate emis de Consiliul Județean) pe care suntem în masură să îl sesizăm la momentul de faţă. Socitităm însă instituţiei dumneavoastră, în virtutea atribuţiilor legale, desfăşurarea unui control complet de legalitate a autorizaţiei 10/16.09.2014 emisă de Primarul Comunei Certeju de Sus pentru „Organizare de şantier” în Cariera Coranda, satul Bocşa Mare, comuna Certeju de Sus”.

 Poziţia Federaţiei: risc continuu şi efecte cumulate

Astfel, Federaţia consideră că acest proiect de minerit pe bază de cianuri, reprezintă şi creează un risc continuu de poluare pentru zona în care este implementat, atât pentru populaţie cât şi pentru fauna şi flora ariei naturale protejate. În plus, sunt în prezent 15 proiecte similare de exploatare minieră cu cianuri planificate în Transilvania, dintre care 5 ar fi în Munţii Metaliferi. Efectul cumulat al acestor investiţii, la nivel de ecosistem, echilibru al biodiversităţii sau refacerea terenurilor distruse de minerit este în prezent dificil de estimat iar riscul continuu semnalat mai sus este cu atât mai puternic.

De fapt, România are propriul istoric negativ cu privire la mineritul cu cianuri. În 2000 accidentul minier de la Baia Mare afecta comunități din patru țări – România, Ungaria, Serbia și Bulgaria, dând o dimensiune internațională întregului eveniment. Cel mai grav accident produs însă pe teritoriul țării noastre rămâne ruperea barajului de la iazul de decantare Certej din 1971 când 89 de persoane și-au pierdut viața.În cazul Certej, riscul nu planează numai asupra locuitorilor zonei şi sitului Natura2000 Munţii Metaliferi, ci şi asupra intregului bazin al râului Mureş, care ar putea fi afectat, şi de ale cărui resurse de apă depind 1.914.000 de oameni.

Date fiind şi obligativitatea prevenirii unor potenţiale accidente afectând resursele de apă, de suprafaţă şi subterane, asumată de România ca membru al Uniunii Europene prin Directiva Cadru Apă, precum şi a interzicerii tuturor tehnologiilor de minerit pe bază de cianuri pronunţată de Parlamentul European în Rezoluţia din 5 mai 2010, Federaţia a cerut Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, reprezentat de Dna. Ministru Graţiela Gavrilescu, să oprească acest proiect şi să îşi pronunţe oficial poziţia faţă de tehnologia de minerit pe bază de cianuri.

Scrisoare Deschisa catre Dna. Ministru Graţiela Gavrilescu, MMSC, cu privire la proiectul Exploatarea minereurilor auro-argintifere din perimetrul Certej, Hunedoara

Brașov, 21 octombrie 2014:

Cauza susţinută de către ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate, Punctul tău de Informare despre natură – PIN, a fost promovată la Braşov Heroes, de către 5 „super ambasadori”: Ioana Bejan, Mihaela Nechifor, Cristian Eltes, Gabriel Eltes şi Andrei Croitoru.

Duminică, 19 octombrie 2014, la Braşov Heroes, toţi braşovenii au fost invitaţi în Zona de Agrement a Lacului Noua, să alerge într-o cursă cu obstacole şi, prin taxa de participare sau printr-o donație, să susțină una dintre cele 13 cauze înscrise în competiție, eveniment organizat de Grupul de inițiativă al Fundației Comunitare Brașov, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov și Carpathian MTB Trails.

Mesajul ambasadorilor PIN Propark pentru braşoveni:

“Iubim Braşovul pentru că este locul unde ne amintim de copilarie şi locul unde ne visăm viitorul. Braşovul este cu atât mai fascinant cu cât fiecare locşor ascunde o poveste. Înconjurat de 32 de arii naturale protejate are un farmec aparte între oraşele din România, iubit atît de braşoveni cît şi de cei ce-l vizitează măcar o dată în viaţă.

Haideți să creăm împreună un cadru recunoscut de întreaga comunitate locală ca punct de informare despre ariile protejate și despre natură. Să punem la îndemâna oricui informații utile despre atracții turistice naturale din zonă și să ne regăsim la umbra PIN-ului să plănuim noi aventuri și ture în NA!tură”.

Scopul proiectului Punctul tău de Informare despre natură – PIN este de a crește vizibilitatea ariilor naturale protejate și evenimentelor de interes turistic în rândul comunității locale și turiștilor.
În continuare puteţi să susţineţi cauza noastră, contribuind cu o donaţie accesând urmatorul link până în data de 30 Noiembrie 2014.

Sursa: www.propark.ro

Brașov, 05 august 2014:

Nouă zone din România vor fi sprijinite să-și îmbunătățească performanțele ecoturistice în cadrul unui proiect lansat de către Asociația de Ecoturism din România (AER) și Autoritatea Națională pentru Turism (ANT). Aceste zone vor putea să își crească performanțele în managementul turistic, politica de responsabilitate față de mediul natural și antropic și în activitățile de promovare.

Activitățile sunt realizate în cadrul proiectului „Rețeaua națională de destinații de ecoturism – instrument de dezvoltare durabilă”, finanţat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, și implementat de AER în parteneriat cu ANT, în perioada mai 2014 – aprilie 2016 (valoare grant: 139.015,61 Euro, valoare totală proiect: 154.741,21 Euro).

Proiectul oferă susținere tehnică acelor zone ce au dobândit sau doresc să dobândească statutul de destinație de ecoturism. Conceptul de destinație de ecoturism a fost dezvoltat de către Autoritatea Naţională pentru Turism în parteneriat cu alte instituții și organizații reprezentative la nivel național începând cu anul 2009, odată cu elaborarea Strategiei Naționale de Ecoturism, iar în 2013 au fost finalizate criteriile pentru certificarea destinațiilor de ecoturism.

Am convingerea că prin intermediul ecoturismului cresc șansele atragerii de turişti către acest tip de destinații din țara noastră. Un prim rezultat al parteneriatului dintre ANT, organizațiile neguvernamentale și private este desemnarea primelor două destinații de ecoturism în România, Zona Mara-Cosău-Creasta Cocoşului și Oraşul Zărneşti. Zonele care obțin statutul de „Destinație de Ecoturism” beneficiază de o eficientă promovare la nivel naţional şi internaţional a valorilor culturale şi a atracțiilor naturale și, de asemenea, realizează un pas important în aplicarea conceptului de turism responsabil”, declară Răzvan Filipescu, președintele Autorității Naționale pentru Turism.

În accepțiunea AER, destinațiile de ecoturism reprezintă un instrument de dezvoltare în beneficiul localnicilor și al naturii, cu ofertă turistică bazată pe servicii locale și activități în natură și în zona rurală, precum drumeție, ciclism, călărie, observarea faunei, a florei și deslușirea culturii tradiţionale”, a declarat Andrei Blumer.

Cele nouă zone ce vor beneficia de acțiunile din acest proiect vor fi selectate pe baza unei aplicații.
Candidaturile se primesc până în data de 30.08.2014.
Mai multe detalii se găsesc pe websiteul www.eco-romania.ro/ro

Notă pentru aplicanți
Selecția celor nouă zone nu condiționează în nici un fel viitoarele aplicații pentru statutul de destinație de ecoturism.

team_bg

ProPark pune  accentul pe partea practică (learning by doing): exemple, discuţii în grup, studii de caz, simulări, jocuri de rol. Doar 30%  din conţinutul unui curs este teorie (prezentată în cadrul cursului şi detaliată în materialele tipărite pentru studiul individual). Cursurile noastre de adresează tuturor celor interesaţi de administrarea eficientă a ariilor protejate: profesionişti în arii protejate, silvicultură, biologie, legislaţie, turism, educaţie, dar şi membrilor  O.N.G-urilor.

În prezent organizăm 21 de cursuri pe teme diferite. Orice curs se poate adapta la nevoile şi cerinţele cursanţilor.

 Oferta de cursuri:

  1. Managementul ariei protejate- elemente de bază (3 zile):suport pentru administratorii, custozii sau personalul nou angajat de către administratorii cu experienţă să înţeleagă mai bine ce înseamnă managementul unei arii protejate (inclusiv siturile Natura 2000) şi ce cunoştinţe sunt necesare pentru un management eficient: noţiuni şi elemente de bază necesare pentru managementul ariilor protejate.
  2. Managementul operațional al ariei protejate (5 zile):elemente de bază privind sistemul de arii protejate şi legislaţie, funcțiile de management ale administrațiilor de arii protejate și procesul de planificare a managementului, derularea operațiunilor de management pe principalele domenii de activitate, alocarea şi managementul resurselor, managementul eficient al unei arii protejate.
  3. Elaborarea planului de management (5 zile):suport pentru administratorii şi custozii de arii protejate în înţelegerea conţinutului şi procedurii de elaborare a regulamentului şi a planului de management al unei arii protejate, precum şi în coordonarea procesului participativ de elaborare a regulamentului şi a planului de management adaptabil. Tematici: arii protejate, măsuri de conservare a biodiversitaţii (managementul conservării), elaborarea regulamentului ariei protejate, elaborarea planului de management al ariei protejate.
  4. Comunicare – elemente de bază (3 zile): Suport pentru orice profesionist de a se descurca în situaţii variate, bazându-se pe o abordare flexibilă, inovativă şi plină de încredere în forţele proprii, dezvoltarea abilităţilor de a colabora cu alţii şi de a-şi perfecţiona tehnicile de comunicare. Se vor simula situaţii concrete, prin care participanţii vor experimenta tehnici de comunicare, de dezvoltare personală şi de prezentare. Tematici: comunicare, bariere, comunicare nonverbală, ascultare activă, asertivitate, feed-back constructive, prezentarea în public, comunicare externă (informaţii de bază), organizarea de întâlniri (logistică).
  5. Comunicare pentru arii protejate- modul extins (6 zile):curs de perfecţionare în comunicare, autorizat A.N.C. Tematici: organizarea campaniilor de comunicare integrate, evaluarea eficienţei programelor de relaţii publice, eficientizarea comunicării în organizaţie, menţinerea relaţiilor cu mass-media, pregătirea întâlnirilor de lucru. Certificat de absolvire pentru ocupația asistent relații publice și comunicare (studii medii), Cod C.O.R.  342906, eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice și Ministerul Educației Naționale.
  6. Servicii Ranger (11 zile):program de formare profesională autorizat A.N.C. Tematici: arii protejate – rol, importanță, beneficii, viziune, comunicare cu vizitatorii și managementul vizitatorilor, rolul și atribuțiile rangerului, managementul conservării și monitorizare, managementul situațiilor conflictuale, managementul voluntarilor, legislație în sprijinul ariilor protejate, tehnici de monitorizare (teren). Certificat de absolvire pentru ocupația ranger, Cod C.O.R. 511315, eliberat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice și Ministerul Educației Naționale.
  7. Facilitator de dezvoltare comunitară pentru arii protejate (11 zile): program de formare profesională autorizat A.N.C. Tematici: comunicarea cu membrii comunităţii, lucru în echipă, facilitarea recunoaşterii grupului de iniţiativă locală, facilitarea dezvoltării activităţilor socio-profesionale, promovarea metodei de dezvoltare comunitară participativă. Certificat de absolvire pentru ocupația Facilitator de dezvoltare comunitară, Cod C.O.R. 341204, eliberat  de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice și Ministerul Educației Naționale.
  8. Custode pentru arii protejate (7 zile):curs de perfecţionare autorizat A.N.C. Tematici: managementul ariei protejate, managementul integrităţii ariei protejate, comunicarea şi managementul resurselor umane, managementul vizitatorilor. Certificat de absolvire pentru ocupația Custode pentru arii protejate, Cod C.O.R. 511316, eliberat  de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice și Ministerul Educației Naționale.
  9. Specialist în arii protejate (10 zile):curs de specializare autorizat A.N.C. (Autoritatea Națională pentru Calificări). Tematici: asigurarea măsurilor de conservare a biodiversității în ariile protejate, menţinerea integrităţii ariei protejate, asigurarea managementului  vizitatorilor în  aria protejată, educarea  publicului privind aria protejată.  Certificat de absolvire pentru ocupația Specialist în arii protejate, Cod C.O.R. 213306, eliberat  de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și persoanelor vârstnice și Ministerul Educației Naționale.
  10. Ecoturism și managementul vizitatorilor în arii protejate (4 zile): curs organizat în parteneriat cu Asociația de Ecoturism din România.Tematici: noţiuni de turism şi ecoturism, operaţionalizarea conceptului de destinaţie ecoturistică  din perspectiva unui manager al destinaţiei, planul de management al vizitatorilor şi strategia de dezvoltare a unui turism durabil pentru o destinaţie, iniţierea strategiei de vizitare pentru o arie protejată.
  11. Trasee tematice şi elemente de interpretarea naturii (4 zile): suport pentru dobândirea capacității de planificare a interpretării şi de integrare a elementelor de interpretare în  planul de management și  în planul de management al vizitatorilor (strategia de vizitare). Tematici: tehnici de interpretare a naturii şi a elementelor de cultură și tradiție locală, interpretarea naturii cu ajutorul unui ranger/ghid în contextual organizării de programe de educație sau de ecoturism, planificarea unei poteci tematice în contextul pregătirii unui proiect de finanțare, implementarea tehnicilor de interpretare pe o potecă tematică, exemplificarea în teren pe o potecă model, finalizată, în Parcul Național Călimani, noțiuni de bază în planificarea centrelor de vizitare.
  12. Managementul voluntarilor în arii protejate (3 zile):suport pentru administrațiile de arii protejate în  coordonarea. Tematici:  managementul voluntarilor în ariile protejate, evaluarea nevoilor organizației și ale comunității, planificarea şi managementul programului, recrutarea voluntarilor, coordonarea și fidelizarea lor, instruirea voluntarilor, evaluarea programului.
  13. Tehnici de animaţie pentru natură şi educaţie ecologică (4 zile):  suport pentru a obţine compenţele necesare de a derula activităţi de animaţie  pentru natură, adresate copiilor având vârsta între 7 şi 14 ani, prin dobândirea de cunoştinţe de bază teoretice, cunoştinţe practice, prin testarea şi experimentarea unor animaţii şi prin adoptarea unei conduite potrivite animatorului pentru natură.
  14. Management Forestier Responsabil – Certificarea managementului forestier (3 zile):Cursul se adresează personaluliui silvic de specialitate, cu studii superioare, implicat în procesul de management forestier din cadrul Ocoalelor şi Direcţiilor Silvice si urmăreşte instruirea în vederea dobândirii şi aprofundării cunoştinţelor pe următoarele teme: certificarea managementului forestier, păduri cu valoare ridicată de conservare, lemn mort, noţiuni introductive de arii protejate, schimbări climatice.
  15. Management forestier responsabil– Certificarea managementului forestier (4 zile): cursul se adresează ONG-urilor implicate în managementul ariilor protejate, atât din postura de administratori/custozi cât şi ca factori interesaţi, precum şi reprezentanţilor autorităţilor locale. Tematici: Aspecte generale privind managementul forestier, tehnici silvice, certificarea managementului forestier, păduri cu valoare ridicată de conservare, lemn mort, noţiuni introductive de arii protejate, schimbări climatice.
  16. Introducere în GIS (3 zile):cursul cuprinde teme ce vor ajuta la îmbunătăţirea cunoştinţelor în legătură cu: noțiuni introductive GIS, sisteme de coordinate, tipuri de date folosite, integrarea datelor din diverse surse-realizare hărților.
  17. Ariile naturale protejate – obstacol sau oportunitate pentru investitori? (3 zile):sprijin pentru investitorii să înţeleagă mai bine rolul și importanța ariilor naturale protejate (inclusiv a siturilor Natura 2000), de ce este important să se țină cont de ele în dorința de a realiza noi investiții, ce înseamnă și cum ar trebui să contribuim la managementul eficient al acestora, care sunt activitățile umane ce se pot desfășura pe teritoriul ariilor protejate.

Alte cursuri:

  1. Managementul conservării biodiversității (5 zile)
  2. Monitorizarea ariei protejate (4 zile)
  3. Legislație pentru arii protejate (3 zile)
  4. EIA și SEA (3 zile)

Pentru detalii privind cursurile de mai jos, vă rugăm să consultați acest document.Pentru detalii privind cursurile realizate în 2014, vă rugăm să consultați secțiunea propark.ro/cursuri sau să descărcați acest document.

www.propark.ro