Ce este rețeaua NATURA 2000?

Rețeaua Natura 2000 este o rețea europeană de zone naturale protejate care cuprinde un eșantion reprezentativ de specii sălbatice și habitate naturale de interes comunitar. A fost constituită nu doar pentru protejarea naturii, ci și pentru menținerea acestor bogății naturale pe termen lung, pentru a asigura resursele necesare dezvoltării socio-economice.

Din 1992 Uniunea Europeană promovează ca instrument principal de conservare a naturii dezvoltarea rețelei de arii protejate Natura 2000, care vizează țările membre UE dar și țările candidate. Inițial, s-a planificat terminarea procesului de desemnare a siturilor din rețea până în anul 2000 însă acest proces a fost mai mult sau mai puțin întârziat, în diferite țări.


Realizarea Rețelei Natura 2000 se fundamentează pe două directive ale Uniunii Europene, Directiva Habitate și Directiva Păsări, ce reglementează modul de selectare și desemnare a siturilor și protecția acestora, iar Statele Membre au dreptul de a reglementa modalitățile de realizare practică și de implementare a prevederilor din Directive, la nivel național.


După aderare, în legislația românească aceste două Directive au fost transpuse prin Ordonanța de Urgență nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice , cu modificările ulterioare.


Natura 2000 este o rețea ecologică constituită din situri Natura 2000 de două tipuri: Arii Speciale de Conservare (SAC - Special Areas of Conservation) constituite conform Directivei Habitate și Arii de Protecție Specială Avifaunistică (SPA - Special Protection Areas), constituite conform Directivei Păsări.


Aceste situri sunt identificate și declarate pe baze științifice (conform procedurilor celor două Directive) cu scopul de a menține într-o stare de conservare favorabilă o suprafață reprezentativă a celor mai importante tipuri de habitate (enumerate în Anexa I a Directivei Habitate) și populații reprezentative de specii ale Europei (enumerate în Anexa II a Directivei Habitate și în Anexa I a Directivei Păsări).


DE REȚINUT:


La definirea acestor situri NU s-a plecat de la ideea unei protecții stricte, care să interzică activitatea umană. Dimpotrivă, în numeroase situri Natura 2000 activitățile umane de gospodărire a resurselor naturale pot și au continuat. În multe cazuri supraviețuirea până în prezent a habitatelor și a speciilor din siturile Natura 2000 se datorează în special tehnicilor agricole tradiționale, care au contribuit la gospodărirea durabilă a pădurilor, pășunilor sau fâneţelor.

Natura 2000 - este ceva nou şi restrictiv?

În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 sunt menţinute activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.

În multe situaţii, speciile şi habitatele protejate din siturile Natura 2000 au apărut şi s-au menţinut ca urmare a activităţilor umane de exploatare durabilă a resurselor naturale. Ca urmare, în majoritatea siturilor Natura 2000 sunt menţinute activităţile economice, dar cu accent deosebit pe conservarea speciilor şi habitatelor pentru care au fost declarate.


Managementul acestor zone trebuie să ţină cont de faptul că Natura 2000 este, în primul rând, un instrument de conservare a biodiversităţii. Totuşi, planurile de management pot include acele activităţi economice care ajuta la menţinerea şi protejarea naturii şi a mediului.


În siturile Natura 2000 pot fi permise activităţi agricole tradiţionale, unele dintre acestea necesare pentru menţinerea peisajelor (de exemplu, pajiştile montane), cultivarea şi obţinerea produselor ecologice - legume, fructe, produse lactate, carne, sucuri de fructe, activităţi de vânătoare şi pescuit, cu condiţia ca siturile Natura 2000 să îşi păstreze obiectul conservării.


Exploatarea terenurilor agricole nu trebuie să conducă însă la degradarea sau distrugerea habitatelor naturale şi a speciilor de plante şi animale de interes comunitar, pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000.


Aceste activităţi trebuie să respecte măsurile minime de management pentru speciile de interes comunitar, de exemplu:


  • respectarea perioadelor de reproducere, cuibărit, popas şi iernat;
  • exploatarea masei lemnoase - în funcţie de habitatul / specia pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000;
  • construcţii din materiale tradiţionale, în acord cu arhitectura zonei;
  • activităţi de promovare şi dezvoltare a turismului durabil, cu accent pe ecoturism.

Nu vor fi permise în zonele protejate construcţii şi lucrări de infrastructură care afectează habitatele/ speciile pentru care zona a fost declarată sit Natura 2000. Excepţie fac acele lucrări care sunt importante pentru siguranţa oamenilor sau de importanţă naţională. Conform legislației in vigoare, activităţile din siturile Natura 2000 se vor supune procedurii de evaluare a impactului de mediu, dacă lucrările prevăzute afectează habitatele şi/ sau speciile pentru care acea arie a fost declarată sit Natura 2000.


Evaluarea impactului asupra mediului nu va fi însă necesară pentru activităţile zilnice; de asemenea, declararea unei zone ca sit Natura 2000 nu va afecta dreptul de proprietate asupra terenurilor. În cazul în care vor exista activităţi care trebuie oprite, datorită declarării unei zone drept sit Natura 2000, fermierii, proprietarii, administratorii şi concesionarii de terenuri vor primi plăţi compensatorii.


Pe lângă conservarea capitalului natural, reţeaua Natura 2000 oferă oportunităţi importante pentru dezvoltare economică durabilă, atât prin posibilitatea atragerii de fonduri, cât şi printr-un management economic eficient în beneficiul oamenilor şi al naturii.