Am lansat Avocați pentru natură – primul program pentru specialiști de mediu
Coaliția Natura 2000, o federație reprezentativă pentru conservarea biodiversității în arii naturale protejate, lansează primul serviciu online dedicat perfecționării studenților, absolvenților și profesioniștilor în Dreptul mediului. Începând cu 1 iunie, echipa federației va demara o acțiune de informare și recrutare în campusurile universitare din București, Iași, Cluj, Constanța și Brașov, dar și la sediile instituțiilor de justiție.
„Dreptul mediului este puțin cunoscut, mai ales pe partea de natură – conservarea biodiversității, păduri, ape, arii naturale protejate. Aproape 25% din teritoriul țării este sub statut de protecție, iar dezvoltarea antropică va amplifica conflictele. Tocmai de aceea avem nevoie să pregătim specialiști care să apere natura”, a declarat Liviu Cioineag, directorul executiv al Federației Coaliția Natura 2000 România.
Proiectul „Avocați pentru natură”, finanțat de LIDL România vizează peste 500 de studenți și practicanți de Drept din întreaga țară, iubitori de natură sau activități în aer liber. Ei vor urma un training online pe platforma juridic.natura2000.ro, prin care vor accesa informații la zi despre regimul juridic al pădurilor sau apelor, conservarea biodiversității, rapoartele juridice între factorii din sector, sub îndrumarea a doi traineri specializați care apără natura în viața de zi cu zi.
„70 dintre cei mai buni cursanți vor fi selectați pentru un training față în față, desfășurat în natură, în locurile unde proiectele de infrastructură au distrus râurile sau pădurile. Unul singur dintre ei, cel mai bun, va deveni apprentice și va desfășura un stagiu de practică în instanță”, a subliniat Cioineag.
Pentru mai multe detalii, văr rugăm să accesați www.natura2000.ro. Vă stăm la dispoziție la nr de tel: 0725/963.009.