5 ambasadori au promovat cauza Propark la Braşov Heroes

Brașov, 21 octombrie 2014:

Cauza susţinută de către ProPark Fundaţia pentru Arii Protejate, Punctul tău de Informare despre natură – PIN, a fost promovată la Braşov Heroes, de către 5 „super ambasadori”: Ioana Bejan, Mihaela Nechifor, Cristian Eltes, Gabriel Eltes şi Andrei Croitoru.

Duminică, 19 octombrie 2014, la Braşov Heroes, toţi braşovenii au fost invitaţi în Zona de Agrement a Lacului Noua, să alerge într-o cursă cu obstacole şi, prin taxa de participare sau printr-o donație, să susțină una dintre cele 13 cauze înscrise în competiție, eveniment organizat de Grupul de inițiativă al Fundației Comunitare Brașov, în colaborare cu Primăria Municipiului Brașov și Carpathian MTB Trails.

Mesajul ambasadorilor PIN Propark pentru braşoveni:

“Iubim Braşovul pentru că este locul unde ne amintim de copilarie şi locul unde ne visăm viitorul. Braşovul este cu atât mai fascinant cu cât fiecare locşor ascunde o poveste. Înconjurat de 32 de arii naturale protejate are un farmec aparte între oraşele din România, iubit atît de braşoveni cît şi de cei ce-l vizitează măcar o dată în viaţă.

Haideți să creăm împreună un cadru recunoscut de întreaga comunitate locală ca punct de informare despre ariile protejate și despre natură. Să punem la îndemâna oricui informații utile despre atracții turistice naturale din zonă și să ne regăsim la umbra PIN-ului să plănuim noi aventuri și ture în NA!tură”.

Scopul proiectului Punctul tău de Informare despre natură – PIN este de a crește vizibilitatea ariilor naturale protejate și evenimentelor de interes turistic în rândul comunității locale și turiștilor.
În continuare puteţi să susţineţi cauza noastră, contribuind cu o donaţie accesând urmatorul link până în data de 30 Noiembrie 2014.

Sursa: www.propark.ro